Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Liste Alpinet - alpinet2k

Bookmark and Share

De la: Dinu Mititeanu <d...@cluj.astral.ro>
Data: Marți, 24 Feb 2009, 12:12
Subiect: [a] FWD: Aconcagua 2009
In ultimii ani tot mai multi romani au ajuns pe Vf. Aconcagua si am
aflat asta. Va scriu despre doi de care cei mai multi nu ati aflat: In
5 ian. 2009 au ajuns pe varf si Calin Caluser si Radu Stancescu- in
prezent cetateni americani. Daca va intereseaza, aveti mai jos o
relatare a turei lor. In ea se aminteste si de alpinistii decedati in
acele zile.

Aconcagua 2009

Totul a inceput intr-o seara de octombrie. I-am culcat pe gemeni si
mi-am verificat e-mailurile. Unul din ele era de la Calin din Chicago
care imi trimisese un alt email de la un amic din Romania care il invita
la o expeditie in Aconcagua. Prima data nu prea i-am dat atentie dar a
doua zi m-am gindit mai mult si am cerut detalii de la Calin. Expeditia
romaneasca era organizata de Clubul Montan Altitudine, Calin il stia f
bine pe unul dintre ei care era chiar doctor ca el si acelasi nume, tot
Calin. Apoi m-am gindit ce urma sa fie acasa daca as pleca 3 saptamini
si daca eram pregatit pt asa expeditie. Pina la urma s-au legat
lucrurile: tatal Mariei a venit la noi citeva luni in perioada iernii,
eu eram destul de pregatit fizic ca arbitram meciuri de fotbal in
fiecare seara si cu putin mai multa pregatire ar fi fost ok. In cele din
urma am primit programul expeditiei romanilor de la Clubul Montan
Altitudine si am stabilit programul comun prin Calin, medic al
expeditiei lor. Noi am hotarit sa ajungem pe munte inaintea lor cu
citeva zile deoarece ei urmau sa faca si un Vulcan in Chile deci ar fi
fost mult mai bine aclimatizati decit noi.

A mai fost un pas important inaintea plecarii, ca in ziua stabilita sa
luam biletele de avion au dat afara de la mine de la servici dar din
fericire nu m-a afectat si pe mine. In perioada de dinaintea plecarii,
Calin, prietenul meu, i-a ajutat pe cei din expeditie cu doua corturi
North Face cumparate de aici* din SUA pe care le-a trimis in Santiago.
Tot timpul am tinut legatura cu ceilalti membri ai expeditiei romane. La
un moment dat, incepind cu data de Dec 17 nu am mai primit nimic de la
ei dar era normal ca se apropiau de vulcanul Ojos del Salado din nordul
Chile.

Noi doi am zburat din SUA chiar in ziua Craciunului ca erau biletele mai
ieftine iar Calin a folosit niste aranjamente la zbor, cu care a salvat
multi bani. Astfel, m-a ajutat si pe mine financiar la zborul meu cum de
altfel a facut-o tot timpul la expeditiile facute impreuna in America
(Mt Rainier si Mt Whitney). Multumesc inca o data Caline.

Care a fost pregatirea noastra pt expeditie? Eu am alergat f mult la
meciurile zilnice de fotbal plus alte alergari in zilele de pauza. Am
incercat sa ma obisuiesc la o capacitate de efort f mare ca sa fac fata
deficitului de altitudine de unde plecam adica Orlando, Florida 35 m
altitudine. Calin a facut citeva iesiri pe munte vara si toamna, chiar
urcind de citeva ori niste virfuri de 4000m. Totodata a alergat in
zapada si frig ca sa isi mentina conditia fizica.

December 25 Plecat seara din SUA, eu Miami Buenos Aires, Calin
Chicago Atlanta Buenos Aires.

December 26 Dimineata ne-am intilnit in Buenos Aires aterizind la 15
min unul de altul. Am schimbat aeroportul ca urma sa luam un zbor local
pt Mendoza. Aici aveam dreptul doar la 15 kg de persoana iar noi aveam
peste 40kg fiecare din noi. Nu ne-au taxat nimic dar eram pregatiti sa
platim peste . La prinz am ajuns in Mendoza, ne-am cazat la hotelul
la care aranjasem de acasa prin Internet. Am aflat ca nu putem lua
vizele de virf decit a doua zi ceea ce ne-a rupt din aripi insemna o zi
pierduta din aclimatizare. Am facut cumparaturile de mincare (doar pt
noi doi deoarece nu mai primisem nici o informatie de la expeditia
romaneasca) si altele care lipseau plus am aranjat cu o agentie sa ne
duca din bagaje la tabara de baza cu magarii. In continuare relatez pe
zile si dupa cum o sa se vada, nu am avut nici o zi de pauza.

December 27 Dimineata am luat vizele de urcare munte, (aproape de
persoana sa poti urca pe virf) apoi autobuzul spre intrarea in parc,
Puente del Inca. (2750m). Seara la hotel am facut cunostinta cu o echipa
canadiana care isi planificasera mai bine de 3 saptamini pt munte. Intre
timp aflasem ca majoritatea alpinistilor apelau la o agentie care te
ajuta f mult (carau bagaje, pregateau mincare si te hraneau in cort
special de masa, asistenta de ghizi tot timpul, adica tot ce aveai
nevoie ca sa iti faca viata usoara totul costa de persoana aproape
) Aceasta a fost ultima zi din an cind am facut dus, barbierit si
spalat cu apa calda pe 2008.

December 28 Intrat in parcul national si ne-a luat aproape 4 ore sa
ajungem in tabara intermediara Confluenc/ia/ (3400m). Am avut la noi un
cort, sacii de dormit, izoprenele, ceva mincare pt doua zile si haine
usoare ca era cald. Aici am vorbit cu o expeditie de olimpici din
Brazilia.

December 29 Mers aproape 8 ore pina in tabara de baza, Plaza de Mulas.
(4350m) Trebuie mentionat ca in aceste doua zile am marsaluit aproape
40km pe valea Horcones, printre bolovani si pietris. Am ajuns seara
(soarele apune la 9.30pm) destul de obositi si cu umerii frinti. Ne-am
pus amindoua corturile la agentia care ne-a adus bagajul si care ne-a
oferit tot timpul apa de ghetar si access la WC lor la tabara de baza.

December 30 Urcat pina la Camp 1, Plaza Canada (4950m) fara bagaje,
doar de aclimatizare. Am simtit oarecum aerul rarefiat la aceasta
altitudine si ne-am intors bucurosi jos la tabara de baza. In tot acest
timp nu am mai primit nimic de la Clubul Montan Altitudine si chiar ne
ingrijoram f mult. Verificam emailurile zilnic si f surprinsi constatam
ca deocamdata eram singurii romani pe munte. La un moment dat ne-am
gindit ca or fi sosit dar nu au mai dat de veste asa ca am intrebat la
politia locala daca mai sunt si alti romani. Asa am descoperit ca mai
erau 3 romani, doi baieti si o fata, veniti cu o agentie, toti avocati
si care tocmai erau pe munte. (toti din Bucuresti) Am vorbit cu fata
intr-o seara si apoi am aflat de la politia locala ca baietii au facut
virful.

December 31 Am urcat din nou la Camp 1 unde am lasat un cort, ceva
mincare si am coborit la baza dormind in celalalt cort. Noaptea care a
urmat a fost f linistita (revelion???) si am putut dormi amindoi f bine.
Calin mi-a dat un ghiont la 12 noaptea sa aud si eu niste artificii dar
m-am intors imediat pe partea cealalta si am continuat somnul.

January 1 Am platit un porter sa ne duca sacii de dormit, mincare,
echipament in Camp 2 iar noi urmam sa luam cortul din camp 1 si sa
ajungem direct la Camp 2. Dimineata, inainte de plecare, am verificat
iarasi email-urile si inca o data nimic de la expeditia Altitudine. Asta
ne-a decis sa eliminam definitiv varianta urcarii impreuna a virfului
asa cum planuisem de acasa. Daca mai asteptam mult riscam sa pierdem si
avionul de intoarcere la care nu se mai putea schimba nimic. De fapt,
decizia a fost f importanta ca a trebuit sa stabilim cite kilograme
punem la porter. Oricum, vremea era buna iar noi ne simteam destul de
bine si in forma (asa cum te poti simti la 5000m).

Deci am plecat amindoi spre Nido de Condores (5400m) unde de fapt am si
ajuns spre seara; pe drum, lui Calin i-au crapat bocancii de plastic
Koflach, probabil de la frig si virsta bocancilor, ceea ce ne-a facut sa
coborim la tabara de baza in ziua urmatoare. Singura sursa de apa de la
tabara de baza in sus, e zapada topita. Frigul e destul de intepator iar
vintul face temperatura sa scada sub -20C, chiar 40C pe virf.

January 2 Am coborit la tabara de baza unde Calin si-a inchiriat o
pereche de bocanci de la un porter. In restul zilei ne-am conversat cu
altii de prin tabara ca nu puteam sta izolati de restul lumii. De fapt,
nu eram chiar singuri, ne mai imprietenisem cu o expeditie engleza de
vreo 9 oameni in care conducatoarea facuse Everestul si ii lipsea doar
Aconcagua din palmares. Il incercase de doua ori dar fara success.
Bineinteles ca erau organizati si condusi de o agentie locala. Apoi, am
mai cunoscut o echipa de croati, 3 alpiniste si 3 alpinisti (un tata cu
baietii lui), f bine antrenati si care mergeau dupa o schema f bine
planuita de acasa pe 3 cicluri.

January 3 Am urcat la Camp 2 unde lasasem cortul si am cam suferit pe
drum de foame ca nu prea luasem mincare la noi (desi aveam mai mult
decit necesar si la cortul de jos si la cel de sus) Mie mi s-a mai
intimplat si in Bucegi, cind faci un traseu ultracunoscut, ignori
partial anumite lucruri care sunt f esentiale. Oricum, nu ne gindeam noi
ca o sa suferim de foame cind ai de urcat 1000m

January 4 Urcat cu cort, mincare pe multe zile, echipament, etc in
spinare pina la Camp 3, Cholera (5900m). Acest camp este mai nou si f
apropiat de cel mai cunoscut, Berlin. E un loc maricel, ferit de vinturi
si cu priveliste f frumoasa. Am ajuns in vreo 5 ore si imediat am facut
cunostina cu ceilalti din tabara ca urma ca a doua zi sa plecam spre
virf impreuna. Asa ne-am lipit de doi salvamontisti (politia Montana a
muntelui, unul participase la actiunea de salvare a unui german cu o zi
inainte, dar din pacate germanul a avut leziuni prea grave in urma
cazaturii ca sa poata supravietui) si de doctorita taberei care urmau sa
plece spre virf a doua zi. Ei (salvamontistii) facusera virful de multe
ori si chiar ne-am bucurat f mult ca aveam asa echipa.

January 5 plecat la 6 dimineata cu ceilalti dar salvamontistii erau
tot timpul in fata ca erau mult mai bine pregatiti (si aclimatizati) ca
altii. Pe drum i-am intilnit pe englezi de care ne-am tinut pina la un
punct f cunoscut, Canaleta (6600m). Coltarii i-am pus de la refugiul
Independencia (6400m) ca asa faceau toate expeditille. La Canaleta,
majoritatea renuntau si la fel s-a intimplat si cu englezii care au
renuntat la multi oameni. Spre virf au pornit doar 2 englezi si sefa lor
plus cei doi ghizi. Noi eram inaintea lor dar aproape de virf un englez
a renuntat si chiar nu se simteau bine, nu mai raspundeau la comenzi si
era f greu pt ghid sa ii controleze. Sefa lor a sprintat repede spre
virf si la fel si noi. Intre timp, coborau salvamontistii si ne
avertizaseara ca se strica vremea f rau. Noi am fost ultimii care am
ajuns pe virf si era 4.30pm. La coborire, ghidul local ne-a rugat sa
stam in spatele lui ca nu putea sa faca fata la clientul englez si sa il
ajutam daca e nevoie. De fapt eu il rugasem sa il ajutam caci totusi ne
simteam destul de bine. Pe virf am avut o senzatie interesanta, eram pe
cel mai innalt punct din America, batea vintul aproape ningea si ma
gindeam acasa la gemenii si Maria mea, Calin m-a adus la realitate
strigind dupa mine sa plecam repede, era clar ca vremea se deteriora
rapid. Incepea coborirea si apropierea de ei, adica revenirea acasa.
Niciodata nu am fost asa de mult plecat fara sa ii vad. Vremea se
stricase destul de rau, batea vintul, ningea usor si ceata ca nu vedeam
la 100m. Nu era foarte rau dar gindul ca eram la 7000m ne speria un pic;
nu aveam voie sa facem pasi gresiti.

Am mers impreuna pina la 6500m cu ghidul si englezul care mergea
teleghidat si nu raspundea la comenzi. Intre timp, noi ne-am mai asezat
pe drum sa ne odihnim si am constatat ca ghidul o luase inainte si ne
despartisem, adica ne pierdusem de ei. Se vedea poteca destul de bine si
totul era ok. La un moment dat, pe la 6200m erau mai multe poteci, ceata
si nu mai recunosteam locurile. A trebuit sa folosim GPS-ul pt
orientare. Luasem citeva puncte de reper la urcare dar acum era cu totul
altceva mai ales ca eram f obositi si aveam la active in acea zi peste
12 ore de mers. Cu ceva cautari, emotii, discutii am ajuns in tabara
noastra la 7.30 pm. Acolo surpriza, cortul lipsea de la locul lui. Am
mers la cortul politailor, si ne-au lasat sa dormim la ei. (era un cort
mare cu multe alimente, echipament etc). Ei au coborit imediat mai jos
ca sa se odihneaca. Intre timp, eu am iesit afara si cu ajutorul unor
alpinisti argentinieni ne-am recuperat cortul care fusese luat de vint
cu tot cu echipament, mincare si pietre in interior. Ei l-au prins si
l-au acoperit cu multi bolovani. Nu l-am mai folosit ca era d j rupt. A
urmat o noapte in sacii de dormit. Fiind cortul f mare am lasat primusul
sa mearga toata noaptea sa mai incalzeasca un pic.

January 6 Am coborit pina in tabara de baza, super obositi dar f
fericiti cu virful in buzunar. Spre seara ne-am intilnit cu doctorul
Calin, cel din expeditia romaneasca care sosisera si ei. Ceilalti doi,
Vali si Radu urcasera d j in taberele de sus. Nu prea am inteles ce s-a
intimplat de s-a intrerupt legatura intre noi. Noua ne-a parut f rau ca
ii puteam ajuta f mult cu mincare, (lasata la celelalte expeditii)
echipament (puteau folosi cortul nostru fara sa mai care si ei) si multa
informatie. Oricum, in 4 ne-ar fi fost si noua mult mai usor mai ales ca
Vali era de la Floarea de Colt deci ne stiam un pic. Seara am mincat si
noi o altfel de mincare, adica pizza, bere si ceva sandwiciuri calde.
Senzatia a fost f intensa mai ales ca nu statusem pe un scaun de aproape
10 zile.

January 7 Plecat din Plaza de Mulas si iesit spre seara din parcul
national. Vremea se stricase f rau, a nins in fiecare dupa amiaza. Apoi
am aflat ca un german murise cu o zi inainte sa facem noi virful si
niste italieni cu ghidul lor au murit in ziua urmatoare. Am fost f
norocosi ca am fortat un pic si am facut virful pe vreme frumoasa. La
coborire englezii ne-au multumit pt ajutor iar croatii ne-au felicitat
deoarece ei renuntasera la virf. Spre seara, toti 3, adica noi si
doctorul Calin al expeditiei Altitudine am ajuns la Penitentes, adica
afara din parc. Ne-am cazat la un hotel, am facut baie dupa 12 zile si
ne-am ospatat la un restaurant citeva ore, chelneritei nu ii venea sa
creada cita mincare si bautura am consumat. Am simtit o senzatie
extraordinar de placuta dupa dus si mincarea gatita.

January 7 Am luat autobusul spre Santiago, trecut vama in Chile (5 ore
petrecute in vama, sa ne amintim de vremea raposatului).

January 8 12, Santiago, mincat mult peste, baut vin chilian, vizitat
Valparaiso si statiuni la Pacific, cu alte cuvinte, am recuperat cele
aproape 10 kg pierdute pe munte. Asa am aflat de la Calin (doctorul
expeditiei romane) si sotia lui ca si ceilalti romani au facut virful
dupa ce vremea proasta a trecut. Am incercat sa revenim acasa doua zile
mai devreme dar costul schimbarii unui bilet de avion ajungea la
ceea ce era incredibil.

January 13 Dimineata am ajuns la Miami dupa un zbor de noapte iar spre
prinz la Orlando. Calin a ajuns si el mai devreme la Chicago fara probleme.

Concluzii:

- Nu prea am avut rau de inaltime; oare de ce? Poate ca ne-am hidratat
mult consumind multa apa, ceaiuri, supe; conditie fizica f buna; luat
vitamine zilnic (C si multivitamine); adaug aici, doar in Himalaya cind
am urcat Island Peak (1997, 6200m) cu echipa elvetiana m-am simtit la
fel de bine. Oare programul nostru de urcari/coboriri si mai ales fara
zile de pauza a contribuit la aclimatizare? E adevarat ca acum am citit
f mult pe Internet despre asta. Oare virsta noastra a fost un alt
factor? (amindoi suntem trecuti de 40 ani) Oare viata la nivelul marii
unde este destul oxigen ajuta la aclimatizare? (nu cred

- Echipamentul meu f vechi, acelasi din expeditiile din 1992 1997
(Himalaya, Kilimandjaro, Caucaz, Pamir, etc) si abia am facut fata la
frig; noroc ca am avut multe straturi de imbracaminte iar in zilele
premergatoare virfului nu am dat jos nimic de pe mine. La Calin situatia
a fost mai buna, (exceptie bocancii), el avind echipament mai nou
deoarece merge destul de des la ski si munte. Datorita lui am facut
multe poze profesionale (vor fi puse pe un site in curind) dar am si
carat impreuna tot echipamentul (foto+video).

- Expeditia reprezinta cea mai mare performanta montanta a noastra
(Calin si Radu) de pina acum; Totodata, a adincit f mult o prietenie
care a demarat acum citiva ani pe continentul nord american datorita
domnului Dinu Mititeanu care ne-a pus in contact. (multumim amindoi inca
o data)

- Ca planuri de viitor, nu se stie inca. Pentru mine (Radu) era un mare
semn de intrebare inaintea expeditiei si o bifurcatie majora gindindu-ma
la viitor. In cazul in care nu ajungeam pe virf NU as mai fi incercat a
doua oara o asemenea inaltime (7000m sau mai sus). Motive, familia nu
imi pot permite sa lipsesc multe saptamini de acasa, virsta (nu mai sunt
ca la 25 de ani cind dormitul si mincatul in cort timp de multe zile si
mai ales statul fara baie/spalat/ras constituia o problema), alte
atractii montane (munti mai mici, mai usori si eventual cu gemenii mei)
si mai putin montane (croaziere care pleaca din fata casei, f multe
destinatii, costa extrem de putin daca iti place perioada, etc) In cazul
in care as fi atins virful (ceea ce s-a si intimplat) urma o
aprofundata gindire spre 8000 m.

Radu Stancescu
*Dinu M: In urma cu vreo 3 ani, Calin Caluser ii ajutase cu un cort
Nord Face si pe primii clujeni care au urcat pe Mc Kinlay.
Mesajele sunt preluate ca atare de la sursele menționate.
Nu ne asumăm nici o responsabilitate pentru forma și conținutul lor.



Nu există comentarii pentru acest mesaj
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii