Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Ghid montan - Muntele Mare - Baisoara

Bookmark and Share

Muntele Mare - Baisoara - Asezare si cai de comunicatie

MASIVUL MUNTELE MARE

            AȘEZARE. Muntele Mare este situat în Carpații Occidentali, în partea de nord-est a Munților Apuseni, între 46 grade 22 minute și 46 grade 45 minute latitudine nordică și între 23 grade 5 minute și 23 grade 40 minute longitudine estică. Din punct de vedere administrativ, Muntele Mare se găsește pe teritoriul județelor Cluj și Alba.

            LIMITE. Limita Muntelui Mare față de unitățile de relief învecinate se axează de-a lungul unor depresiuni și văi bine individualizate: La E și NE linia de separație față de depresiunea Iara - Vlaha - Săvădisla este marcată de o puternică dislocație, un front de falie, care determină o diferență de nivel de 300 - 400 de metri față de zona depresionară. Valea Arieșului se impune ca o limită clară spre S și SE, mărginind masivul față de Munții Trascău și Munții Metaliferi. Limita vestică este greu de fixat, cea convențională fiind Valea Bistra, o discontinuitate importantă, dar legată mai mult de aspectul peisajului geografic, despărțind Muntele Mare de Munceii Arieșului, caracterizați printr-o mare densitate a așezărilor de tip crânguri. În continuare, Muntele Mare se învecinează cu Munții Gilăului, limita între cele două unități montane fiind reprezentată de Valea Someșului Rece, până la Gilău.

            RELIEF. Masivul Muntele Mare constituie zona cea mai veche a munților Apuseni. Împreună cu Munții Bihor și Munții Vlădeasa, formează pivotul orografic al Apusenilor, dominând ca un bastion zonele înconjurătoare (Valea Arieșului, depresiunea Iara - Vlaha - Săvădisla, depresiunea Huedin). Nota dominantă a reliefului este dată de larga desfășurare a suprafețelor de nivelare, reprezentate de culmi largi cu aspect de platou, și de văile puternic adâncite, adesea cu caracter de defileu (V.Iara, V.Someșului Rece etc.). Urmele evoluției îndelungate a acestor munți sunt concretizate prin prezența celor trei suprafețe de nivelare sincrone celor din Carpații Meridionali: Fărcaș - Cârligați (la 1600 - 1800 m altitudine), de o planitate remarcabilă, Mărișel - Măguri (1000 - 1300 m), cu multe așezări risipite de tip crâng, și Feneș (600 - 800 m), mai puțin dezvoltată. Fiind înconjurat de zone depresionare joase și văi adânci, Muntele Mare pare mai înalt și mai masiv decât este în realitate. Altitudinea maximă se înregistrează în Vf.Muntele Mare, care cu cei 1826 m este al treilea ca înălțime în Apuseni, după Cucurbăta Mare (1849 m) și Vlădeasa (1836 m).

            GEOLOGIE. Substratul geologic prezintă o mare complexitate litologică și structurală. Fundamentul acestui masiv îl constituie rocile cristaline vechi (din ciclurile orogenice prebaikalian și baikalian), al căror grad de metamorfozare crește dinspre periferie spre zonele centrale. Aceste roci metamorfice sunt reprezentate în principal din șisturi cloritoase și sericitoase, gnaise, filite, amfibolite etc. În axul acestui fundament cristalin a fost injectată o puternică masă de granite sub forma unui batolit imens, cunoscut sub denumirea de Granitul de Muntele Mare. Pe latura sudică și sud-estică își fac apariția și rocile sedimentare de diferite vârste. Dispunerea unei bare de calcare carbonifere în partea de SE, coroborată cu acțiunea de eroziune exercitată de factorii externi, a dus la apariția unor abrupturi și creste calcaroase spectaculoase (Scărița - Belioara, Vulturesele, Leurda - Leașu) precum și unor pitorești sectoare de chei (Cheile Runcului, Cheile Pociovaliștei, Cheile Poșegii etc.).

            CLIMĂ. Muntele Mare prezintă un climat de munte cu anumite nuanțări ce decurg din poziția masivului față de circulația atmosferică dominantă și masivele muntoase învecinate. Situat mai estic în cadrul Apusenilor, masivul Muntele Mare este "ecranat" de Munții Bihor și Vlădeasa, ce "fortifică" Apusenii spre vest. Ca urmare, cantitatea medie anuală de precipitații este redusă (circa 1000 mm) în comparație cu cea din M.Bihor și Vlădeasa (1200 - 1300 mm / an). Circulația generală a maselor de aer este din sector vestic. Această circulație explică și amplitudinile termice anuale mai mici decât în Carpații Meridionali sau Carpații Orientali. Aceeași influență vestică determină căderea unor cantități mai mari de precipitații în vestul masivului și pe versanții cu expoziție vestică.

            Pe culmile înalte, la peste 1600 m, temperatura medie anuală se situează în jurul valorii de 2 grade Celsius, pentru ca la poale să se ridice la 7-8 grade Celsius. În luna ianuarie, pe culmi, temperatura medie este de -5 grade Celsius, la poale -1 grad Celsius pe versanții vestici și sud-vestici și -3 grade Celsius pe cei nordici și nord-estici. În luna iulie, temperatura medie este de 10-11 grade Celsius pe culmi, iar la poale 17-18 grade Celsius pe versanții nordici și nord-estici și 17-19 grade Celsius pe versanții cu expoziție sudică și vestică. De exemplu, în stațiunea Băișoara, la altitudinea de 1370 m, temperatura medie multianuală este de 4,7 grade Celsius, iar cantitatea medie de precipitații de 977 mm / an, destul de redusă, din cauza situării într-o "umbră" de precipitații, cu fenomene evidente de foehn. Nebulozitatea prezintă valori ridicate, cu excepția câtorva luni de toamnă și de sfârșit de iarnă (octombrie, februarie).

            HIDROGRAFIE. Rețeaua hidrografică aparține bazinelor Mureșului și Someșului. Arieșul colectează apele de pe versantul sudic, sud-estic, estic și nord-estic (văile Bistra, Bistricioara, Valea Mare, Valea Caselor, Lupșa, Sartăș, Sălciuța, Poșaga Ocolișul, Ocolișelul, Valea Ierii cu afluenții ei...) iar Someșul Rece de pe versantul vestic și nord-vestic (Valea Ursului, Irișoara, Săteanu, Făgetu, Negruța, Păltinița, Căprița, Bârlogu, Râșca...). Regimul hidrografic reflectă condițiile climatice specifice, înregistrându-se frecvente viituri iarna și o scurgere maximă primăvara. De exemplu, Valea Ierii a înregistrat la Iara un debit mediu multianual de 3.16 mc / s ( 6,54 metri cubi / secundă în mai și 1,73 mc /s în noiembrie). Odată cu realizarea sistemului hidroenergetic Someșul Cald, au fost deviate prin tunele de aducțiune apele văilor Iara, Calu, Șoimu, Dumitreasa, Negruța, Someșul Rece ș.a. Cu această ocazie au apărut și micile acumulări Bondureasa, Șoimu I și Șoimu II, Calul, Dumitreasa, Someșul Rece (Izvorul Băii) și altele. În mai multe locuri (Bondureasa, Gura Irișorii) se văd urmele vechilor haituri (baraje pentru plutărit).

            Aici trebuie amintite fenomenele carstice din bazinul Poșaga: izbucurile de la obârșia Belioarei și mai ales celebrele izbucuri Feredeu și Bujor din Cheile Poșegii, din apropierea schitului Poșaga, unul mezotermal și celălalt intermitent !

            FAUNĂ. Fauna zonei este foarte bogată. Dintre mamifere amintim în primul rând ursul (Ursus arctos), care sălășluiește mai ales în bazinul superior al Văii Ierii și Șoimului, de unde face frecvente incursiuni nocturne la nămașele din munte, dând mult de furcă țăranilor, apoi lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), mistrețul (Sus scrofa), cerbul (Cervus elaphus), căprioara (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), veverița (Sciurus vulgaris), nevăstuica (Mustela nivalis). Dintre numeroasele specii de păsări se evidențiază acvila de stâncă (Aquila chrysaetos), specie foarte rară, ocrotită, ce cuibărește pe stâncăriile de la Scărița-Belioara, fluturașul de stâncă (Tichodroma muraria), bufnița (Bubo bubo) și corbul (Corvus corax). Dintre insecte amintim speciile rare de fluturi întâlnite în rezervația Scărița-Belioara, cum este Phybalapterie calligraphata.

            VEGETAȚIE. Vegetația prezintă o evidentă etajare pe verticală. Se succed de la poale spre culmi păduri de stejar și gorun, păduri de fag, mai sus amestec de foioase cu molid, apoi molidișuri și în final etajul subalpin. Pajiștile alpine propriu-zise lipsesc, fiind suplinite de pajiști subalpine primare și secundare, cu caracter de "poieniri", alcătuite în principal din rogoz alpin, părușcă, tuporișcă, rugină și tufe de ienupăr pitic.             În acest segment al Munților Apuseni există elemente de mare interes din punct de vedere botanic. În rezervația Scărița-Belioara se întâlnesc suprapuneri de componente floristice care la prima vedere se exclud reciproc. Astfel, din stadiile glaciare reci au rezistat, în unica lor stațiune din Apuseni și sub altitudinea lor obișnuită de apariție, o serie de plante alpine și subalpine: gențiana-cupă (Gentiana acaulis), gențiana-cupă de calcar (Gentiana clusii), strugurii ursului (Arctostaphillos uva-ursi), argințica (Dryas octopetala), sângele voinicului (Nigritella rubra) etc. Tot aici se păstrează din timpul perioadelor mai calde ale erei glaciare o specie mediteraniană într-o stațiune cu totul izolată și în cel mai nordic punct al arealului: săpunarița galbenă (Saponaria bellidifolia). Din perioadele uscate și reci se păstrează relicte stepice, precum laleaua pestriță (Fritillaria montana), iarba firezului (Serratula raoliata) etc. Nu lipsește de pe stâncăriile Scăriței nici celebra albumiță (Leontopodium alpinum), cunoscută și sub denumirile (improprii) de floare de colț sau floarea reginei.

            Valoroasă din punct de vedere biogeografic este și pădurea de pe platoul Scăriței, alcătuită din exemplare seculare de pin (Pinus sylvestris), molid (Picea abies), Larice (Larix decidua), ienupăr (Juniperius communis și Juniperius sabina), precum și din brad, fag, carpen, scoruș, alun etc. într-un uimitor amestec. Pe stâncile Scăriței apare și tisa (Taxus baccata), specie ocrotită. Pe versanții dezvoltați pe gresie lângă Belioara (Poșaga de Sus) apare o plantă ce nu crește nicăieri în altă parte în lume: vulturica Poșegii , endemism strict local cu denumirea științifică Hieracium praebiharicum.

            Masivul Muntele Mare mai adăpostește elemente biogeografice relicte de mare valoare în turbăriile din zona izvoarelor Someșului Rece. Cunoscute sub denumirea de tinoave, asemenea turbării apar la altitudini ridicate, în condiții climatice specifice pădurilor de conifere, pe roci silicioase impermeabile și ape sărace în substanțe minerale nutritive. (Sunt mlaștini de tip oligotrof). Apar predominant pe terenuri plane, supuse unei umidități accentuate, unde lipsește aerisirea și există condiții de acumulare a resturilor vegetale. Tinoavele se dezvoltă centrifug, având o formă convexă, bombarea la centru datorându-se creșterii rapide a mușchilor de turbă (Sphagnum și Polytrichum) situați în zona centrală. De jur împrejurul lor se formează un inel mlăștinos cu apă acidă, unde își fac apariția rogozuri, bumbăcarița, afinul, merișorul, răchițele, roua cerului, cărora li se adaugă arbuști piperniciți (molid, pin, mesteacăn). Aici întâlnim relicte glaciare caracteristice tundrelor mlăștinoase, păstrate din timpul perioadelor glaciare: Carex magellanica, Carex limosa, Carex pauciflora, drosera rotundifolia, Eriophorum vaginatum, Vaccinum oxycoccos. Tinoavele sunt cunosucte în această regiune sub denumirea de molhașuri, iar două dintre ele au fost puse sub protecție, constituind rezervația naturală Molhașurile Căpățânii.

            Pe versanții Văii Ierii, în câteva puncte, apare liliacul ardelenesc (Syringa josikea), splendid arbust cu flori roz, întâlnit numai în Apusenii nordici și în Carpații Păduroși.

            AȘEZĂRI. Spre deosebire de Munții Gilăului și de Munceii Arieșului, Muntelui Mare nu-i sunt caracteristice satele risipite pe culmi, majoritatea fiind situate pe văi, la periferia masivului (Someșu Rece, Stolna, Finișel, Hășdate, Liteni, Săcel, Băișoara, Mașca, Cacova Ierii, Iara, Surduc, Buru, Vidolm, Lunca Arieșului, Sălciua, Brăzești, Sartăș, Valea Lupșii, Lupșa, Bistra, Măguri-Răcătău etc.) sau pe văi, în interiorul masivului (Caps, Valea Ierii, Muntele Săcelului, Muntele Băișorii, Muntele Cacovei, Valea Vadului, Ocolișel, Lunca Largă, Runc, Ocoliș, Poșaga, Belioara, Săgagea, Orăști etc.). Dintre puținele aninate pe culmi, multe sunt situate mai mult în Munceii Arieșului, spre Țara Moților (Runcuri, Novăcești, Aronești, Poiana Bistrei, Cheleteni, Tomnatec, Dealu Capsei) și puține în nordul și estul masivului (Plopi, Muntele Filii, Muntele Bocului, sau cătunele Ghermănești, Bușești, Oțelești, Balta, Vidreni, Râșca, Arsura, Păltinei, Gera, Murgești, Vâcești etc.). De remarcat este faptul că centrul și vestul masivului sunt total lipsite de așezări permanente.

            În schimb, în Muntele Mare întâlnim la mare altitudine, în locuri adesea foarte izolate, gospodării sezoniere, grupate în “nămașe”. La începutul lunii iunie, țăranii urcă în fiecare an la munte, la aceste "colibe", case foarte simple, de obicei cu pământ pe jos, cu ferestre minuscule și paturi acoperite cu paie, având de regulă o singură încăpere. Aici, în mijlocul  pădurilor de molid, ei "muntăresc" până la începutul lunii septembrie cu toate animalele, neavând în sat culturi agricole cu excepția unor mici parcele de cartofi. Satele unde locuiesc sunt situate adesea la zeci de kilometri de nămaș. Casele mari și foarte arătoase stau astfel aproape părăsite toată vara, cu excepția perioadei fânului. Astfel de nămașe sunt Izvorele, Găbriana, Crinț, Buhuia, Șesul Cald, Lăpșor,Tâlvele, Laita, Marginea, Măcriși, Bălăcioaia, Făgetele, Pogăceaua, Căprărețele, Filea, Runculeul Tomnatecului, Prislop, Vârtopeni, Motorăști, Bărnești, Smidele, Bucișeni, Căpățâna, Știrănițele, Picioragu, Runcu, La Nedei, Fundoaia, Zboru, Letoasele, Blăjoaia, Fieșu, Irișoara, Hodireu, Bogdanu, Tina Bogdanului, Dumitreasa, La Popi, Urășa, Făgetu, Negrele de Jos, Negrele de Sus, Dobrin, Negruța etc. La majoritatea nămașelor de pe teritoriul județului Cluj, vărează moți din județul Alba.

            Mai deosebite sunt nămașele de la obârșia Văii Tisa, situate la o oră de mers de stațiunea Băișoara, și anume Crucea Crencii, Bocșești, Știolnele și Zăpodie, care sunt situate într-o zonă de fânaț, prin faptul că țăranii nu locuiesc aici vara decât în perioada fânului, în schimb vin iarna și locuiesc cu animalele aici, neputând transporta fânul până în sat din cauza drumurilor proaste și distanțelor mari...

            Multe dintre satele de munte sunt într-o accelerată scădere demografică, generată de reducerea natalității dar mai ales de migrația spre oraș, fenomen început încă din anii '20 dar devenit curent în ultimele patru decenii și acelerat după 1990. Reducerea și îmbătrânirea populației se reflectă și în abandonarea multor colibe sau nămașe întregi (Buhuia, Straja) și chiar dispariția unor cătune permanente, cum au fost Incești și Pleșești...

            CĂI DE COMUNICAȚIE. Masivul Muntele Mare are o rețea de căi de comunicație mult mai deasă decât marea majoritate a munților din țară.

            Din Măguri-Răcătău până în Gilău , din Gilău prin Săvădisla și Băișoara până la Buru și apoi din Buru pe Valea Arieșului până la Bistra, masivul este înconjurat de șosele modernizate (Din Bistra urcă pe V.Bistra un drum nemodernizat până în culmea principală, la Steaua, de unde trece la izvoarele Someșului Rece și coboară pe firul lui până în Măguri-Răcătău, închizând patrulaterul).

            Alte drumuri modernizate în afară de cele menționate există numai 2, unul legând satul Băișoara de stațiunea Băișoara (trecând prin satul Muntele Băișorii), celălalt ducând din Băișoara în satul Valea Ierii. În schimb, majoritatea văilor sunt străbătute de drumuri nemodernizate (multe sunt forestiere), ce urcă frecvent până sus pe culmi (chiar pe Muntele Mare, la 1826 m, la unitatea militară) și se leagă cu altele. De exemplu, se poate trece prin trei pasuri diferite din bazinul Văii Ierii în cel al Someșului Rece; se poate trece din valea Someșului în Irișoara, pe două drumuri, se poate trece și din Dumitreasa în Negruța, din Someșul Rece spre valea Răcătăului și spre Someșul Cald etc.

            Există un imens număr de drumuri de car și de tractor care formează o rețea deasă prin întreg masivul. Interesant este că sunt mai puține...potecile! Aceasta din cauză că relieful, fiind mai plat ca în alți munți, a permis cam peste tot localnicilor să circule cu carul.

Autor: Radu Mititean, Arnold Kadar
Înscris de: Ionuț Nechita
Vizualizări: 43353, Ultima actualizare: Duminică, 26 Mai 2002



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii MUNTELE MARE  
Comentariu
Fără foto Adrian Rosca, Luni, 27 Mai 2002, 13:50

Cum am putea obtine cartea (in Bucuresti) si cit costa?

Ionuț Nechita Ionuț NechitaAdministrator Alpinet , Joi, 30 Mai 2002, 3:02

Nu stiu daca a fost publicata; incearca sa contactezi direct autorii, la office@ccn.ro

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii