Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Pe urmele lui Iorgovan, retraind legenda

  • Alpinet
  • Pe urmele lui Iorgovan, retraind legenda
Bookmark and Share

Pe urmele lui Iorgovan, retraind legenda

Se prea poate sa fi trecut peste doi ani de zile de cand nu am mai scris si tot cam pe atat de cand nu mi-am mai inhamat spatele la o tura cat de cat serioasa. Cumva, bretelele rucsacului imi pareau straine, le simteam ca pe un prieten drag pe care anii si intamplarile mi-l rapisera, simteam vina de a nu mai fi pastrat legatura, desi in suflet ea nu fusese nici cand intrerupta. Dar precum mi-a fost taiat avantul odata si pe binemerit, ma trageam singura de urechi “cauta solutii, nu scuze, Anca!”. Asa ca intr-o seara din luna august a anului trecut, ma hotarasc sa unesc intr- o tura doua bucati de traseu pe care le facusem anterior separate ce aveau la mijloc o mare bucata de necunoscut. Punctul de plecare in traseu urma sa fie intersectia drumului Herculane-Baia de Arama cu drumul ce duce in Cerna-Sat iar finalul urma sa fie traversarea Retezatului de la Cheile Butii, la Carnic.

Dar un cliseu ni s-a aplicat si noua iar vorba aceea veche romaneasca cum ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la fata locului a devenit a naiba de reala. Si fiindca sunt o optimista prin natura ma zbat sa trec peste primul impediment cu bine. Participanti la tura, trei oameni si un catel: eu, Robert si Dan iar patrupedul Zaris. Toti, inclusiv cel cu tractiune integrala se aflau la prima tura cu bataie lunga, iar eu dupa doi ani de stat acasa puteam la fel de bine sa intru in categoria lor fara nici o jena Dan inca se mai zbate cu barierele si frontierele parintesti, dar incet si sigur, si mai ales sub directa supraveghere a subsemnatei incepe sa invete cum sa spele putina in cel mai firesc si demn mod. Numai ca de data asta nu i-a mers, si astfel el a ajuns cu doua zile mai tarziu decat noi la punctul de jonctiune. Deoarece mai nou mersul cu trenul presupune anumite complicatii datorita prezentei unui catel pe care doar membrii familiei il percep ca fiind mic si nevinovat iar pentru public apare ca un pericol public am gasit o solutie salvatoare: daca tot aveam doua zile la dispozitie de asteptat dupa printesa ce trebuia sa evadeze din turnul de fildes al mamei cu pricina, de ce sa nu le petrecem intr-o binemeritata iesire la Herculane, si nu oricum, cu una bucata mama din dotare si o colega de servici de a ei la cloaca si prin imprejurimile Herculanelui. Bun, cu transportul am rezolvat-o ca ne ducea mama cu masina, let the games begin!

A fost demential sa caut cu mama un loc de pus cortul pe langa cloaca, dar si mai frumos a fost sa observ cum un soricel de birou se transforma intr-un nomad autohton, fara mutre si mofturi, pragmatic si realist in cautarea unui loc bun si ieftin de innoptat. Iubesc oamenii care se pot bucura de natura fara a se plange de conditii, sunt cel mai fascinat spectator al celui care descopera bucuriile si placerile primului somn in sacul de dormit, al primei cafele sau ceai facute la primus si asta nu pentru a glumi pe seama respectivului cum am intalnit situatii, ci pentru ca intr-un fel imi revad si mie micile gesture si nedumerii de la inceput si mai stiu ca magia acestui moment este unica, iar cei ce o traiesc pe propia piele nu o percep, fiind bombardati cu trairile si sentimentele momentului. Nu, aceasta magie este pentru deschizatorul de drumuri, o traieste acela ce a facut posibil respectivul moment. Cimentul si asfaltul ne-au taiat calea de comunicare cu natura insa nu au putut-o sterge definitiv, iar atunci cand masa se pune pe un izopren pe pamant si cand simti sub coaste fiecare linie si cuba a pamantului de sub tine parca vechile radacini se reintregesc in ceea ce au fost odata. Ce schimbare se petrece in tine, suflete uitat, atunci cand sorbind din cafea, inca in sacul de dormit, cu absida cortului deschisa urmaresti in linistea diminetii atat de firesc drumul intortocheat al furnicilor printre firele de iarba, pe cand atunci cand aceste micute fiinte isi fac aparitia in civilizatie le privesti cu ura si indignare.

Dar sa revenim la ale noastre din poveste. Negociaza mama cu o babuta razboinica pentru un colt la ea in gradina, insa spre surpinderea audientei, reuseste mama sa imblanzeasca scorpia la 5 lei locul de cort. Noroc la l-a vazut pe Zaris mai tarziu ca sigur se dubla locul pentru pericole in plus. Are cainele asta un nas la oameni ceva de speriat, deobicei ii vede ca fiind niste jucarii mai mari, si este agresiv foarte rar, insa atunci cand iti zambeste pe 16 mm simti un fior neobijnuit de rece pe sira spinarii, caci la ale lui 70 de kg si dintisorii sunt pe masura. In rest e cel mai pacifist caine, indemnand prin reprize de joaca la calm si armonie. Insa sa te pazeasca cine o putea daca ridici tonul ori incerci sa plantezi vre-o samanta de scandal ca te scarmana el sa iti treaca orice urma de razvratire. Si nu, nu musca, dar rezolva problema in stilul lui specific, caci de obicei un simplu zambet e de ajuns sa impaciuieasca si cei mai aprigi combatanti. Aviz amatorilor de adrenalina si senzatii tari …

A doua zi ne lasa mama la vre-o 18 km de Herculane, la intersectia de care vorbeam la inceput si ea pleaca spre casa. Dan urma sa ajunga a doua zi, asa ca urmeaza o noapte de asteptat. Si parca nimic nu e mai rau decat sa stai intr-un loc stiind ca nu ai nimic de facut decat sa astepti. Trece si noaptea cam zbuciumata, dimineata strangem cortul dupa ce da soarele in el si ne postam la margine de drum sa il asteptam pe Dan.

Problema care ni se prezinta este urmatoare: nu avem semnal in zona de nici o culoare si nici pe o raza de cativa km nu e iar ceasul e deja 3 dupa-masa, iar pe noi ne asteapta un drum de 18 km pana in Cerna-Sat, urmatorul loc de campare. In disperare de cauza luam decizia ca eu cu Zaris sa ramanem la drum in caz ca apare Dan iar Robert sa ia o ocazie pana in Herculane la semnal si in cel mai rau caz sa vina cu ratacitul impreuna, iar de ajung prea tarziu sa ramanem inca o noapte acolo, ceea ce nu imi suradea deloc. Pe la 5 au venit amandoi, si acum cu echipa intregita parca prinsesem aripi. Chiar daca urma sa ne prinda intunericul pe drum am zis sa riscam stiind ca inainte de sat cu vre-o 4-5 km mai sunt ceva case, poate pana acolo ajungem chiar si pe intuneric.

Lansam pasul la munca cu Zaris in cap de sir si la drum. Ne ajuta si faptul ca drumul nu urca si nu coboara asa ca parca prindem aripi manati de adierea rece a serii din spate. Imposibil sa nu fi patit si voi momentul in care te rogi de soare sa mai intarzie putin pe cer, cand vrei sa mai furi o ora de lumina din calendarul fix al astrului zilei. Dupa vre-o doua ore de mars fortat da norocul peste noi…un trailer de lemne gol merge in directia satului si spre norocul nostru mai si opreste. Nu a mai contat ca era mizerabil de motorina arsa, a fost cel mai bun mijloc de locomotie din totdeauna. Cand am ajuns in Cerna-Sat aratam toti trei precum niste draci veniti de la Scaraotchi in inspectie prin acele zone, iar Zaris era insusi Cerber trimis de Hades sa mai vada in ce ape se mai scalda muritorii. Am speriat babele din sat de mai sa isi faca cruce si alta nu. Noroc cu rucsacii, ca ne-au dat de gol in privinta adevaratelor intentii ale hoardei de draci autohtoni. Pit stop la carciuma satului aka magazin general pentru alimentarea cu paine, suc, bere si alte acareturi, sedinta foto a satenilor cu Zaris caci nu prea des trece Cerberul pe la ei prin sat si oprirea la marginea satului langa Cheile Corcoaiei de unde legenda spune ca a iesit din stanca balaurul cu care s-a luptat Iorgovanu. Ce-i drept, cheile sunt cam ciudate prin structura poate si de aici legenda…apar ca o imensa gaura de sarpe, cu o portiune rotunda la mijloc iar apa foarte adanca de un verde cum mai intalnesti pe Cheile Nerei in Lacul Dracului.

Sirul de patanii continua cu stransul lemnelor pentru foc. Robert imprumuta un topor de la cei de langa noi sa taie ceva lemne si sfraseste cu o toporisca in tibia piciorului. Prea multe distrugeri nu a facut el ca era tocata lama toporului insa o vena nu s-a lasat pana nu a nimerit. Dan radea ca isi continua practica de la facultate cu Robert insa vena lui Robert se incapatana sa scoata capul la aer. Urma sa evaluam situatia a doua zi pe lumina. Dupa un somn adanc, dimineata porneste cu o baie de revigorare menita sa scoata motorina de pe noi, dar mai ales din haine. In ziua aceea fiecare avea la uscat pe rucsac cate un tricou si o pereche de pantaloni de ziceai ca suntem sarme de rufe ambulante. Piciorul lui Robert se umflase, insa datorita antibioticelor locale nu dadea semn de infectie, dar rucsacul lui a trebuit usurat considerabil spre a il mai ajuta la drum.

Ne asteptau cam 10 km pana la barajul de pe Lacul Iovanul, insa mie mi s-au parut a fi mai multi si cum hartile cu zona respectiva sunt ambigue ramane la aprecierea fiecaruia. Dupa principiul una calda alta rece, ustura dar trece din ziua precedenta, dupa vre-o 4 km de urcat sustinut pe drum dam de o masina mica ce mergea spre baraj. Stiam ca nu avem nici o sansa sa ne ia cu Zaris insa beculetul cu idei folositoare se aprinde, ii oprim, si pana la urma il iau pe Robert care abia calca si bagajele noastre pana la baraj. Pana am ajuns noi, Robert a tras o portie de somn, a cules un buchet de flori, el zice de plictiseala, noi nu zicem nimic... Intre timp noi am incins talpile sandalelor cand pe bucati de asfalt, cand pe pamant, cum ne-a scos in cale drumul. Am dat iama si in nelipsitele mure si zmeura si am realimentat la cateva izvoare nepermis de reci parca trimise de providenta asemenea unor oaze caci toata ziua ne-am scaldat epiderma intr-un un soare ucigator parca fugit din Sahara pe plaiuri mioritice. Pe ultimul km de drum, cu barajul in fata, drumul s-a transformat intr-un adevarat parau de munte, fericirea mea, caci eram in sandale si imi mai raceam picioarele dar spre disperarea lui Dan care era in bocanci si se uita cu jind la mine, cat de fericita eram prin apa rece.

De la baraj incepea drumul de-a lungul lacului prin padure si nu prea ne dadea mana sa ne incumetam la drum, mai ales fiind teritoriu necunoscut, in mijlocul pustietatii, nestiind cam pe und ear fi urmatorul loc de popas. Am incercat sa ne aciuiem pe langa baraj, ne-au trimis la o casuta parasita a celor de la Ocolul Silvic, insa era deja ocupata de cateva zeci de colonii de viespi, si am zis ca nu e frumos sa le deranjam, nu de alta dar dupa patania cu toporul, un mic accident cu viespi si veninul de rigoare ne mai lipsea. Continuam sa ne rugam de cei de la baraj, intr-un final pe seara le pleca si lor delegatia oficiala de pe cap si parca se schimba tonul pe care erau purtate discutiile. Aici intervine meritul lui Robert care reuseste sa ne faca loc pe o mica insulita din spatele barajului, denumita la ei zona de protocol, cu o priveliste de zile mari, cu o masuta si un gratarel. Hotaram sa facem o supa la carbuni si dormim linistit in lumina proiectoarelor de pe baraj.

Zona are un farmec aparte pentru ca mai rar gasesti la noi un loc in care sa fi la zeci de km de orice edificiu al civilizatiei..cand sti ca spre nord ai peste 100km pana la cel mai apropiat oras, spre sud la fel, spre est aceasi poveste, doar spre vest mai e Herculane dar si acela la 45 de km. Aici te simti la fel de mic ca o furnica si poate de aceea acum le priveam pe aceste finite cu un alt tip de intelgere. Stiam ca drumul pana la izvorul Cernei, de-a lungul lacului are 30 de km insa in cifre parca nu sunt asa de multi, dar cand ii iei la pas distantele se dilata mai ceva ca taieteii in supa.

Privind in spate spre baraj apare inversiunea trecut-viitor caci aici betonul, stalpii de iluminat si toate cele aduse de oameni parca ar razbate dintr-un trecut netarit inca de aceste locuri. De vei ridica privirea spre picioarele ce coboara din creste spre apa lacului devi spectatorului primei avalanase verzi unde muntii pravalesc spre vale pana la limita betoanelor nefiresc de albe, milioane de frunze spre sarutul lacustrul al unduirilor timide ale lacului. Si singurul martor al acestei verzi pravaliri este vantul ce duce spre departari suierul frunzelor in a lor calatorie de-a lungul verii din mugur tanar in plamada galbena peste ranile pamantului. Trezirea la realitate este dusmanos de rapida si vine adusa de patru labute: Zaris se incurcase in coarda cu care era legat si aducea mai mult a desen animat decat a patruped. Scancea saracul catre oricare s-ar indura sa il desfaca asemenea puiului dupa mama.

Desfac cainele si ma apuc de incalzit o conserva tot cu gantul catre vantul asta mereu prezent in munti. Cum ar fi sa fi fuior de vant oare? Sa razbatii muntii neincetat, sa le mangaii fiecare stanca in trecerea tumultoasa a ta sau in mangaieri dulci ale vanturilor molatice din veri tarzii; sa treci in fuga printre cei ce urca pe poteci, unora sa le dai ajutor limpezind cerul ‘naintea lor iar altora pravalind porti vesnic inchise de ploi si fulgere din norii plumburii, dupa suflet fiecaruia. Iarna de iarna sa modelezi creneluri trecatoare si valuri dantelate in nesfarsitul pustiu de gheata; s-aduni cu nemiluita fulgi de nea in cornise uriase jucand o ruleta ruseasca cu aceia ce nesocotesc povetele batranilor oameni ai muntilor, atunci cand ochii de lapte ai tinerilor barbati uita sa mai vada durerile ascunse in spatele licarelor de lumina din ochii celor ce-i invata din propria lor suferinta pentru ca trecutul sa nu mai fie nici cand prezent ori viitor. Cu gantul zburand alaturi de vantul cel vesnic prieten al muntilor imi plimb privirea de-a lungul crestei in dorinta nebuna de a fi acum acolo. Din pacate am ajuns mai intai in cea mai mare viteza in cort cautand cu disperare trusa medicala, nu de alta, dar tot visand eu uitasem de conserva de pe foc si tot mestecam automat in ea, numai ca intre timp conserva ramasese in lumea reala si se incinsese al dracului de rau iar pielea mea a ajuns la concluzia ca isi cauta alt stapan, si ca nu poate sa duca atatea grade mult peste limitele ei. Drept urmare toata seara am alergat dupa o mica adiere de vand sa mai imi potoleasca si mie focul din degete, dar de, vantul fugise sus sa scape de urmaritori.

Norii au inceput a se scutura peste noi, intai apatic si lipsit de vlaga, dar tot au reusit sa ne mane in cort. Robert daca nu trasese prea mult la drum azi, nu prea avea somn, dar eu, Dan si Zaris am capitulat rapid. Adormeam eu mai repede, daca nu mi-o lua Zaris inainte. Are cainele asta niste plamani de speriat, de zici ca dormi cu ursul in cort, in asa hal sforaie. Cel putin suntem siguri ca nu are curaj nimeni sa se apropie fie ea lighioana pe doua sau patru picioare.

Dimineata strangem cortul intre doua reprize de ploaie pe post de dus matinal si o luam la pas, caci e bun somnul si statul langa foc dar ce e prea mult strica, si drumul isi cheama musterii cu unduiri lungi asemena unei cadane venita si ea cu soarele de ieri, printre ceea ce inca mai este numita ultima padure virgina din Europa. Ciudat drumul acesta, parca ar fi sugrumat de coroanele imense de fag, de parca padurea ar vrea sa-l inghita. Ploaia mocaneasca e ascunsa acum de padure si nu mai razbate pana la noi dar cumva simtim ca nu se va oprii aici, si intindem pasul mai mult, doar avem azi 30 de km de batut. Zaris nu scapa nici o balta, nici un sleau lasat de vre-o masina de lemne; de ieri nu mai e interesat de copaci, dupa ce a fost asaltat de mai multi decat putea el uda. Intrase saracul in dilema caci vroia si pe stanga si pe dreapta drumului, dar rinichii nu procesau pe atat pe cat ar fi avut el nevoie. O luna de zile dupa tura a facut pipi doar pe la rotile masinilor, copacii nu mai erau interesanti. Marcam pe harta locurile prosibile pentru popas si potecile de acces in creasta Godeanului ce coborau in drum pentru folosiri ulterioare si la pas.

La un moment dat ne opreste un nene sa ne intrebe cat mai e pana la baraj in km. Cam ciudat sa intrebi omul pe jos cati km mai sunt pana colo, cand el saracu stie doar in ore, dar pana la urma il lamurim pe om si se ofera se ne duca la intoarcere cu masina ceva din drum, caci trebuia sa se intoarca (avea oameni sus la afine). Il lasam in treaba lui si ne intoarcem la a noastra, ne prea punand baza pe spusele lui. Intre timp mai iese soarele, dar parca prea ardea. Bunica zicea la un astfel de soare ca pripeste a ploaie, si nu s-a inselat nici de data asta. Numai ca acum si-a adus intariri. Venea in rafale serioase, cum batea vantul, iar din creste coborau tunete infundate, mai indepartate la inceput, dar apoi au intrat in forta si pe portiunea noastra. Daca nu ne afla sub cortina padurii poate ca m-as fi zburlit mai rau, dar asa ne simteam ca extragerile la loto razand ca doar n-om avea noi noroc sa castigam din atatea milioane de probabilitati. Spre surpriza noastra, omul se intoarce si opreste masina sa ne ia. Ne uitam la spectacolul de lumini si sunete al naturii si votam in unanimitate sa acceptam oferta Fortunei de aceasta data.

Masina inainteaza incet printre namoale iar noi facem studiu de caz al culegatorilor de afine, incercand sa aflam cat mai multe despre ce mai e pe sus. Aflam ca in ultimii ani s-au inmultii viperele in zona, iar anul acesta erau mai multe ca niciodata. Sunt povesti spuse totusi de un om care face bani pe seama unor oameni amarati, care muncesc o zi intreaga pentru 20 de lei, ce urca sus manati de nevoi si nu de placerea si iubirea ce ne mana pe noi pe munte. Aflu ca acei oameni nu au cort, si ca dorm sub cerul liber, ploaie, vant, cu un foc incropit din ce gasesc. Diferenta dintre cei arvunti cu ziua si domnul care face bani de pe urma lor o face respective dubita care ii asigura mijlocul de locomotie. Poate e vina mea de a ma durea suferinta altora, poate ca un psiholog ar denumi-o sec hipersensibilitate emotionala si empatie accentuata, dar nu as schimba nimic niciodata, pentru ca acest suflet se poate bucura de mult prea multe ca sa le descriu aici.

Mi-am redus ideile de razvratire la adresa celui ce exploata oamenii pentru niste amarati de 20 de lei, si care nu a mers in viata lui cu ei sus, sa munceasca o zi si sa spuna atunci cat merita munca acelui om la nivelul de ganduri nespuse si m-am adancit in mine, cu ochii pierduti in oglinda lacului ce isi desfasura valurile de-a lungul drumul. Ma trezeste din visare o manea oribil de agresiva, sar din scaun, dar noroc ca imi face semne disperate Robert sa-mi tin gura inchisa. Mestec cateva injuraturi la adresa idiotului care a scos asemenea oracaieli in lumea aceasta si le-a numit muzica si ma intorc imbufnata cu fata la geam. Afara ii da o ploaie serioasa si ma plesneste rasul la gandul ca nici muntelui nu ii plac manele, asta in timp ce domnul sofer traieste cu intensitate sunetele de cratiti ciocnite in tandem cu glasul de piftie tremuranda a marelui interpret din melodia cu pricina.

Ca un noroc, Dan il scoate pe sofer din ale lui trairi si contemplari ale liniei de armonie muzicala impletita cu vibratiile ragaielior tiganesti de pe fundal, print-un strigat sfarsit: opriti masina ca imi e rau! Speriat ca Dan ar putea sa ii murdareasca tapiseria masinii, inca invelita in folie de plastic, ca nu cumva sa i-o murdareasca muncitorii. Acum ori ca a dat Dan cu nasul de aerul rece al muntilor, ori ca sistemul nervos central i-a fost scutit de poluarea fonica din masina, nu v-om sti niciodata, ramane doar cu o ameteala usoara si accepta sa urce in fata langa sofer. Intr-un final, chestia aceea audio care imi scartaia in urechi inceteaza si ne continuam drumul, de aceasta data linistit.

Omul ne lasa la capatul unui pod, la coada lacului, si isi continua drumul. Am avut timp sa luam rucsaci si sa ne bagam sub un copac ca a si inceput o furtuna de vara de ziceai ca au plesnit cerurile. Cadeau fulgerele mai ceva ca merele din pom, problema era ca aveam creasta la mai putin de 1 km de noi, si eram si in zona deschisa. Nu treceau doua secunde intre fulgere si tunete, iar semne ca s-ar fi potolit nu dadea. Poate ca nici domnului Munte nu i-au placut anumiti oameni ce ii bateau potecile in acea dupa-amiaza. Total in asentimentul furtunii, i-am dedicat soferului, in plina inspiratie langa podul cu pricina melodia “La cap de pod”.

Vazand ca vremea nu da semne de relaxare nervoasa si continua descarcarile electrice (ca de ploaie n-aveam noi greturi), o luam la pas pe langa copacii de pe marginea drumului, stiind din tura trecuta ca la cativa km mai sus e o casuta a unui batran ce s-a retras de ceva timp acolo. Ultima data omul era mandru de micul lui generator pe curent realizat pe cursul apei. N-are rost sa descriu cat de murati eram cand am ajuns la gospodaria omului. Cum gardurile nu au ce cauta inca pe acolo, nu ne-a impiedicat nimic sa intram in curte sis a cautam adapost. Din pacate omul pesemne ca era plecat asa ca am zis sa ramanem in prispa casei pana vine, poate s-o mai opri ploaia pana atunci si om avea si noi cu cine schimba o vorba. Intre timp ne-a prins foamea. L-am legat pe Zaris de un Aro parcat in curte, asta pentru binele orataniilor de prin curte pe care Zaris le si vedea pe post de animalute de plus numai bune de zmotocit.

Cam la o ora a venit si propietarul putin cam socat ca a gasit curtea mai populate decat a lasat-o. S-a mai linistit el cand i-am explicat ca ploua cu galeata si nu am avut alta varianta. Ne-am cerut scuze si l-am rugat daca putem pune cortul la dansul in curte. Acum ca sa va faceti o idee mai buna, curtea omului avea cam 1 km lungime de-a lungul raului. Ne-a indrumat omul catre doua cabanute de cate doua locuri, in genul celor din campinguri, pe care le construia pentru turisti, dar care inca nu erau gata. Am acceptat oferta si am luat-o la pas inspre ele. Ce-i drept aveau pereti si acoperis, dar nu aveau podea, si nu asta ar fi fost o problema ci faptul ca erau construite in panta si la un capat podeaua era repreznetata de pamant insa in partea opusa, pamantul era la 1-1, 5 metrii.

Robert manat de un entuziasm aprofundat de o amnezie a evenimentelor de acum 2 zile ia un ciocan si un topor sperand sa improvizeze o podea din cateva scanduri. Eu si Dan sarim in bocanci sa oprim maniacul din operatiunea sinucigasa, nu de alta, dar dupa o zi de carat si bagajul lui nu prea ne mai ardea de altele. Dupa momente de implorari si rugaminti fierbinti cum ca ar fi atent si ar avea grija, ajungem la o solutie de compromis. Ne punem toti la treaba si incercam pe cat posibil sa limitam timpul petrecut al mesterului cu obiecte ascutite, contondente sau provocatoare de rani in mana. Grea sarcina, ca se misca ca o zvarluga printre noi de ziceai ca executa vre-un dans tribal. I-am si zis “da bine ma, pe traseu nu iti misti asa fizicul…maine iti pun un ciocan in mana toata tura, sa te vad!!”. Reusim noi sub indrumarea marelui Toporel Iutel sa incropim o podea, cam subreda si miscatoare, daca calcai unde nu trebuie te trezeai cu o scandura in cap si in secunda urmatoare jos, caci nu le fixasem in cuie sa ii lasam omului constructia cum o gasisem. Cu adapostul gata, punem sa mancam de seara si apoi la povesti.

Dan mai face o runda pe la rana lui Robert sa schimbe pansamentul si antibioticul local, se arata multumit de evolutia ranii si o inveleste la loc. La ce furtuna a fost azi pe atat de senin e cerul acum. Si cum nici o lumina nu umbreste licarirea stelelor avem parte de spectacol celest in toata regula. Incet fiecare e absobit de dansul magnific al stelelor si peste tabara se lasa linistea. Tarziu in noapte, visand spre minunata calatorie a luminii stelare ma cufund in visul acestor locuri pe cand lumina isi incepea drumul spre ele. Caut constelatia Lira cu a ei stea Vega, apoi Lebada langa ea plutind garatioasa in zborul sau prin negura spatiului cosmic. Ursa mica cu a ei stalucitoare Polaris si ceva mai jos Ursa Mare purtand in al seaselea lacas steaua dubla Alcor, cea pe care oamenii desertului obijnuiau sa faca teste ale vederii, caci daca in loc de stralucirea unei stele delimitai doua licariri separate, atunci erai considerat un ochi ager. Purtata de toate aceste lumini ancestrale acompaniate de linul susur al paraului din vale ce-si mana ecoul vrajit intre versantii vaii, peisajul nocturn capata dimensiuni fantastice.

Din inaltimi coboara vechii locuitori ai acestor meleaguri, ce in vechime stapaneau acest pamant in respect si intelegere cu dragii lor munti. Vuietul metalic al vechiului standard cu cap de lup si trup de sarpe razbate din stanca milenara sa intampine lumina rece a astrilor ce i-au ghidat si pe cei demult plecati in lumea Lirei si a Vegai. Ca si atunci, acum lumina rece a lor este martor tacut al celor ce isi ridica privirea spre micile gamalii de vise si sperante din cer. Mi-ascut auzul in dorinta de a mai simti odata cantecul de lupta al dacilor imprimat in tot ce e viu in aceste locuri;mi se incalzeste sufletul si parca ma simt tot mai acasa printre negrele creste ale vaii. Ii multumesc inca odata oricui vegheaza peste noi ca m-am nascut roman caci o istorie ca a neamului meu ce a rezistat din negura vremilor pana acum impotriva tuturor sanselor nu am mai gasit pe nicaieri pe acest pamant.

Poate acum rad si isi bat joc de acest popor, insa si-au cladit imperiile financiare si cresterea economica pe spatele nostru si a celor asemenea noua, cand sute de ani au perceput biruri si taxe ce astazi ar fi considerate incalcari ale dreptului omului, dar atunci erau normale, caci doar cel puternic trebuia sa il subjuge pe cel slab si sa ia ce nu i se cuvenea, doar prin forta armata. Nemtii, ungurii si austriecii ne privesc ca si pleava societatii si nu ar da doi bani pe noi, si atunci de ce apropape 1000 de ani au salivat dupa Ardealul nostru? Tot evul mediu si-au ascuns dupa titluri de vasalitate adevarata natura a vlahilor pentru ei, si aceea de sclavi. Pai si atunci cand ei si-au finantat cu bogatiile noastre cresterea lor economica din secolele XVII-XIX, pe baza carora acum sunt atat de avansati, acum cum pot ridica privirea spre noi cerandu-ne sa recuperam ce ei au furat de la altii secole de-a randul. Iar cand la finalul secolului XIX Romania ajunsese principalul exportator de grane si petrol din Europa iar tara avea propiul ei lant industrial, ne-au lasat prada Rusilor, caci erau sigur ca vor face o treaba buna in a distruge ce reusisem sa construim, ca nu cumva sa ne ridicam mai mult decat era permis. Si acesta este unul din motivele pentru care nu voi pleca niciodata privirea in fata vre-unui strain ce imi va spune ca Romania e o tara de mana a treia, iar ei sunt cei civilizati. Daca notiunea actuala a civilizatiei presupune nimicirea celui slab si traiul unora pe munca altora, atunci trebuie sa ne inventam noi o alta societate!

Dupa un astfel de pasaj multi vor eticheta rapid persoana in cauza ca fiind o idealista si vor trece mai departe, pentru ca e mult mai usor sa etichetezi fara sa te chinui sa intelegi de ce acel om gandeste sau simte in acel mod, caci doar traim in secolul vitezei cand nimeni nu mai are timp de nimeni si coeziunea sociala incepe sa devina mai rara ca florile de colt.

Somnul se asterne peste cabanuta aducand cu el vise pentru fiecare, lui Dan un paianjen viu colorat si cu prea multe picioare, pentru Robert probabil un topor din titan, ca prea zambea dimineata, eu stiu ca am visat ceva, dar cumva nu am mai tinut minte ce, iar probabil Zaris a visat ca a intalnit vre-o catelusa, prea dadea din labe. Cum soarele nu a intrat peste noi sa dea trezirea, am facut ochi abia pe la 10, si ne-a dat in cap sa ne uitam cat e ceasul abia dupa ce am mancat. Fiind innorat, nu am vazut cat de sus era soarele pe cer, pamantul era plin de roua, si cum de 4 zile nu mai aveam semnal, telefoanele erau bine indesate in rucsaci, asa ca atunci cand de curiozitate am deschis unul si ne-a intampinat triumfatoare ora 12 ne-am ofilit.

Am strans sacii si izoprenele in fuga si da-i la drum caci azi aveam aproape 1000m difernta de nivel de urcat pana in pasul Jiu-Cerna si inca pe atat de coborat spre Cheile Butii pe de-a lungul mai multor km decat am fi vrut noi sa fie. La cinci minute dupa ce am intins pasul a inceput sa ploua, dar s-a oprit destul de rapid. Mai din mura in zmeura, mai manati de zgomote suspecte de prin padure ajungem la Rapa Dracilor dupa trei ore de urcat sustinut. Am infulecat pe fuga cativa biscuiti si iar la drum. Pe langa noi trece domnul cu masina plina de data aceasta de oamenii ce au fost la afine, il salutam si ne continuam drumul ca turbatii. Ajungem intr-un final la ceea ce stiam ca era o exploatare forestiera temporara, insa nu mai gasim nimic si ne continuam maratonul stiind ca de aici mai sunt doar vre-o doi km pana in pas.

Pe la 5: 30 izbim sa ajungem in poienita din pas leoarca de sudoare, dupa aproape 20 de km de urcat. Din dreapta, de pe creastea Oslei si din stanga de pe Piatra Iorgovanului coborau nori plumburii, iar noi la mijloc, la confluenta celor doua fronturi atmosferice. De aici coborare si ca drept urmare am marit pasul spre o alergare usoara, caci nici vremea nu tinea cu noi, si iar eram manati de noapte de la spate, iar pana in Campu Mielu, la primele locuri de campare aveam cam 13-15 km. Dupa vre-o doi km ne prinde o ploaie infernala, cu fulgere si tunete, de data asta si mai aproape de noi. Se simte cum pocneste aerul de la electricitate, iar apa curge de zici ca cineva a dat drumul la vre-un baraj. Abia mai vedem la cativa metrii in fata. Nu avem ce face decat sa ne oprim, scoatem folia de cort si ramanem in expectativa pe marginea drumul. A fost cea mai oribila jumatate de ora din viata mea, nu mai vreau sa traiesc nicicand sentimentul de neputinta asociat acelor momente, cand stiam ca trebuie sa o luam din loc, dar eram expusi la fulgere daca ne miscam. Abia jumatate de ora mai tarziu s-a mai calmat furtuna, a continuat sa ploua, dar trecuse partea cu extrasul la loto.

Cand am ajuns la table, ultima geana de lumina se stingea. Ne oprim sa scoatem lanternele si de undeva de sus pe partea dreapta inspre Oslea auzim zgomote. Initial am crezut ca sunt ciobani, dar cu cat incercam sa deslusim sunetele mai bine cu atat pareau mai ciudate si indescriptibile. Cu emotionalul la pamant dupa episodul de mai sus cu fulgerele, am simtit un fior mai rece decat mi-ar fi placut pe sira spinarii tot incercand sa descifrez zgomotele. Parca erau de om, dar parca nu erau, parca animal, parca nu, initial parca erau caini, dar daca ascultai putin mai mult isi schimbau inflexiunile si treceau in alt registru, parca schimbau frecventa de la inalte la medii si apoi la joase, tot fluctuind, incat creierul meu si al celor de langa mine ramane suspendat in vid, neputand sa asocieze zgomotul cu nimic cunoscut. Am tipat, am strigat, degeaba, nu ne-a raspuns nimeni.

Am hotarat sa o luam la pas ca pierdeam timp pretios si inca eram sus ca altitudine, si oricand furtuna se putea intoarce. Nu am facut nici 10 pasi, ca prin negura noptii apar pe drum doua lumini in departare. Ne-a cam inghetat sangele in noi vre-o cateva secunde pana cand Dan a tipat: masina! Ce ne-am speriat noi, da ce s-o fi speriat omul sa vada trei siluete pe drum la ora aia in asa furtuna. Noroc ca l-a impins curiozitatea sa opreasca, si i s-a facut mila de noi. Sa vezi ce repede au incaput trei oameni si un caine cu rucsaci cu tot intr-o Lada veche, de pe vremea bunicii. Cred ca i-am albit parul pe drum omului de atatea multumiri. In juma de ora eram in Cheile Butii, exact la fix, caci incepuse sa toarne iar cu galeata. I-am platit omului drumul, ca mult bine ne facuse si ne-am bagat in terasa cabanei.

Robert era la receptie sa negocieze o camera pentru noi si o solutie pentru Zaris. Cat l-am asteptat, au iesit din terasa un grup vesel, bine afumat al carui membrii se invarteau in jurul varstei de 50 de ani. Ma vad pe mine fleasca pana la piele, pe Dan dardaind zdravan si imi intind o sticla de palinca pe jumatate plina, razand ca noi avem nevoie mai mult de ea decat ei. Eu negociam cu Dan sa punem cortul, caci stiam cam ce preturi piperate au la cazare, Dan nu se lasa induplecat, si disperat dupa un pat uscat pluseaza o ciorba fierbinte la masa de seara, apoi ia o mutra de milog si da verdictul nemilos”sa te vad eu cum pui tu cortul pe vijelia asta”, si tocmai atunci ii mai da o rapaiala, iar la streasina terasei era cortina neintrerupta de apa. Se intoarce si Robert, ia o gura de apa de foc sa mai decongeleze sangele si ne da vestea ca a reusit sa ia o camera cu balcon in care sa il tinem pe Zaris. Ne scotocim prin buzunare de cate 50 de lei fiecare, platim si o luam spre camera.

Cand auzisem eu balcon, am crezut ca e pe la etaj camera…era la parter, iar balconul nu prezenta nici un impediment pentru Zaris sa il tina inchis, asa ca mai de har, mai de mar, bagam cainele intr-un colt al camerei pe cele doua izoprene. Zaris cand a vazut el ca e cald, ca e camera, si ca suntem toti a tras pe dreapta instant. Printre sforaieturi si horcaieli, ne schimbam si noi, insa in rucsaci cu greu mai gaseai ceva uscat sau macar pe jumatate uscat. Bagam o ciorba fierbinte cu un pahar de palinca si ne retragem in camera. Ce somn am tras in noaptea aia, asa adanc, nici nu m-am miscat in pat de frica sa nu fie un vis si sa ma trezesc iar uda si cu frigul in oase. A doua zi am facut expozitie de echipament de nevoie prin curte si pe balcon sa uscam echipamentul. Facem o recenzie a banilor si constatam cu frustrare ca nu mai aveam bani si de intors acasa si de cumparat provizii pt urcatul in Retezat. Am tot marait si suspinat cat am strans bagajul cu gandul ca sunt cu nasul la poalele Retezatului, ii simt crestele si nu pot sa urc, dar pana la urma m-am resemnat, invinsa de chestia asta, numita ban, si am luat-o spre casa.

Cand am plecat noi de acasa se anunta vreme frumoasa si stabile, dar in alea doua zile cat am stat prin Herculane s-au emis chiar pe zona Godeanu-Retezat doua coduri rosii de furtuni si descasrcari electrice, asa ca fara sa stim noi inaintam spre furtuna, iar cum semnalul de telefon a lipsit din prima zi pana in ultima, nu am avut cum sa primim nici o instiintare. Iar pe drumul de la izvorul Cernei (care il depaseste in debit pe al Dunarii) pana in pasul Jiu-Cerna, putin mai jos de Rapa Dracilor, am aflat ca trecusem fara sa stim pe langa unul din locurile de hranire a ursilor de peste 20 de ani, care e la cam 30 de metrii de drum. Cu toate acestea a fost o tura superba, chiar ciudatica pe alocuri.

Sa auzim numai de bine!

Autor: Anca Ștefănescu
Înscris de: Anca Ștefănescu
Vizualizări: 5565, Ultima actualizare: Miercuri, 12 Ian 2011



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii GODEANU  
Comentariu
Mihaela-Alina Radu Mihaela-Alina Radu, Joi, 13 Ian 2011, 10:21

O tură de neuitat și plină de neprevăzut! :-o Iar articolul are de toate: sensibiltate, umor, mister - elucidat în cele din urmă (brrrrr!). :-) L-am citit (și trăit!) pe nerăsuflate! Felicitări! =D>

Fără foto Dan Loghin, Vineri, 14 Ian 2011, 10:05

Da. Se pare ca aveti si talent in ceea ce priveste scriitura.

In chestiunile istorice despre "rezistenta romanilor", poate ca e asa cum ziceti.
Am intrebat odata un maghiar (din Budapesta) de ce (au) fac(ut) asta cu noi (de secole): "Pai daca va lasati asa calcati? Io'te cine va impaca pe voi, la voi acasa (se referea la UDMR), ca altfel, daca sunteti lasati de capul vostru, va sfisiati! Pina si revolutia voastra tot noi am inceput-o!".
Da' vorbea patimas si fara prea mult adevar si nu de vorbe am avea noi nevoie.

Călin Suciu Călin Suciu, Miercuri, 26 Ian 2011, 10:23

"Si acesta este unul din motivele pentru care nu voi pleca niciodata privirea in fata vre-unui strain ce imi va spune ca Romania e o tara de mana a treia, iar ei sunt cei civilizati." Multumesc

Fără foto Adrian Rosca, Joi, 27 Ian 2011, 22:50

Mda. Cred ca articolului ii lipseste partea cu 'noi suntem aici pe veci stapani'. Am mai auzit eu pe undeva niste chestii asemanatoare, de la cineva care saluta independenta Nabimiei.

Deh, gandire rece de corporatist!

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Joi, 27 Ian 2011, 23:19

Domnule Adrian Rosca, marele merit al istoriei nu este reprezentat de cunoastere ci este dat de capacitatea de a nu mai repeta greselile trecutului. Dumneavoastra mai aveti inca de aprofundat la acest capitol, din pacate...

Fără foto Adrian Rosca, Vineri, 28 Ian 2011, 9:46

Niet. E vorba de o gandire fundamental diferita, pe care nu am timp sa o dezvolt aici. Este insa (aproape) suficient sa lecturati "Ciocoii vechi si noi" si scrierile lui Caragiale ca sa va faceti o idee despre perceptia mea asupra societatii romanesti. Sau, alternativ, puteti face o analiza comparata a istoriei recente a romanilor si polonezilor.

O zi excelenta va doresc!

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Vineri, 28 Ian 2011, 18:08

Domnule Rosca, atunci cand va exprimati in legatura cu o tema mai vasta, cum ar fi a dumneavoastra gandire fundamentala, dar specificati ca nu aveti timp pentru a si explica la ce va referiti, nu poate sa denote decat doua lucruri: ori nu dati doi lei pe partenerul dumneavoastra de dialog, respectiv incep sa banui o antipatie la adresa mea, ori nu aveti ce sa spuneti si atunci apelati la artificiul psihologic prin care vreti sa va impuneti in fata cuiva strain prin false valori, si atunci se poate vorbi despre un complex de superioritate. Nu mi-am exprimat niciodata dorinta de a cunoaste perceptia dumneavoastra despre societatea romaneasca, iar daca tot tineti atat de mult sa ne lamuriti asupra vastelor cunostiinte sociale si istorice pe care cu atata verva sustineti ca le aveti, va invit politicos sa o faceti prin intermediul unui jurnal, ca sa intelegm si noi corect, nu asa in trei randuri. Dar se pare ca e al dracului de greu sa-ti asterni gandurile si trairile pe hartie, cel putin pentru dumneavoastra, cum bine am observat lipsa oricarei activitati pe acest site, mai putin a celor peste de 300 de comentarii. Asa ca va invit respectuos sa lasati crititca si sa treceti si de partea cealalalta a baricadei.

Fără foto Adrian Rosca, Vineri, 28 Ian 2011, 18:29

Dupa cum v-am spus timpul meu liber este foarte limitat, fiind ocupat mai mult cu impresionarea colegilor expati si partenerilor de afaceri straini prin munca si printr-o atitudine corecta. Abordarile 'emotionale' ma cam lasa rece.

Dar intamplator, am cunostinte destul de aprofundate despre istorie, asa ca afirmatia Dvs. referitoare la subiect as putea sa o consider drept ofensatoare. Sau nu?

Ca o mica observatie, romanul are o vorba: 'capul plecat sabia nu-l taie'. Aceasta mi se pare chintesenta firii neamului romanesc. Mai am una: 'spune-mi cu cine te aduni ca sa-ti spun cine esti'. Iar Romania are o lunga istorie de schimbare a taberelor si jocului la doua capete: Tripla Alianta-Antanta-Germania nazista-Rusia bolsevica-Licuriciul american-UE. Vedeti, e o mica deosebire fata de afirmatiile Dvs. sforaitoare.

Iar motivele lipsei mele de activitate pe acest site nu au nicio relevanta in discutia de fata si nu va privesc.

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Vineri, 28 Ian 2011, 18:50

Dictonul "capul plecat sabia nu-l taie" nu este a romanului domnule Rosca, si asta imi da dreptul sa afirm ca istoria neamului acesta ati studiat-o superficial, daca nu chiar deloc. Aceasta expresie a aparut in limbajul uzual odata cu influenta otomana, si reprezenta chintesenta gandiri fanariote ce a subjugat tara pentru un timp destul de lung.
Sa ne gandim oare si la zicala "decat un an cioara, mai bine o zi vultur" cu toate variatiile ei?Asta tot din spiritul las al romanului sa fi fost creat? Sau poate au venit stralucitii dumneavoastra parteneri straini de afaceri si ne-au luminat minte?
Sa va reamintesc ca nu doar incepand cu primul razboi mondial, Romania a avut o tenta oscilatoare intre tabere, ci chiar incepand cu evul mediu. Si daca ati fi cunoscut macar un bob de istorie, la nivelul de gimnaziu, ati fi stiut ca aceasta se datoreaza multiplelor tradari din partea aliatilor de la vremea respectiva. Astfel Romania a fost nevoita pentru a-si mentine integritatea sa plece din tabara tradatoare. Iata de ce imi voi permite sa afirm, domnule Rosca, ca daca taceati.....presupun ca sunteti familiarizat cu dictonul?:-D
Permiteti-va sa judecati un popor doar in cunostiinta de cauza, altfel nu va deosebiti cu nimic de cei "civilizati" despre care vorbeam in jurnalul meu.
Lipsa dumneavoastra de activitate pe acest site are o mare relevanta, chiar enorma: va da sau nu credibilitate. Si cu asta cred ca am spus tot ce era de spus. O viata linistita va doresc.

Fără foto Adrian Rosca, Vineri, 28 Ian 2011, 21:02

Nici bacisul, peschesul, ciubucul nu sunt 'autohtone', dar bashtinasii au stiut al naibii de bine sa le implementeze si chiar au rafinat termenul introducand notiunea de shapga. Mai exista mita, spertz, cascaval si alti termeni dragi romanului, toti desemnand acelasi lucru.

Sa fiu mandru de o tara de tot plansul, sa nu zic de k... si de un neam care de-a lungul timpului a avut un comportament de sluga? Glumiti, desigur!

Puteti fi Dvs. mandra de ce se intampla in jur: coruptie la tot pasul de la cel mai mic functionar din primarie pana la nivel de ministru, oameni omorati pe strazi de caini vagabonzi, copii care mor cu zile in spitale, bani distribuiti de la buget in functie de culoarea politica a directorului de gradinita, o lipsa de educatie generalizata si un grad din ce in ce mai ridicat de manelizare si indobitocire, cu concursul larg al statului roman pe principiul ca un neam lipsit de educatie si adancit in saracie e usor de manipulat si cumparat la alegeri cu 50 de lei, gunoaie la tot pasul, paduri taiate fara mila, soferi care se afla in topul agresivitatii, cladiri istorice ruinate - si nu putine - in plin centrul capitalei. Da, da, totul se intampla din cauza nenorocitzilor de straini care vor sa ne distruga si sa ne 'tradeze' cu prima ocazie. Atentie, si nazistii ziceau ca toate relele se intampla din cauza 'strainilor' de evrei. Asa ca mai lasati-ma cu nationalismul Dvs. primitiv de tip ceausist.

Pacat de restul povestirii Dvs pe care ati stricat-o, dand cu mucii in fasolea istoriei studiata in scoala. Care de multe ori nu este cea adevarata!

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Vineri, 28 Ian 2011, 21:22

am primit acum putin timp pe mail, confirmarea unui nou comentariu al domnului Rosca, care din pacate pana sa apuc sa il vizualizez pe site-ul alpinet, a fost stes de catre dansul banuiesc. Cum nu este un mail privat, nu am nevoie de confirmarea dumnealui pentru a il reposta. Aleg aceasta metoda mai neobijnuita deoarece consider ca ar trebuii sa vedeti si dumneavoastra cam ce atitudine are dansul. Pentru autentificare am mailul original
"Autor: Adrian Rosca

Comentariu:
-------------------------------
Nici bacisul, peschesul, ciubucul nu sunt \'autohtone\', dar bashtinasii au stiut al naibii de bine sa le implementeze si chiar au rafinat termenul introducand notiunea de shapga. Mai exista mita, spertz, cascaval si alti termeni dragi romanului, toti desemnand acelasi lucru.

Sa fiu mandru de o tara de tot plansul, sa nu zic de k... si de un neam care de-a lungul timpului a avut un comportament de sluga? Glumiti, desigur!

Puteti fi Dvs. mandra de ce se intampla in jur: coruptie la tot pasul de la cel mai mic functionar din primarie pana la nivel de ministru, oameni omorati pe strazi de caini vagabonzi, copii care mor cu zile in spitale, bani distribuiti de la buget in functie de culoarea politica a directorului de gradinita, o lipsa de educatie generalizata si un grad din ce in ce mai ridicat de manelizare si indobitocire, cu concursul larg al statului roman pe principiul ca un neam lipsit de educatie si adancit in saracie e usor de manipulat si cumparat la alegeri cu 50 de lei, gunoaie la tot pasul, paduri taiate fara mila, soferi care se afla in topul agresivitatii, cladiri istorice ruinate - si nu putine - in plin centrul capitalei. Da, da, totul se intampla din cauza nenorocitzilor de straini care vor sa ne distruga si sa ne \'tradeze\' cu prima ocazie. Atentie, si nazistii ziceau ca toate relele se intampla din cauza \'strainilor\' de evrei. Asa ca mai lasati-ma cu nationalismul Dvs. primitiv de tip ceausist.

Pacat de restul povestirii Dvs pe care ati stricat-o, dand cu mucii in fasolea istoriei studiata in scoala. Care de multe ori nu este cea adevarata!
"

Fără foto Adrian Rosca, Vineri, 28 Ian 2011, 21:38

S-a postat, doamna Stefanescu. Si nu am niciun motiv sa-l sterg. Asta este ceea ce gandesc, fie ca va place sau nu!

Adevarul nu este totdeauna comod, iar noi nu suntem buricul lumii cum ne place sa credem, sau mai bine zis cum am fost invatati sa credem. Romanii au si calitati desigur, dar din pacate acestea incep sa nu se mai vada in marea de noroi care ne inconjoara. Si romanii mai au un mare defect: daca pui un tzigan (atentie, nu folosesc cuvantul rrom) si un roman alaturi, nu tiganul invata de la roman ci invers. Dovada stau (de ex.) manelele pe care le asculta la max. iubitzii mei vecini care evident ca nu sunt de etnie rroma.

Cel mai rau este insa faptul ca oameni invatati ca Dvs. in loc sa vada problemele cauzate de barna din ochiul propriu si sa incerce sa le indrepte, in masura posibilului si in functie de locul ocupat in societate, incepe sa vada scenarii si conspiratii si da vina pe... altii, bineinteles. Cred ca sunteti foarte incantata de comportamentul grobian al presedintelui nostru mult iubit atunci cand incepe sa maraie la unii sau altzii, francezi, nemtzi, rusi sau alte nationalitati, dupa caz. Va reprezinta, nu-i asa?

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Vineri, 28 Ian 2011, 21:39

da..se pare ca acum, dupa cateva refresh-uri date fara nici o rezolvare, a aparut si mesajul dansului, pe care l-am vazut dupa ce am postat comentariul anterior. Imi cer scuze pentru situatie, insa nu stiu cat mi se datoreaza, aici fiind o incarcare de server.
Si pentru ca domnul Rosca are un temperament vulcanic, aruncand niste acuze total nefondate, ma simt nevoita sa ii raspund.
Nu sunt, nu am fost si nu voi fi niciodata "ceausista". In primul rand nici nu am prins epoca, in al doilea rand extremele de orice natura nu sunt acceptate intr-o societate ce isi bazeaza existenta pe drepturile omului. Nu am luat niciodata in discutie pana acum starea actuala a acestei tari, dar fiindca dumneavoastra nu ati fost capabil sa gasiti contra-argumente viabile spuselor mele, indreptati voit discutia catre subiecte noi care nu isi au locul. Tin sa va rog sa recititi ultimul meu comentariu, in care vorbeam de un nivel minim al istoriei, dand un exemplu, pe cea din liceu. Nu am afirmat niciodata ca din liceu mi-am luat cunostiintele, caci dupa cum stiu, istoria este scrisa de castigatori, iata de unde pot aparea informatii false. Cu toate acestea sustin in continuare cele afirmate din punct de vedere istoric de catre mine, si spre linistea dumneavoastra va asigur ca nu au fost invatate in liceu. Am continuat o comunicare cu dumneavoastra pana acum, deoarece va credeam capabil sa purtati o discutie in contradictoriu intr-un mod civilizat si demn, asa cum pretindeti a fi. Imi pare rau sa constat ca asteptarile mi-au fost inselate din toate punctele de vedere. Nu stiu ce faceti dumneavoastra cu propriile scurgeri nazale, dar eu una, mai mult decat sa le suflu in batista nu am incercat niciodata. Dar ma gandec ca probabil stiti dumneavoastra la ce va referiti...

Fără foto Adrian Rosca, Vineri, 28 Ian 2011, 21:40

in loc de 'oameni invatati' a se citi 'un om invatat'

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Vineri, 28 Ian 2011, 21:48

Mai aveti putin si il intreceti pe Goethe domnule Rosca. Nu mi-am permis niciodata sa afirm ceva in legatura cu starea actuala a tarii, dar vad ca suferiti in continuare de imaginatita cronica. Sincer, cu cei saraci cu duhul si cei cu lipsa de duh definitiva, chiar nu am ce discuta caci daca intrii in mocirla risti sa te manance porcii. Si mie nu imi place nici mocirla, nici porci, domnule Rosca. Eu am facut o referire asupra trecutului acestui neam, nu a prezentului acestei societati, iar daca sunteti capabil sa faceti diferenta intre cele doua aspecte, neam si societate poate in al 12-lea ceas o sa intelegeti ce tot vreau eu sa spun. Pana una, alta, inchei aceasta comunicare cu dumneavoastra definitiv, pentru ca nu am ce discuta atata timp cat aveti bine infipti in creier ochelarii de cal.

Fără foto Adrian Rosca, Vineri, 28 Ian 2011, 21:53

Spuneti ca n-ati luat in considerare starea actuala a acestei tari. Gresit, totul se leaga, iar problemele de acum parca sunt copiate din Caragiale. Exista un motiv clar istoric pentru tipul de comunism 'original' pe plan european practicat in Romania, care se leaga perfect de 'minunata' noastra societate de azi si mai departe de cea 'perfecta' de maine. In care, apropo, se pare ca va trebui sa va cresteti copiii. Sau veti alege de a locui intre antipaticii straini mentionati de Dvs?

Apropo de dezamagire, inainte de inceperea polemicii cu subsemnatul trebuia sa aruncati o privire la comentariile mele de aici: http://alpinet.org/main/liste/index_ro_t_-se-pune-cruce-muntelui-ceahlau-din-rl_id_16245.html

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Vineri, 28 Ian 2011, 22:32

Domnule Rosca, scuzati-ma, dar nu sunt paravanul dumneavoastra de exprimat frustrari. Va invit sa luati exemplul dacilor si sa va strigati in pustietate doleantele, avand bunul simt de a nu va razbuna pe altii pentru propriile dumneavoastra incapacitati si inabilitati de adaptare in cadrul unei societati. Va mai repet, nu am pus problema actualei societati in jurnalul meu, ci doar a trecutului acestui neam. Sunteti sau nu capabil sa intelegi asta? pareri despre aceasta societate nu le voi discuta in nici un caz cu dumneavoastra. Sunteti ceea ce psihologi numesc (nu este nici o jignire, doar un termen de specialitate) idiot util in cadrul unei societati. Daca aveti contra-argumente legate de faptele istorice enumerate de mine in jurnal le astept, pentru alte divagatii, cautati in alta parte, eu nu sunt dispusa sa imi consum aiurea energia cerebrala

Fără foto Adrian Rosca, Vineri, 28 Ian 2011, 23:02

"Si acesta este unul din motivele pentru care nu voi pleca niciodata privirea in fata vre-unui strain ce imi va spune ca Romania e o tara de mana a treia, iar ei sunt cei civilizati. Daca notiunea actuala a civilizatiei presupune nimicirea celui slab si traiul unora pe munca altora, atunci trebuie sa ne inventam noi o alta societate!"

Daca vorbeati aici de trecut eu imi mananc palaria.

Am comentat la obiect doamna, dar se pare ca va faceti ca nu intelegeti. Eu nu am folosit cuvinte gen frustrat, inadaptat, idiot, sarac cu duhul, porc, frustrat si alte 'subtilitati' care chipurile nu jignesc. Expresia folosita de mine 'a da cu mucii in fasole' este una neaosa si inseamna a gafa, a rata o interventie intr-o convorbire cf. dictionar urban.
Nu ma cunoasteti si va sfatuiesc pe viitor sa va alegeti mai cu atentie cuvintele cand discutati cu cineva strain. Face parte din educatia elementara.

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Vineri, 28 Ian 2011, 23:14

Domnule, sunteti perfid, precum politicienii pe care ii huleati mai sus. Nu scoateti o fraza dintr-o idee si apoi sa-i dati valoare de sine statatoare. Ceea ce ati citat dumeavoastra nu este decat concluzia unei ample dezbateri in jurnalul meu a trecutului istoric. Cum spuneam, duceti acuta lipsa de argumente si va folositi in schimb de mici artificii ce stau in picioare doar in fata unor oamenii cu un intelect limitat.
Nu v-am jignit in nici un fel. Aratati-mi un singur adjectiv asociat dumneavoastra. Cum v-am spus, va folositi de artificii, transformati frustrari in frustrat, inabilitati in inadaptat, si exemplul poate continua. Va sfatuiesc sa consultati gramatica limbii romane, pentru a putea face diferenta intre atribuirea unei proprietatii unui substantiv (om frustrat) si constatarea unei stari de fapt (a avea o frustrare).
Nu, nu va cunosc, si nici nu am de gand. Educatia elementara m-a facut sa pastrez un ton amiabil, insa toate au o limita, si eu nu fac parte din categoria mult iubita de dumneavoastra, a plecatorilor de capete. Cautati in alta parte, eu nu imi voi pleca capul decat din stima pentru realizarile unui om, nu din frica pentru el

Fără foto Adrian Rosca, Vineri, 28 Ian 2011, 23:25

Iertati-ma, dar nu ma pot abtine: ha, ha, ha! Auzi tu: perfid!

Sa stiti ca sunt si altii care abordeaza problemele in acelasi fel cu mine si un mic exemplu aveti aici: http://www.e-scoala.ro/istorie/coruptia.html

Adica un mic rezumat al coruptiei din cadrul neamului romanesc din cele mai vechi timpuri pana azi. Vedeti Dvs., pardalnicul de azi revine mereu in actualitate, deoarece istoria este un sir neintrerupt de evenimente care se influenteaza unul pe altul. Ce-ar fi fost daca calea ferata Bumbesti-Livezeni inceputa in 1928 si stopata in repetate randuri din diverite motive, inclusiv incompetenta si coruptie, ar fi fost terminata inainte de razboi si nu de comunisti? Sau sa pomenim frustrarile fruntasilor ardeleni dupa Marea Unire, cand si-au dat seama ca clasa politica din Bucuresti nu privea Unirea decat ca o anexare? Sau tratamentul aplicat Basarabiei, care era considerata o provincie de mana a treia? Etc, etc, etc.

Da, da, strainii au fost si atunci de vina!

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Vineri, 28 Ian 2011, 23:49

Nu am ce sa va iert, aceasta e natura dumneavoastra. Sunteti departe de tot ceea ce inseamna plan real la ora actuala. Nici un strain nu va face un gest dezinteresat fata de o alta natiune. Este o imposibilitate a trecutului si prezentului acest lucru, asa ca nu imi mai ridicati in slavi aceste societati dezvoltate, care au ajuns la acest nivel pentru ca au stiut sa subjuge si sa jupoaie mai bine restul natiunilor. Acesta este punctul meu de vedere. Dati-mi un singur exemplu de neam cu o istorie de minim un mileniu care s-a ridicat pe fortele proprii. Toti au prosperat pe seama coloniilor, teritoriilor revendicate in urma expeditiilor maritime, sau a celor alipite cu forta armata ori pe cale diplomatica. Eu asta am sustinut in jurnal, iar dumneavoastra ati plimbat herghelia de cai verzi pe peretii de doua zile incoace. Este ultimul comentariu adresat dumneavoastra, nu de alta, dar daca as mai face-o, as cobor sub demnitatea mea umana . Va poftesc sa radeti cat doriti, sa comentati cat doriti, fiecare e liber sa faca ce vrea, iar eu prefer sa imi ocup timpul cu lucruri mult mai placute decat discutia cu dumneavoastra. Si nu pentru ca nu avem acelas punct de vedere (pentru ca respect un om capabil sa isi sustina punctul de vedere), ci pentru ca din complexul de superioritate de care suferiti, nu sunteti capabil sa purtati o discutie frumoasa cu cei ce nu va impartasesc punctul de vedere. Cu alte cuvinte, doriti cu orice pret sa va impuneti in fata celorlalti. Iata de ce orice comunicare din partea mea este inchisa

Fără foto Adrian Rosca, Sâmbătă, 29 Ian 2011, 9:43

Doamna, nu va faceti griji. Va felicit ca sunteti perfect adaptata societatii minunate in care traim, pe care am descris-o cu minutiozitate mai sus. Sunt linistit, avem acum un viitor luminos.

Vad ca insa va place sa aveti ultimul cuvant asa ca vreau sa va rapesc aceasta satisfactie scriind mesajul de fata.

Concluzia este foarte simpla: aveti o perceptie idealizanta asupra istoriei acestui neam si foarte probabil asupra prezentului si sariti ca arsa daca cineva vine si va contesta ideile. Spuneti ca tot ce s-a intamplat rau in tara asta este din vina strainilor cei rai, pe cand autohtonii au fost intotdeanuna blanzi si buni ca niste mielusei. Vedeti totul in alb si negru si excludeti cu desavarsire ca exista foarte multe tonuri de gri. Faceti declaratii emfatice si striviti cu superioritatea Dvs. imbracata in cuvinte goale de cele mai multe ori pe interlocutor.

Vad ca nu are sens sa dezvoltam idei ca de ex. de ce nu au progresat Tarile Romane in evul mediu, inclusiv dintr-un motiv simplu si anume ca aici nu exista dreptul primului nascut din familia domnitoare si de aici mancatorie cat cuprinde, bisericutze, lupte, crime, etc. Care s-au perpetuat de-a lungul timpului sub diferite forme.

Ni ii ridic in slavi pe straini, dar cred ca ar trebui sa punem osul la treaba si sa le aratam ca nu suntem cu nimic mai prejos decat ei. Cu fapta si mai putin cu vorbaria gen Vadim. Atat si nimic mai mult.

Haidi bai!

Virgil Iordache Virgil Iordache, Sâmbătă, 29 Ian 2011, 21:16

Povestea e frumoasa, merita si cateva poze inserate in ea.

Cat priveste atitudinea lui Adrian, parerea mea e ca nu-si afla locul pe un site unde povestim despre munte si impartasim emotii. E si o chestie de respect, daca si aici ajungem sa vorbim despre ce vedem cand nu suntem pe munte, de ce-as mai intra pe alpinet? Cine a ales un stil de viata corporatist sa fie sanatos, e dreptul lui, iar la comunicare poate ca l-au invatat si macar sa simuleze ca respecta valorile altora diferiti de el, daca n-a invatat acasa.

Fără foto Adrian Rosca, Duminică, 30 Ian 2011, 10:44

Virgil, nu mi se pare ca alpinetul ar trebui sa fie doar un loc de refugiu in care sa uitam de problemele de zi cu zi si doar sa spunem povesti frumoase. Iar daca vad ceva care sa ma deranjeze, de ce sa nu reactionez? Nu mi se pare o lipsa de respect sa critic ceva care nu imi place.
Vad aceeasi atitudine si la altii pe aici atunci cand le sunt criticate pozele postate sau pentru ca sunt criticati pentru niste greseli facute pe munte. Sar in sus ca arsi! Si aici vorbesc de comentariile pertinente nu de cele rauvoitoare.

Fără foto Adrian Rosca, Duminică, 30 Ian 2011, 14:12

P. S. poate ca un post pentru clarificare ar fi necesar. Povestea dnei Stefanescu este foarte frumoasa, cu clare valente artistice, chiar daca exista unele mici inexactitati gen comapartia debitului izbucului Cernei cu cel al Dunarii. Eu nu m-am referit la text in intregul lui ci la un anume fragment, care mie mi s-a parut ca denota nitzelus nationalism sau in orice caz un punct de vedere asupra istoriei din perspectiva nationalista. Sa-l revedem:

"Din inaltimi coboara vechii locuitori ai acestor meleaguri, ce in vechime stapaneau acest pamant in respect si intelegere cu dragii lor munti. Vuietul metalic al vechiului standard cu cap de lup si trup de sarpe razbate din stanca milenara sa intampine lumina rece a astrilor ce i-au ghidat si pe cei demult plecati in lumea Lirei si a Vegai. Ca si atunci, acum lumina rece a lor este martor tacut al celor ce isi ridica privirea spre micile gamalii de vise si sperante din cer. Mi-ascut auzul in dorinta de a mai simti odata cantecul de lupta al dacilor imprimat in tot ce e viu in aceste locuri;mi se incalzeste sufletul si parca ma simt tot mai acasa printre negrele creste ale vaii. Ii multumesc inca odata oricui vegheaza peste noi ca m-am nascut roman caci o istorie ca a neamului meu ce a rezistat din negura vremilor pana acum impotriva tuturor sanselor nu am mai gasit pe nicaieri pe acest pamant.

Poate acum rad si isi bat joc de acest popor, insa si-au cladit imperiile financiare si cresterea economica pe spatele nostru si a celor asemenea noua, cand sute de ani au perceput biruri si taxe ce astazi ar fi considerate incalcari ale dreptului omului, dar atunci erau normale, caci doar cel puternic trebuia sa il subjuge pe cel slab si sa ia ce nu i se cuvenea, doar prin forta armata. Nemtii, ungurii si austriecii ne privesc ca si pleava societatii si nu ar da doi bani pe noi, si atunci de ce apropape 1000 de ani au salivat dupa Ardealul nostru? Tot evul mediu si-au ascuns dupa titluri de vasalitate adevarata natura a vlahilor pentru ei, si aceea de sclavi. Pai si atunci cand ei si-au finantat cu bogatiile noastre cresterea lor economica din secolele XVII-XIX, pe baza carora acum sunt atat de avansati, acum cum pot ridica privirea spre noi cerandu-ne sa recuperam ce ei au furat de la altii secole de-a randul. Iar cand la finalul secolului XIX Romania ajunsese principalul exportator de grane si petrol din Europa iar tara avea propiul ei lant industrial, ne-au lasat prada Rusilor, caci erau sigur ca vor face o treaba buna in a distruge ce reusisem sa construim, ca nu cumva sa ne ridicam mai mult decat era permis. Si acesta este unul din motivele pentru care nu voi pleca niciodata privirea in fata vre-unui strain ce imi va spune ca Romania e o tara de mana a treia, iar ei sunt cei civilizati. Daca notiunea actuala a civilizatiei presupune nimicirea celui slab si traiul unora pe munca altora, atunci trebuie sa ne inventam noi o alta societate!"

Lasand la o parte ca nu este deloc sigur cat la suta din zestrea noastra genetica vine de la vitejii geti, sa facem un mic exercitiu de imaginatie si ne gandim ca autoarea articolului n-ar fi avut un nume romanesc ci sa zicem unul maghiar. In continuare, lasam tot textul asa cum este cu exceptia fragmentului de mai sus. In locul sau inseram un text echivalent in care insa sa plangem soarta Ungariei milenare, acuzand strainii cei rai ca au sfartecat bietul trup al patriei mume, amintind nedreptul Trianon, etc.
Cum ati fi reactionat atunci, va intreb? Sau ati fi protejat in continuare sensibilitatea persoanei care a scris textul?

Virgil Iordache Virgil Iordache, Duminică, 30 Ian 2011, 19:55

Ok Andrei, am inteles, imi cer scuze ca te-am deranjat cu remarca mea si ca te-am oprit in exercitarea placerii de a critica. Vad ca nici adminii nu au nici o interventie, deci considera ok modul in care ai monopolizat discutia la un articole de munte cu astfel de chestiuni pe care in opinia mea nu e cazul sa le discutam pentru ca sunt secunde in raport cu tema articolului si oricum nu cunoastem persoana care le-a emis ca sa stim cum punem problema. Poate ca e timpul sa imi caut un forum unde oamenii sunt interesati de munte, nu de alte lucruri, vad ca alpinet-ul se duce incet-incet in alta directie. Pe mine ma intereseaza sa discut cu oameni de munte despre munte, adica despre trairile noastre acolo, cu bune si cu rele, nu sa facem pe judecatorii, ci sa ne axam pe ceea ce ne uneste, sa ne impartasim experientele montane.

Fără foto Adrian Rosca, Duminică, 30 Ian 2011, 22:18

Nu Virgil, nu m-ai deranjat ci chiar am cautat sa-ti dau o explicatie. Repet, am atacat o opinie care din punctul meu de vedere nu trebuia sa fie aici, pe un site de munte. Un site punct org si nu punct ro pe care ar trebui sa se simta ca acasa toti iubitorii de munte, fie ei romani, nemti, austrieci sau maghiari. O opinie care a stricat tot articolul. Sau cel putin asa gandesc eu.
Poate ca am fost prea patimas sau poate agresiv si aici trebuie sa-mi cer scuze.

Daca consideri si tu la randul nostru ca nemtii ne considera "pleava societatii" si ca au salivat timp de 1000 de ani dupa Ardeal, desi Germania a aparut dupa 1800, te invit nu sa parasesti alpinetul ci de ex. sa vizitezi www.karpatenwilli.com si sa vezi cum astfel de nemti cu spume la gura se intampla sa ne iubeasca patria si poporul. Eu la randul meu am fost coleg de birou timp de 4 ani de zile cu un neamtz de prin Muenster si nu a dat nici macar o data semn ca n-ar dispretui ca popor.

Anca Ștefănescu Anca Ștefănescu, Duminică, 30 Ian 2011, 22:44

rog administratorii acestui site sa ia o masura sau macar sa exprime o opinie la adresa celor exprimate de domnul Rosca. Atata timp cat dansi au aprobat continutul acestui jurnal, se poate trage concluzia ca nu a lezat si nu a incalcat in nici un fel regulamentul acestui site. Nu am exprimat nici o opinie rasista sau xenofoba, ci doar am specificat cateva date istorice si am punctat o opinie asupra lor. Ma consider romanca, cred ca acest site este dedicat romanilor de orice etnie, altfel nu ar fi fost in limba romana.

Fără foto Cristi Cuțurescu, Luni, 31 Ian 2011, 15:07

Salutare,

Sincer, mie unul, mi-a placut jurnalul si multumesc Ancai pentru efortul de-a ne transmite si noua o farama din bucuria si emotia excursiei. Virgil are dreptate. Merita si cateva poze inserate in ea.

Cat priveste fragmentul discordiei, inteleg rabufnirea lui Adrian si intr-o oarecare masura sunt de acord cu ea. Nu suntem un popor dornic sa lupte pentru o cauza comuna. Suntem, intr-o proportie nu tocmai mica, un popor de "hatar si bacsis", cum spunea istoricul Florin Constantiniu.

Pe de alta parte, constat ca patriotismul nu prea mai este "trendy", este privit ca o "boala rusinoasa" (Florin Constantiniu), iar incercarea de a promova acest sentiment, fie ea si stangace, este taxata drept xenofoba.

Toate cele bune,
Cristi

N. B.
Sunt convins ca in alte imprejurari, interlocutorii acestor mesaje, ar putea deveni prieteni.

Fără foto Adrian Rosca, Luni, 31 Ian 2011, 15:50

Parerea mea referitoare la patriotism este ca nu trebuie sa acuzam pe nimeni pentru ceea ce suntem, sa acceptam critica constructiva si sa ne recunoastem greselile, lipsurile (nu putine de altfel, dar cine e scutit de defecte?) si sa incercam sa le indreptam cu modestie, sa nu ne aplecam cocoasa in fata celui care ofera un leu in plus, celui care ne critica pe nedrept sa-i raspundem cu blandete dar si cu fermitate si sa tindem sa fim:

Om intre oameni pe o planeta
Unde atatia pier expirati
Dunarea imi poata setea secreta
Am o pecete sunt Muntii Carpati.

Eu sunt stapanul patriei mele
Adeverinte ca sunt n-am cersit
In reverente si temenele
neamul meu nu este rostogolit

Eu sunt din tara lui Foaie-verde
Eu sunt din neamul lui Fat-Frumos
Urmele mele nu se pot pierde
C-am strabatut vesnicia pe jos.

Marea mea neagra poarta-mi Carpatii
In adancimea lacasului tau
Tu ce esti neagra doar pentru altii
Si pentru mine albastra mereu.

Eu tot destinul meu fericescul
Cu pozie ca sa nu mor
De la Ovidiu la Eminescu
Mai am de-a pururea un singur dor.

Una din lacrimi Olt mi se cheama
Cealalta-i Mures si alta e Jiu
Prutul si Crisul sunt de o seama
Limba romana o apa si-o stiu

Stiu ce e iarna si stiu ce e vara
Merg si la targuri dar nu sa ma vand
Numele meu de familie e tara
Si Miorita prenumele bland.

Multe razboaie-am facut si as face
Ca sa ma apr de orice dusmani
Dar m-as inscrie urgent la o pace
Mi-e dor de-o pace de o mie de ani

Iata Carpatii inviati de cascade
Cu ei m-am nascut si-alor frate raman
Vestea imi merge de om cumsecade
Nici mult nici putin doar atat un roman.

Vedeti, eu mai am mult pana sa ajung aici:-)

Fără foto Adrian Rosca, Joi, 3 Feb 2011, 16:23


Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii