Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Bucegi I: Valea Mălăiești - Omu - Valea Țigănești

  • Alpinet
  • Bucegi I: Valea Mălăiești - Omu - Valea Țigănești
Bookmark and Share

Bucegi I: Valea Mălăiești - Omu - Valea Țigănești

27-28 august 2010

Nereușind să urnesc la munte niciun amic, din varii motive mai mult sau mai puțin economice, mi-am luat inima-n dinți și-am planificat o tură solo de două zile, cu popas la Omu. Am mai fost în vreo zece ture singulare pe munte, dar toate numai de o zi. Aceasta este prima tură solo în Bucegi și prima care se întinde pe mai mult de-o zi. Cum vremea se anunță excelentă pentru următoarele două zile, de vineri și sâmbătă, dar prognoza pentru duminică, atât pe net cât și la tv, radical opusă, nu mai stau pe gânduri și purced la pregătirea rucsacului. Fiind totuși singur, am planificat o tură de trasee marcate. Primul, prin Hornul Mare al Mălăieștilor, pe care l-am mai urcat cu... 21 de ani în urmă. Traseul de a doua zi l-am ales prin Scara și căldarea Țigănești, locuri nebătute de mine încă. Tot lungindu-mă cu pregătirile de drum, dar știind că nu voi fi presat de timp pentru că voi înnopta sus la cabana, am renunțat la cel mai de dimineață tren, rezervându-mi astfel câteva ore suplimentare de somn.

Acceleratul plecat la 7.30 din încinsul și prăfuitul București zăbovește doar câteva minute în plus prin stațiile de pe Valea Prahovei de pe tronsonul de cale ferată aflat în plină, și prelungită, modernizare, atât cât să mai pot prinde "trenulețul" spre Gura Diham. La zece și jumătate, după ce am întins crema solară peste gambele pe care un singur minut de soare deja era suficient ca să le ardă, am pornit spre Poiana Izvoarelor, intrând repede sub umbra ocrotitoare a pădurii. Fiind vineri, voi întâlni puțini drumeți pe traseu și niciun pantofar, cocalar, manelist sau specie înrudită. La Poiana Izvoarelor îmbuc primul sandwich, schimb impresii socio-geografice cu un domn, singur și el, întâlnit pe drum, apoi la 12 fix mă întind la drum spre Mălăiești prin Prepeleac.
muntii_barsei1
Nu degeaba am ales partea nordică a Bucegilor, căci ziua fiind excesiv de caniculară un traseu de creastă sau vale în bătaia soarelui m-ar fi stors de vlagă. Așa însă, plimbarea pe relativa curba de nivel dintre Poiana Izvoarelor și Valea Mălăiești, prin pădure, m-a ferit atât de razele nemiloase ale soarelui cât și de efortul unei ascensiuni prelungite exact în orele cele mai fierbinți ale după amiezii. Poteca urcă pentru o pauză scurtă la soare în poienița de pe creștetul Prepeleacului. Ceva mai încolo trece peste promontoriul dintre Valea Rea și Valea Mălăiești.
După două ore, cât indicase și săgeata din Pichetul Roșu, ajung la cabana Mălăiești. Refac aici tot stocul de apă, dat fiind că cele trei sticle de jumătate de litru trebuie să mă ținâ până a doua zi, când voi reveni la Mălăiești. Pauză de o jumătate de oră pentru sandwich, măr și admirat Bucșoiul. La ora trei apuc poteca în susul văii.
Odată ajuns pe terasa mijlocie a văii glaciare a Mălăieștilor, cerul senin, Brâna Caprelor darnic luminată de soare și impunătorul Turn al Mălăieștilor mă îmbie la prelungite ședințe foto-meditative.
brana_caprelor
După două ore scurse de la cabană ajung la baza Hornului Mare. Las în dreapta poteca de vară și schimb pajiștile căldării Mălăieștilor cu grohotișul și bolovanii strânși între pereții hornului.
N-am mai călcat pe-aici de peste 20 de ani. Amintirile mele sunt alb-negre, căci așa făceam eu pozele pe-atunci, pe film AZOPAN. În timp ce eu urc fără grabă spre creastă, soarele coboară lent spre orizont, astfel că reîntâlnesc la ieșirea din horn un soare mult mai blând decât cu o oră mai devreme. Însă locul vacant al arșiței solare este imediat ocupat de biciul vântului rece galopând puternic dinspre Valea Gaura. Mă văd nevoit să scot la luptă căciula și hanoracul. Ultima parte de drum, pe creasta dintre Șaua Hornurilor și Omu, un urcuș lent dar lung în bătaia vântului, oferă perspective largi asupra marii căldări glaciare a Văii Gaura, dar și, printre hornuri și vâlcele sau peste vreo coastă înierbată, asupra căldării Mălăieștilor.
saua_hornurilor1
Privind în urmă, spre vest, zăresc numeroase creste ale Meridionalilor profilate în spatele platoului vârfului Scara scăldat în razele molatice ale soarelui.
scara1
Cabana nu este prea populată. Cabaniera îmi arată culcușul pentru noaptea asta și mă servește prompt cu o ciorbă de legume. Caldă, gustoasă și mai ales binevenită ca rehidratare. Am mai dormit la Omu, prin `91, tot în acest dormitor. Lucrurile, din fericire zic eu, nu s-au prea schimbat de-atunci, precum în alte locuri, pe unde bântuie "spiritul tranziției". După ce îmi aranjez priciul rezervat, ies la o plimbare până pe Capul Morarului, ocazie cu care poposesc pe micul platou pe care ne-am instalat corturile într-o noapte foarte călduroasă de iulie în 1987. Soarele apune într-o mare de valuri purpurii dincolo de crestele Pietrei Craiului și Făgărașilor. Se aprind rând pe rând luminițele Predealului, Râșnovului, Moeciului. Apoi observ cu surprindere o pată roșie, ca un foc îndepărtat, ce se mărește la răsărit, undeva în dreptul siluetei Ciucașului. Cin` să fie, cin` să fie? Înainte să caut vreun răspuns, răsare o lună roșie, așa cum nu am mai văzut-o decât o singură dată, la mare, răsărind din apă. Vântul insistent pune capăt contemplărilor mele în jurul cabanei și mă îndrumă mai aproape de sobă.
costila3
costila4
Nu reușesc, cu toată oboseala de peste zi și orele de nesomn din noaptea precedentă, să adorm repede și nici să dorm apoi liniștit. Soba își face poate prea bine treaba, fiind destul de cald pentru a rămâne în sacul de dormit. "Este luna plină de vină", sugerează glumeț un partener de nesomn. Cum somnul nu se prea lega nici de mine, nici de vecinii mei, în ciuda sforăiturilor altor drumeți, am legat o discuție după miezul nopții, descoperind repede puncte comune de interes, nu numai într-ale munților, ci și într-ale profesiilor, pasiunilor sau vieții în general. Pe la două însă, adormim și noi, astfel că tot apuc vreo patru ore de somn adânc, întrerupte de alarma de la telefonul mobil, setată ca să prind răsăritul de soare. Îmi mut rucsacul în sala pustie de mese, lăsând dormitorul cufundat în liniște și căldura sobei. Soarele răsare ceva mai târziu decât bănuisem, dar nu-mi pare rău, pentru că am experimentat cu aparatul meu foto în lumina crepusculară suficient de mult ca să imortalizez un răsărit perfect de soare.
Îmi aranjez apoi repede rucsacul, înfulec un ou fiert de-acasă, mă echilibrez termic cu un ceai fierbinte la prima oră a bufetului, și-mi iau rămas bun de la cabanieră la șapte și jumătate, oră demnă de un drumeț cumpătat.
Vântul bate cu strășnicie, dar nu este suficient de rece, astfel că deși hanoracul și căciula rămân pe poziții, pantalonul lung nu simt nevoia să-l chem la raport, totuși. Tirul rafalelor va continua până voi părăsi platoul Scara. Pe platoul Scara se mai văd resturile ruginite ale bazei fostului refugiu. Un cioban întâlnit pe platou îmi povestește peripețiile elicopterelor israeliene aterizate în ceață, dar și cum s-au speriat caii de la stână cănd a explodat unul dintre ele. Ziua se anunță aproape la fel de frumoasă ca precedenta, privirea putând să exploreze în detaliu abruptul Pietrei Craiului și vârfurile Leaotei, Iezerului și părții estice a Făgărașilor. Părăsesc platoul prin hornul scurt La Scară, coborând pe linia crenelată a turnurilor Țigănești.
Poteca se strecoară printre turnuri și colți, ieșind când la dreapta pe pantele căldării Țigănești, când la stânga pe cele ale Văii Ciubotea. Pe măsură ce mă îndepărtez de Scara, turnurile devin mai puțin impunătoare iar pantele mai domoale.
Mergând tot spre nord, culmea Țigănești se îmblânzește în șaua dintre cele două văi pomenite. Aici tronează noul refugiu Scara. Am intrat și-am rămas plăcut impresionat de ce-am văzut. Sper să rămână cât mai mulți ani așa.
În numai douăzeci de minute o potecă în coborâre pe pantele pline de rhododendroni încă înfloriți mă aduce pe malul singurului lac natural din Bucegi, Lacul Țigănești. De fapt acesta are un frățior, ceva mai jos, mai mic și probabil sec în anii mai puțin ploioși. Mă opresc câteva minute bune, la umbra unui bolovan imens, ca să absorb măreția pereților, turnurilor, hornurilor și colților de la obârșia Țigăneștilor. Poteca se îndepărtează repede spre nord, pe o curbă de nivel care atinge în final o mica șa a crestei Padina Crucii. Aici poteca cotește spre dreapta pentru a coborî vertiginos printre tufe și jnepeni la cabana Mălăiești ce se vede cu vreo 200 de metri mai jos. Jumătatea de oră de pantă abruptă și soare nemilos este recompensată de apa rece pârâului Mălăiești. Prânz binemeritat după parcurgerea unui traseu nou, condimentat cu contemplarea frumuseților văii.
De la Mălăiești parcurg în sens invers traseul de ieri pănă la Poiana Pichetul Roșu. De aici continui tot pe la poale, spre Poiana Coștilei, apoi peste Plaiul Munticelului, evitând astfel aglomerația, praful și soarele drumului dinspre Gura Diham. La traversarea Văii Cerbului descopăr că pârâul are un debit consistent, pe când în turele anterioare îl găseam tot timpul sec. Nici câinii răi de la stâna din Poiana Coștilei nu sunt atât de răi cum scrie pe o tăbliță, cel mai vehement dintre ei așezându-se, după mai multe tatonări, lângă mine ca să-mi țină companie la masă. Prognoza meteo se adeverește, căci, iată, norii deja se adună deasupra crestelor. Și pentru ca tura să fie un succes deplin, acceleratul pe care nu m-am străduit să-l prind are o întârziere mai mare de o oră, sosind după mine în gara Bușteni. În toropeala din tren refac în minte traseul de ieri și azi, propunându-mi deja obiective pentru viitoare ture în zonă.

Traseu

  • Gura Diham - Poiana Izvoarelor: 1 h
  • Poiana Izvoarelor - Prepeleac: 1 1/2 h
  • Prepeleac - Cabana Mălăiești: 1 h
  • Cabana Mălăiești - baza Hornul Mare: 2 h
  • Hornul Mare al Mălăieștilor: 3/4 h
  • Șaua Hornurilor - Cabana Omu: 3/4 h
  • Cabana Omu - Scara: 3/4 h
  • Scara - refugiul Scara: 1 h
  • Refugiul Scara - lac Țigănești: 20 min
  • lac Țigănești - Cabana Mălăiești: 1 h
  • Cabana Mălăiești - Prepeleac: 3/4 h
  • Prepeleac - Poiana Pichetul Roșu: 1 h
  • Poiana Pichetul Roșu - Poiana Coștilei: 1 h
  • Poiana Coștilei - Căminul Alpin: 1 h

Info

  • trenuleț Bușteni Gară - Gura Diham (din oră în oră): 5L
  • Cabana Omu - cazare prici: 30L
  • Cabana Omu - ciorbă de legume: 10L
  • Cabana Omu - ceai: 3L
  • Cabana Omu - omletă: 4L 
Autor: Zoltan Hascsi
Înscris de: Zoltan Hascsi
Vizualizări: 17789, Ultima actualizare: Luni, 6 Sep 2010



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Busteni-La Gratar-Cascada Urlatoarea-Valea Urlatoarea Mare-D.F.M. Valea Babei

 

Comentariu
DAN ALEXE DAN ALEXE, Vineri, 6 Mai 2011, 15:33

frumos sfirsit de vara!
de ce oare i se zice ref Scara cind el se afla in saua Tiganesti? l-am cautat in saua scara in plin viscol si nu l-am gasit....niste coordonate gps le are cineva?:-):-D

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Vineri, 6 Mai 2011, 17:59

Nu e refugiul Scara. Este o eroare în jurnal. Este refugiul Șaua Țigănești. Așa apare și la Salvamont. Singurul refugiu Scara care a existat în Bucegi este cel al cărui urme încă se văd pe platoul Scara.

Zoltan Hascsi Zoltan Hascsi, Sâmbătă, 7 Mai 2011, 0:42

Multumesc pentru precizare!
Refugiul fiind nou-nout la data aceea, l-am "botezat" in graba. Numele oficializat de Salvamont este cel corect, dat fiind amplasamentul lui fix in Saua Tiganesti.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii