Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 22 septembrie 2007 :: Doua vai de abrupt, Piatra Craiului

  • Alpinet
  • 22 septembrie 2007 :: Doua vai de abrupt, Piatra Craiului
Bookmark and Share

22 septembrie 2007 :: Doua vai de abrupt, Piatra Craiului

    Imi facusera unii pofta, acum vreo trei ani. Nu dau nume, hehe, zic doar ca-s din Floare de Colt, clubul cu care ma tot insotesc pe munte de cativa ani.
    Da … imi facusera pofta de Padina Sindileriei. Pe de alta parte simteam nevoia sa ma razbun pe vremea urata ce o avusesem in Cindrel, in urma cu doua saptamani cu doua zile de vreme frumoasa, asa cum ii sade bine toamnei.
    S-a facut dimineata, s-au facut si bagajele, si iata-ma, impreuna cu Dora, gata de drum, la trenul de opt (s-au dus vremurile cand mai aveam inca cheful de a ma trezi la patru noaptea, pentru a fi trenul de sase, in gara Brasov).
    Anul asta un am vazut Piatra Craiului. Au fost alti munti pe lista de prioritati. Si daca tot ma infatisam pentru singura data la poalele acestui munte, nu puteam sa-l cinstesc decat cu un traseu frumos, pe masura renumelui crestei albe de calcar, ce a crescut din apele Barsei. Ne dam jos din tren, in friguroasa dimineata de septembrie. Pana la iesirea in drumul de Plai, luam la picior orasul vechi, pe strada principala iar apoi pe o mica scurtatura prin cimitirul Zarnestilor. Se construieste mult si pe aici, pe la poalele Pietrei Mici. Orasul s-a mai impins cateva sute de metri spre Plai, cu vilele ce incep sa apara in zona.
     Pe cer, norii, mai aglomerati de cu dimineata, au inceput sa se rasfire lasand loc la tot mai mult albastru. Inca e suficient verde prin jur, incat sa ma bucure. Parca vara asta a trecut asa repede pe langa mine. Nu mi-a fost de-ajuns … Macar sa fie toamna lunga si frumoasa, ca de zapada o sa ne tot saturam pana spre mai. Iesim din drumul carosabil (pe vremuri, in paralel cu acest drum, pana in Plaiul Foii te ducea o mocanita; tare-s curios daca dintre batrani are careva imagini cu trenuletul ce ducea tocmai la Rudarita), in stanga, pe firele de apa ce vin din Izbucurile de la Toplite. Zona asta e umeda tot timpul, datorita izvoarelor multe, ce sa gasesc in preajma paraiasului Toplitei. Toplita asta, isi strange bazinul torential de sub coastele abrupte alte Pietrei Mici, din golul alpin, strabatand padurile de rasinoase ale Dosului Pietrei Mici si pajistile de pe pantele Dealului Regesc, pana se varsa in Barsa, la marginea orasului Zarnesti.

Vf. Piatra Mica (1816 m) si Turnul Pietrei Craiului (1911 m)


     Incepem sa castigam altitudine, pe poteca marcata cu banda galbena, ce duce spre Valea Crapaturii. Timp de o ora traversam paraiele ce faramiteaza Poienile de sub Barc (denumirea pajistilor de sub Dosul Pietrei Mici), secate in perioada asta, dupa o vara secetoasa. Le poti insira, de la Toplita, spre Valea Alba si Valea Tapului (care se apropie una de alta la Priboaia, langa drumul de Plai). Ne intersectam cu o turma de oi, pascand iarba proaspat crescuta de la ultimele ploi, sub soarele puternic ce se ridica tot mai sus. Bun prilej de fotografii, cu un colorit aparte, mai ales acum cand frunzele incep si ele sa prinda culoare. Dupa ce parasisem firul Toplitei, si urcasem panta mai mare spre Dosul Pietrei Mici, facem un scurt popas sa mai scapam de haine. De aici vom merge doar pe curba de nivel, prin pajistile insorite, umbrite doar din loc in loc de cate un molid mai ratacit.
      Trecand de valea seaca a Tapului, intalnesc un mic izvor, adunat cu grija intr-un mic caus de beton, ca sa tina apa si in zilele mai secetoase. Si uite, ca dupa atatea luni cu precipitatii putine, chiar are ceva apa limpede in el. I-am zis Izvorul Tapului, fiind amplasat chiar langa paraul sec, dar sunt curios ce nume are de la localnici, fiind amenajat de ceva vreme (eu il stiam din 1996, cand am trecut prima data pe poteca asta). In vale, pe malul drept al cursului inferior al Crapaturii, vad casele de la Gosmanu, acolo pe unde isi are cabana si nea Viorel Bortes, mare iubitor de Crai. O si ghicesc printre toate, ca-i mai noua si mai aratoasa. Grupul de case se afla pe podul dintre Colnicul Stefului si Crapatura,  langa drumul ce coboara dinspre Coltii Chiliilor, spre Barsa. Acu` nu-l gasesc pe acasa, ca-i plecat in Zarnesti, dupa lemne, da` mi-oi face eu timp de o vizita …


Turnul Pietrei Craiului

     Am ajuns in firul Crapaturii. Pe aici, de cum a iesit din padure, apa si-a sapat doua albii. Prima peste care trec este seaca, si-mi da emotii, ca ar cam fi ultima sursa de apa, pana la Chilii. Imi revin la al doilea fir, cel cu curgere, si golim rapid bidonul de ceai, sa facem loc apei. Dincolo de Crapatura, dupa ce urcam un pic, dam de umbra padurii. Pe aici ne insoteste banda albastra, ce-si face drum pana la Diana. Nu stam prea mult la umbra, ca dupa ce prinde drumul de masina, ce venea pe sub Gosmanu, poteca noastra traverseaza poienile largi de sub Padina Hotarului, ce se intind pana aproape de Chilii. Pe aici, prin padurile si poienile dintre Padina Hotarelor, Padina Calului si Barsa Mare (de la Crucea lui Garnita si pana la Bortila), facusem recent, pentru amicii de la Carpatia, harta de orientare. Trecand pe drum, pe deasupra firelor de vale, incerc sa revad in teren, elementele topografice de pe harta. Grea zona … oricum! Nu mi-as dori sa alerg pe pantele astea, si pe valcelele mlastinoase, in orientare. Ma simt mai relaxat ca nu particip … hehe!
     Am ajuns la izvorul de sub Chilii. De aici drumul se propteste bine in deal, mai trage o serpentina, pentru a poposi langa Schitul de la Coltii Chiliilor. Izvorul de unde luam apa, este de fapt izvorul Padinei Calului, acest fir de vale fiind sec de aici in sus. Vad, langa drum, masina lui Garcea, semn ca totusi am sa gasesc pe cineva sus, sa pot lasa rucsacii, peste zi. Si nu zic rau, ca, uite, un baiat alearga grabit la vale, dinspre Saua Chiliilor. Mai tragem aer puternic in noi, si urcam ultima panta mai zdravana, pana in saua de la 1120 metri, unde e tabara Trofeului Carpatilor. In cale ne iese Gabi Ungureanu, asa ca merita sa facem un scurt popas. Abia ne apropiem de pranz …


Schitul de la Coltii Chiliilor

     Am intrat in padure. Deja drumul se ia in piept cu muntele, ca panta se face tot mai apriga. Dupa cateva sute de metri de la marginea padurii, gasim o cruce rosie pe un copac. De aici se bifurca traseul nostru. Poate era bine sa existe si un indicator turistic, care sa dea informatii privind durata si dificultatea traseului. Nu e dintre cele usoare din Crai. Pe altimetru inregistrez 1187 m altitudine, prin urmare pana sus avem o denivelare de mai mult de 700 metri. Am calculat sa fie vreo doua ceasuri … dar mai stii? Cu ochii dupa fiecare marcaj in parte, ne apropiem de un perete cenusiu, ce se ghiceste in stanga noastra, printre molizi. Cam de acolo incepe si canionul. Prima parte urcam prin racoarea dintre stanci, pe o poteca presarata de pietre aduse de sus, candva, de torenti. Totul pare ca o jungla pe langa noi, trecand cu greu prin arbustii parca inghesuiti cu totii in poteca noastra. Aici e stramtoarea de la intrarea in Sindilerie, de parca ar fi o poarta.
     Am iesit si la soare, in sfarsit. Am lasat in urma noastra aglomeratia de arbusti, dar am nimerit in grohotisul ce se tot macina intre peretii vaii, ca intr-o moara. In fata noastra apare o ruptura in vale, care pare a nu avea mai mult de doi metri. Suficienti, in schimb, tinand cont ca piatra este umeda, si la fel este si pamantul negru ce mai acopera roca in anumite locuri. Am ajuns la Saritoarea Scarii, singura treapta de acest fel din portiunea turistica a Padinei Sindileriei. Nu trecem cu greu de ea, ca s-a montat si un cablu de otel pe peretele din stanga. Este mai chinuitor, in schimb, sa manevram betele telescopice astfel incat sa nu ne incurce, caci la punctul cel mai dificil trebuie sa ne tragem cu ambele brate de cablu. Hop hop, dar iata-ne dincolo de ea. Singurul lucru de care mi-e frica este genunchiul Dorei. Este prima tura serioasa dupa operatia de menisc, si dupa incalzirile dinainte, din Meses si Cindrel, trebuie sa verificam capacitatea de rezistenta la efort si pe un traseu mai abrupt. Daca va fi sa apara dureri, ne vom intoarce in tabara, si om veni alta data in Crai.


Padina Sindileriei

        Dupa Saritoarea Scarii, trecem prin stramtura, pe sub un molid pravalit de pe un perete pe celalalt, arbore vazut printre fotografiile lui Nea Viorel. Chiar mi-aduc aminte ca il rodea provocarea de a traversa peste el. Peretetii devin tot mai inalti, iar vegetatia nu prea se mai lasa agatata de calcarele albe. Avem de urcat o portiune obositoare, pe panta constanta, dar inclinata, cu grohotisuri revarsate de sub Cetatile Sindileriei. Din loc in loc incerc sa ghicesc zone cu grohotis mai putin, pe unde sa simt sub bocanc pamantul sigur. Semnele de marcaj ar fi trebuit sa indice pe ce parte este mai bine sa urci, dar in anumite locuri sunt si pe o parte si pe cealalta. Nu-i cel mai sigur reper. Mai bine caut din priviri zonele mai nemobile.
     Urc tare, cate 50-70 metri diferenta de nivel, iar apoi ma opresc la fotografii, asteptand sa vina si Dora. Nu are sens sa fortam, ca e totusi un traseu semialpin. Vream nu da semne ca ar vrea sa fie azi rea cu noi, prin urmare avem toata ziua la indemana. Pana sub Cetati, parca avem un tobogan de grohotis. Imi imaginez avalansele de iarna, stramtorate intre pereti si castigand putere din cauza asta. Tot luand in altitudine, valea sufera o inflexiune usoara la un momendat. Pana aici am urcat mai mult pe langa peretele din dreapta, dar ajuns in capatul de sus al zonei, ma trezesc in fata a doua valcele. Pe capatul stancii dintre ele o sageata rosie imi arata in stanga. Pare a fi unul din putinele locuri mai drepte unde sa-mi asez fundul, asa ca nu pierd ocazia. Doruta apare si ea, urcand putin cate putin, fasia lunga de grohotis. Ideea e sa tii cat mai aproape de perete, unde s-a creat un spatiu de vreun metru latime, mai liber.
      Confluenta asta se formeaza la aproximativ 1520 metri altitudine, intre Valcelul Acului si Valcelul Secundar al Sindileriei. Firul principal este primul, fiind mai adanc si pornind de undeva din zona de creasta, aflata la 1900-1950 metri altitudine. Deasupra mea este Cetatea Sindileriei, ingramadirea asta de pereti de piatra, cu aspect de haos. Sunt curios cat de umblabile ar fi coclaurile astea. Dar nu azi … Azi, intram in Valcelul Secundar, foarte inclinat, strans intre un perete de calcar si o ingramadire de jnepeni (pe dreapta). Fata de firul mare al Sindileriei, care avea 15-20 metri latime, aici suntem la maxim doi-trei metri. Variantele de evitare a grohotisului sunt mai putine, dar exista cel putin o continuitate in zona pamantoasa dinspre jnepeni. Daca mi-e mai usor sa urc, mi-e mai greu sa nu dau drumul la pietre, asa ca fac opriri cat mai lungi, ca sa fim amandoi in acelasi ritm. Si cat de greu gasesti un loc in care sa poti sa te odihnesti … imi imaginez iarna, proptit in coltari, si rezemat in piolet, tragandu-mi sufletul …


Valcelul Secundar al Sindileriei (stanga) si strunga din capatul lui

     Valcelul il vad pana sus, si din cate imi dau seama, fundul lui este astupat cu jnepeni. Sunt curios pe unde e mai departe. Ajungand sub jepi, trecem printr-un luminis de piatra, in locuri mai linistitoare, si dupa ce ne cataram usor pe cateva stanci, iesim intr-o strunga mica, pe o muchie de piatra. Sub noi, pe partea cealalta, este Padina Calului. Suntem la aproape 1700 metri, si imi venea sa cred ca partea cea mai grea a trecut (abia asteptam sa scap de panta cu grohotis). Popasul de aici este mai lung, stand mai bine de un sfert de ora, dar e bun … ca picioarele trebuie sa se relaxeze dupa cei 500 metri de canion inclinat.
     Plecand mai departe, si cautand marcajul printre jnepeni, traversam o muchie mai ingusta, destul de expusa spre stanga, deasupra peretilor dinspre Sindilerie. Sunt si zone de catarat, dar folosind jnepenii ca prize, trecem usor de ele (chiar si cu pamantul  si stanca ude). Mi-aduc aminte de balariile din Turnurile Podragului, si sunt zone destul de asemanatoare (doar ca aici s-a format o poteca si mai sunt si marcaje care sa-ti arate pe unde sa o iei). Trebuie atentie in abordarea zonei, caci nefiind cu ochii pe marcaj poti gresi usor (am facut o traversare in dreapta, peste cativa jnepeni si stanci, si m-am trezit pe o brana de vreo cinci metri, infundata in perete, deasupra prapastiei … Nu-i pe aici!). Dar ne-am intors la ultimul semn si am vazut urmatorul in stanga, pe langa un jneapan, semn ca zona asta mai expusa se traverseaza pe muchia cu arbusti, pana in locuri mai pasnice. In urma noastra lasam frumoasele turnuri de langa strunga in care iesisem din valcel.



       Am trecut de 1800, iar de aici sectoarele expuse le-am lasat in urma. Trebuie doar atentie printre jnepeni, pe pamantul negru si ud. Aluneca destul de tare. Urcam relaxati zona asta, cu privirile spre cand valea Barsei, cand spre creasta,  incercand sa ghicim pe unde ar fi Turnu. Si iata-ne aproape sus. Ca pe o brana, traversam spre nord, paduricea de jnepeni, pe curba de nivel, si dupa ce ne cataram pe un pinten de piatra, dam de alta muchie nordica, desprinsa din Turnu. As zice ca e muchia care mai jos se lasa in Coltii Calului si sper sa nu ma insel. Suntem in parte superioara a crestei, si am scapat in mare parte de jnepeni. La aproape 1900 metri strabatem creasta asta ingusta, lasand la un momendat, in dreapta, un perete de aproape 50 metri. Aici trebuie sa avem iar atentie, ca poteca are doar jumatate de metru, iar jnepenii de pe stanga au inghesuit-o spre prapastie. Ce e mai pacatos la arbustii astia, ca daca ii atingi, fiind foarte flexibili, tind sa te arunce. Iar la marginea unui hau, iti cam trec emotiile la traversarea asta.


Padina Sindileriei si muchia ce da in Coltii Calului

      Intre noi si Turnu, mai e o strunga ingusta. Coborarea e buna acum, ca stanca e uscata. Dar pe vreme rea este recomandat sa tii mai spre stanga, catre niste jnepeni, care sa-ti franeze eventuala alunecare. In spre dreapta, se lasa peretele acela vertical, iar coborarea spre strunga este pe o lespede neteda de vreo doi metri. Cel mai sigur este cu fata la stanca, cu prizele bune de maini (mai ales sa ai si rucsac). Dincolo de strunga, urcam puternic, un culoar inclinat dintre jnepeni, iesind in varful Turnul Pietrei Craiului, langa stalpul indicator. Suntem la 1911 metri (dupa altimetru, si dupa alte cateva surse topo – si nu la 1923 cum apare pe hartile turistice).


Confluenta dintre Barsa Fierului si Barsa. Se vede si Schitul de la Chilii (stanga in poiana)

      Soarele incalzeste bine stanca, ne incalzeste si pe noi, si incalzeste si pe amicii pe care i-am intalnit pe varf (Sorin, Magda si a lor catelusa, Pati). I-a uite d-le ce surpriza, pe cine gasim noi in postul de control (traseul de regularitate al Trofeului Carpatilor trece prin acest varf). Arbitrii ca arbitrii, dar dam nas in nas cu unul din echipajele Floare de Colt (Nae, Mihaela – tocmai sosista de prin Cipru, Coco si Laura). Fiecare scosese nasul de prin alt cotlon de-al Craiului. Din pacate nu vor sa mai stea cu noi, si se grabesc spre Saua Padinei Inchise. Eu parca as mai zabovi un pic …


Zarnesti, Piatra Mica, Prapastiile... vazute de pe Turnu Pietrei Craiului

        Numai bine ca i-am intalnit pe arbitri, ca ne insiram cu totii la o masa alpina, pe varf de munte. Salam, branzeturi, snitele, sunca, rosii … toate se insira pe sub nasul fiecaruia. Si dupa ce mananci bine, parca-ti vine chef si de o siesta. Asa ca scot monografia Pietrei Craiului, mi-o pun pe fata sa nu ma bata soarele, si trec la sforaituri. Asa, cam vreo juma de ceas …


Somnul de veghe...

      As mai fi dormit, dar m-a trezit Dora. Zice ca e timpul sa mergem. Si amicii nostri si-au strans lucrurile, ca nu mai sunt echipaje de sosit. Plecam impreuna pe creasta nordica. Prima parte este pe cumpana, intr-o zona stancoasa. Saraca Pati s-a blocat intr-o mica strunga de piatra, si numai impinsa de fund, de catre Magda, scapa de acolo. Dupa ce lasam in urma Turnul Pietrei Craiului, intram in padurea de pe versantul dinspre Curmatura. Traversarea asta printre molizi si pietroaie de calcar ne tine pana dincolo de Vf. Padina Sindileriei, pe care l-am ocolit. In Saua Padinei Inchise intalnim pe colegii de la Floare de Colt, care nu s-au prea grabit (printre altele Laura nu se simte prea bine), avand si rucsaci mari.
      Vazand aglomeratie pe Vf. Padina Popii, iau decizia sa nu mai urc pana acolo, si sa aleg Brana Caprelor ca traseu. Nu vreau sa cobor grohotisul de pe Padina Popii, in gramada de turisti, care mai desprind pietre. Se decid si restul din Floare de Colt sa ne urmeze. Doar Magda cu Sorin trebuie sa ajunga sus, pe varf, sa coboarea cu ultimele echipe din concurs.  Intrarea pe brana se face din Saua Padina Inchisa (1935 m, cunoscuta si ca Saua Caprelor). Brana e impropriu spus, aici, ca de fapt traversam zona larga de la obarsiile Padinei Inchise, o mare de jnepeni, printre care se strecoara poteca marcata du banda albastra. Eu si Dora o luam inainte, avand rucsaci mici si telescopice care ne usureaza coborarea. Dupa ce traversam cateva muchii usor pronuntate prin jnepenis, ne apropiem de o muchie stancoasa, cu pereti albi de calcar, ce se lasa din Padina Popii. Am ajuns la “Gavan”, cel mai inalt izvor din Piatra Craiului.


Spre Saua Padinei Inchise (stanga) si coleguta de traseu, Pati (in dreapta)

      Este impropriu spus izvor, pentru ca de fapt este un caus in stanca, in care se acumuleaza apa de la ploi si de la siroirile de pe piatra. Fiind in umbra, apa se pastreaza multa vreme, fiind existenta si in perioadele mai secetoase. Toata zona asta de la Gavan este umeda. Trebuie sa ai grija si cand traversezi poteca pe sub pereti, ca lespezile sunt ude. Ma uit la altimetru. Suntem la 1879 metri (stiind din monografie ca izvorul este la 1880, altimetrul este destul de precis, iar presiunea atmosferica constanta – semn de vreme buna).
     De aici poteca coboara puternic in lungul unui valcel, pe sub peretii din stanga, cu acelasi grohotis nelipsit. Valcelul este una din obarsiile Padinei Inchise, si nu prezinta saritori. Se vede si ca aceste locuri au fost mai umblate, ca s-a format o poteca mai stabila prin masa de grohotis, pe unde doar pamantul faramicios si pietricele marunte au ramas. Coborarea asta ne tine vreo suta cincizeci de metri diferenta de nivel, pana deasupra firului principal al Padinei Inchise, acolo unde se rasfira mai multe valcele cu saritori.


Orga Mare, vazuta din Brana Caprelor

     Dupa stanca, in stanga, astept sa apara si Doruta, uitandu-ma sub mine in valcelul cu grohotis, care se termina in Padina Inchisa. Este accesibil, si in afara de panza de grohotis, nu mai e nimic pana in firul vaii alpine. Aici trebuie sa fie iesirea dinspre Padina Inchisa spre traseul turistic. M-oi lamuri doar cand oi face valea asta, de jos pana sus. Noi intram in stanga, pe brana dintre jnepeni si molizi pitici, pe sub perete, agatati deasupra haurilor din vale. In zona asta Padina Inchisa este blocata de Saritoarea de sub Gavan, pe care o banuiesc undeva sub mine, sub confluenta firelor. Dora a fost pe aici acum ceva ani, si spunea ca sunt locuri destul de expuse, cu catarat pe fete, pana in obarsiile Padinei Inchise. Macar o coarda sa ai la tine …
       Cu ochii la Orga Mare, ridicata dincolo de valea adanca, ajungem pe o mica muchie, ingusta si stancoasa, de pe care ne dam jos prin descatarare. Diferenta de nivel pana dincolo este de vreo cincisprezece metri, si suntem iarasi nevoiti sa nu ne incurcam in bete. Le-as strange pe ale mele, dar unul este stricat si nu stiu de mai pot sa-l desfac pe urma. Sincer nu am chef sa pierd vremea prin stanci reparand un bat. Dincolo de muchie, poteca traverseaza brana inierbata, prinsa intre stanci si padurea agatata peste peretele de sub noi. Deasura noastra, s-a insirat inca de sub Gavan, Muchia Turnului Mic al Dianei. Ai senzatia ca dincolo de ea trebuie sa fie Padina Popii, dar te inseli. De la Gavan, muchia desprinsa din creasta nordica, s-a desfacut in doua creste cu pereti, despartie de Valcelul Trecatorii Fortate. Acum brana, dupa ce si-a schimbat directia, ne tine pe sub peretii Muchiei Turnului Mic, in coborare usoara, fara pasaje tehnice (doar cu unele traversari mai inguste, unde trebuie sa ai grija pe umezeala), pana da de padurea de molizi de sub Turnul Mic. Aici poteca s-a facut lata, si trecem pe sub perete, si pe langa Grota Caprelor (la vreo 1630 metri altitudine), trecand de si de valcelul amintit mai sus.
       Pe o mica muchie, lasata de sub turnuri, impadurita bine, si destul de lata (cu aspect de pod), coboram ultimele minute, pana cand la altitudinea de 1500 metri scoatem nasul in poienita de la Refugiul Diana. Aici intalnim mai multe echipaje, adunate de prin Padina Popii. Suntem in Curmatura Prapastiilor, acolo unde a fost amplasat refugiul alpin (care m-a dezamagit prin mirosurile urate dinauntru … s-a facut si foc inauntru, si se pare ca unii “turisti” si-au facut si nevoile). Curmatura se afla la cea mai inalta altitudine de pe poteca ce strabate distanta dintre Coltii Chiliilor si Plaiul Foii, prin Valea Ursilor. Privind spre creasta, printre varfurile molizilor, Turnul Mare al Dianei da un ultim onor turistilor, de aici parasind din priviri spectacolul de stanci al masivului (ascunse in umbra padurilor).


Tabara din Saua Chiliilor

Din Saua Chiliilor, pot banui ca sunt Coltii Calului

      Se lasa seara, si trebuie sa ajungem pe lumina la Chilii. Calcand aceste locuri, mi-aduceam aminte de nefericitul Marian Huiban, care pe aici pe undeva a murit in vara ce a trecut, prabusindu-se in gol, noaptea, de pe o stanca.  Coborand stransele serpentine, pe radacini ude de molid, intr-o padure sumbra, incercam sa-mi dau seama unde s-ar fi intamplat. Pierduse poteca, si cautand-o prin bezna, a ajuns deasupra unor pereti. Sa fie cei de la iesirea din Padina Inchisa?
    La bifurcatia cu Padina Sindileriei ma intalnesc cu Doru. Colegii de la Floare de Colt, intalniti in creasta, au ramas pe undeva sus, pe Brana Caprelor, din cauza ca se miscau foarte incet. Doru se duce dupa ei, ca sa-i mai ajute la rucsaci, si sa fie o frontala puternica in plus, cand ii va prinde noaptea in padure. Pana la urma se pare ca grupul era undeva deasupra Dianei, pe la Grota Caprelor.
     Pe ultimele raze de soare, intram in poiana de la Saua Chiliilor, printre zecile de corturi, salutati de prietenii de prin tara, de la cluburi. Toti ne intreaba de unde venim, ca nu ne-au vazut prin traseul de concurs. Care concurs!? … e raspunsul meu (hehe). Am lasat in urma (acum doi ani) participarea la etapele Federatiei Romane de Turism-Sportiv. Mai apar prin zona sa imi intalnesc vechi prieteni si sa mai fac cate un traseu personal.



     Odata cu seara vine si frigul. Ne-am grupat tot clubul, corturile, si descopar ca suntem in numar destul de mare. Multi, obositi, si fara prea mult chef de mai multe … dupa ce ne mai pierdem vremea pe la foc, o intind strengareste spre micul meu cort, cuibarit in caldura sacului de dormit.
    Ar fi trebuit sa plecam dimineata spre alte colturi de Crai, dar cred ca a fost de ajuns pentru genunchii inca  fragili. Doruta, o lasam pe alta data cu Anghelidele …


Resurse:
1. Album foto ALPINET
2. Album foto FLOARE DE COLT
3. Track GPS, Padina Sindileriei
4. Track GPS, Brana Caprelor

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 11651, Ultima actualizare: Miercuri, 17 Oct 2007



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Comentariu
Viorel Borteș Viorel Borteș, Joi, 4 Oct 2007, 8:46

he he heeeee, fain de tăt!

Fără foto Golopentia Dan, Vineri, 5 Oct 2007, 10:07

Foarte bun articolul, ca de obicei. Multa informatie, pozele frumoase si bine alese. Nu am fost pe Padina Sindileriei dar doi din veteranii clubului nostru, Savin Munteanu si Dorin Gherman, au fost pe acolo anul asta si eram curios. Nu am poze cu mocanita, dar in 1962, cand am facut prima traversare a Fagarasului de la P. Foii la Caineni, inca mai circula intre P. Foii si Rudarita. Era un mijloc de transport foarte placut, in majoritate platforme, te asezai pe margine si iti balanganeai picioarele pana la Rudarita. Nu mergea mai repede decat un drumet antrenat. Ture faine!

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Vineri, 5 Oct 2007, 10:36

Mi-a scris dl. Dinu Mititeanu ca are un diapozitiv cu mocanita. Cine stie, poate reuseste dansul sa-l scaneze, si sa-l puna si la dispozitia publicului montan. Mie mi-ar face mare placere!

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Vineri, 5 Oct 2007, 17:00

Cateva completari la articol (cu ajutorul lui Ciprian Lolu):

1. Varful secundar, de sub Turnu, in care se termina Muchia Coltii Calului, se numea Vf. 7 Noiembrie. Muchia Padina Sindileriei se termina in Vf. Turnu (1911 m).

2. Varful in care se termina Muchia Padinei Inchise, se numeste Vf. Sindileriei (1965 m) sau Vf. Padinei Sindileriei.

3. Peretele pe langa care am coborat spre Turnul Mic al Dianei, acolo unde am gasit Grota Caprelor, se numeste Lespedea Gradinarului.

Fără foto todea mircea, Sâmbătă, 6 Oct 2007, 13:09

am si eu citeva foto aproape identice facute din padina lancii in septembrie.sint vai paralele?

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Sâmbătă, 6 Oct 2007, 13:25

Padina Lancii e in cu totul alta zona a Pietrei Craiului (partea sudica). Nu confundati Padina Inchisa (vale de abrupt in zona nordica a Pietrei Craiului) cu Poiana Inchisa (aflata in Padina Lancii, in partea sudica a masivului).

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Sâmbătă, 6 Oct 2007, 16:29

Salvamont Zarnesti are in intentie amplasarea unui cablu de otel, la lespedea de calcar din strunga dintre varful secundar (7 Noiembrie) si Vf. Turnu. Este mai sigur, asa, pentru turisti.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii