Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 22-23 iulie 2007 :: Caldurile Fagarasului

  • Alpinet
  • 22-23 iulie 2007 :: Caldurile Fagarasului
Bookmark and Share

22-23 iulie 2007 :: Caldurile Fagarasului - Creasta Turnurilor Podragului
Valea Arpasului (780 m) - Cabana Turnuri (1510 m) - Turnurile Podragului (1907 m) - Valea Poragului - Cabana Podragu (2095 m)
Am fi vrut sa scapam de canicula, urcand cat mai sus, la altitudinile cele mai mai ridicate. Unde se putea mai bine decat in Fagaras. Dar socoteala de acasa, cu cea din targ, nu prea vujesc.
Din sase insi, cati ne insirasem miercurea, la club, dorinta, am ramas doar trei. Laurentiu, Vali si subsemnatul. Cu greu ne-am dat treziti sambata dimineata, si daca initial era vorba sa iesim din oras pe la sapte, abia la ora opt trecusem de Bartolomeu. Deh, la ora doua noaptea inca eram pe terasa la Olimpia, ascultand Phoenix-ul de peste drum. Avea sa ne cam coste...
Pe la ora unsprezece ne dam jos din masina, pe Valea Arpasului, la o altitudine de 780 metri. Am incercat sa ajungem cat mai sus, pe drumul forestier, pentru a scuti cel putin o ora de efort. La caldura, fiecare dram conteaza. Si iata-ne intr-un mic luminis, facand ultimele bagaje. Ne astepta Piscul Podragului, si rucsacii trebuiau sa fie cat mai usori. Asa ca am lasat acasa si cort, si sac de dormit. Am luat cu noi doar hainele de ploaie si de vant, mancarea, lanternele si aparatele foto. Saracul Laurentiu, are la Nikon o imensitate de geanta, careia nemaigasindu-i loc in rucsac, a legat-o pe dinafara. Sa-l vad cand o avea chef de fotografiat...
  Ne insiram pe restul drumului forestier, spre amonte. Caldura deja se simte in ceafa. Am luat crema de soare cu noi, ca o sa avem nevoie din plin. Din pacate primul efect este neplacut. Din cauza caldurii si transpiratiei, pielea nu absoarbe bine crema, si incepe sa ne curga pe fata, simtind un lichid unsuros cum se prelinge pe piele. Sa simti si gustul... cand iti ajunge in gura.

Noi urcam, altii coboara. In timp ce ne echipam, un grup isi aduna oamenii de pe traseu, langa o Dacie papuc, pe care o umplu cu bagaje. Ce inseamna sa ai unde sa bagi atatia rucsaci... Salutarile isi fac loc intre noi, dupa care urandu-ni-se vreme buna, o intindem la drum. Cateva sute de metri mai sus, intalnim punctul cel mai indepartat, unde poti ajunge cu masina. Poteca este plina de magarusi, care-si asteapta randul la primit papornite in spinare. Da! Sunt celebrii carausi care transporta marfurile la Turnuri si Podragu. Mai cad saracii, uneori, in rau; mai strivesc din cele ce cara, dar per ansamblu se descurca urechiatii. Oricum sunt singura solutie pentru cabanele de altitudine, din valea accidentata a Podragului.
  Am parasit drumul de pe vale, si cotim spre stanga, luand panta in fata, prin padurea rara. Suntem intr-o taietura veche, langa niste tuburi de beton, pregatite acum multi ani pentru amenajarea drumului forestier. La salbaticia de pe Valea Arpasului, nu-mi imaginez pana unde ar mai fi putut urca cu el. Versantii sunt foarte adunati spre firul apei, si se lasa in abrupturi puternice spre suvoi. Cateva serpentine mai stranse, ne scot deasupra taieturii, de unde putem vedea Valea Arpasului, deasupra careia s-a agatat custura inalta a Albotei. Varful din fata, cel mai inalt, este Fantana (desi multi il confunda cu Arpasul Mare, care nu are cum sa se vada de aici, din vale). Stam si ne uitam la Albota, si nu ne dam seama cum am fi putut intra direct in ea, in zona alpina, imediat la limita padurii. Versantii sunt puternici, si padurea pare de nestrabatut.
  Pierdem tot peisajul acesta, din priviri, dupa ce intram in padurea umbroasa, de pe versantul muntelui. Incet incet ne indepartam de vale, urcand tot mai sustinut, dar intr-un fel, de-a coasta. De la masina, am urcat deja 200 metri diferenta de nivel. Am pornit cam tare, si suntem uzi de transpiratie. Tricoul e tot una cu apa si la un momendat nu-l mai suport. Ne apropiem de Paraul lui Ban, si incepem sa gasim paraiase care aduc apa, de sub muchia Taratei. Relieful este foarte accidentat. Versantul de sub noi, pare a fi mai degraba un perete de pamant, de care, cu greu, se tin molizii. Nu-l vad prea bine pe cel ce calca pe alaturi.
  De la Paraul lui Ban, nu mai urcam. Suntem la 1100 metri altitudine, si de aici, poteca ne va duce tot pe curba de nivel, spre confluenta Podragului cu Arpasul. E lung drumul asta, dar devine relaxant, mai ales cand ai rucsac greu in spate. N-a trecut mai mult de o ora, de cand am plecat de la masina. Intre timp am scapat de tricou, si eu si Vali. Doar Lau se lauda cu al lui, care nu se uda de la transpiratie. Neaparat sa-mi aduca si mie unul, de prin Austria. Sunt racoroase, si potrivite pentru mers pe munte, pe vreme calda.

  La valea Podragului, intalnim podul de peste rau. S-a pastrat, cu toate viiturile care or fi trecut pe aici. Debitul puternic ne da semnul ca are o alimentare buna, raul. De altfel, izvoarele din lacurile Podragului alimenteaza permanent suvoiul de apa. Valea aceasta, este oarecum altfel orientata, de cat toate celelalte vai glaciare, nordice, ale Fagarasului. Asta si pentru ca este afluent de dreapta, al Vaii Arpasului. Am traversat raul, nu dupa ce ne-am oprit minute bune, asteptand ca razele de soare sa dea lumina buna de fotografiat, peste caderile de apa. Suntem pe interfluviul dintre Podragu si Arpasul Mare. Interfluviul acesta, este continuarea nordica a custurii Podragului (Muchia Turnurilor, cum se numeste din dreptul cabanei Turnuri, in jos). Poteca urca usor pe culmea lata, pana cand, datorita  inclinarii versantului, este nevoita sa traverseze valea Podragului, peste alt pod. Suntem intr-o padure mai rara, plina de balarii inalte, pe unde te cam astepti sa-ti iasa ursul in cale.
  Incet incet, prindem altitudine. La peste 1300 metri, iesim intr-un luminis mare, pe firul apei, de unde putem vedea un val de mireasa, o frumoasa cascada intinsa de sub cabana Turnuri, pana aici, langa noi. Traversam iarasi apa (prin rau, caci nu mai este pod in zona), si urcam puternic coasta plina de tufarisuri, din versantul Turnurilor. Acum putem vedea golul alpin al Taratei, mult deasupra noastra. Toate firele de vale, ce vin de sus, sunt brazdate de urmele viiturilor si al avalanselor. Sunt hectare intregi de padure doborata, si pe vai, si pe versantii mai abrupti, unde molizii nu aveau radacinile bine infipte in stanca. Intodeauna am vazut astfel de dezastre pe Valea Podragului. Cat lemn se pierde... pentru ca este greu sa exploatezi in zona asta doboraturile, din cauza terenului accidentat.
  Acum poteca, se da inapoi, spre culmea Turnuri. Parca nu era asa lunga serpentina asta. Totusi, pentru cateva sute de metri, agatati la zeci de metri, deasupra vaii, taiem de-a coasta, muntele, in directie opusa. Intr-un final, sub primele stancarii, schimbam iarasi sensul de mers, si ne indreptam tot mai mult spre golul alpin. Intalnim pe drum nu om, doborat de greutatea rucsacului. Din primele vorbe aflam ca este olandez. Este greu, pe canicula, sa urci cu 25 kilograme in spate. Din vorbele schimbate, aflam ca mai suferea si de diabet, si a mai pierdut si poteca mai jos, inselat de marcajul forestier cu banda rosie (neavand nici o harta la indemana, nu a stiut face distinctia dintre marcajele forestiere si cele turistice), umbland doua ore in gol, pana a ajuns deasupra unui perete. Bine ca a avut puterea sa se intoarca, si sa regaseasca marcajul corect.
     Dupa nici doua ore de la plecare, atingem din nou firul vaii, acolo unde scrie ca mai avem 15 minute pana la cabana. Mai avem de urcat un prag, pe care-l ocolim prin padurea din dreapta. Ne-a cam terminat caldura, si ma gandesc doar la racoarea din sala de mese, unde sa savurez un ceai (de preferat, rece). Minutele trec repede, si parca cu mai multa vlaga, facem ultimii metri, trecem raul, si intampinati de latratul cainilor, ne lasam rucsacii din spate, langa mesele din fata cabanei. N-am mai trecut demult pe aici, dar tot frumos a ramas adapostul. Mic, dar prietenos, imi aduce aminte de prima mea excursie in Fagaras, cand s-a ingropat muntele, in cateva zile, sub un strat de jumatate de metru de zapada. De abia se mai vedea cabana, coborand de sus, din caldari.
  O fatuca tinerica, ne intampina. Este singurul om pe care-l gasim pe aici, si parca iti mai revii din oboseala, cand vezi ce cabaniera frumoasa gasesti la Turnuri. Olandezul, isi revine dintr-odata, vazand casa din munti. Parca nu se mai termina drumul, pentru el.

  Dupa primele clipe de ragaz, ne gandim si la stomace. Asa ca vrem sa vedem ce ciorba buna se gateste pe aici. Si nu ne inselam. N-am mancat niciodata ciorba de paste (nu stiam daca e ciorba sau daca e supa), dar gustul trezeste doar iami-iam-uri din noi. Parca parca asa mai manca una... da` si stomacul are niste limite. Si-apoi, ne asteapta drum greu...
  Intre timp, se mai aglomereaza. Au inceput sa ajunga insotitorii de magarusi. Am zabovit vreo ora la cabana, suficient cat sa-mi vina sa nu mai plec de acolo. In fata noastra, Cocoasa Podragului, ne aducea aminte ca trebuie sa ne urnim. Este ora trei dupa-masa, si pe hartiile noastre scrie ca facem 4-5 ore pe Piscul Podragului. Ar cam fi cazul.
  Poteca Podragului trece peste apa, pentru a lua in piept drumul de vara. Cateva serpentine puternice, urca abrupt versantul Turnurilor, pe la umbra molizilor. Sunt ultimele portiuni de padure, din Valea Podragului. Am luat destula apa. De acum si pana la cabana, nu mai intalnim. Vom fi tot pe creasta. Sub un perete de piatra, parasim marcajul turistic, si tot aici il parasim si pe olandezul singuratic. Il asiguram ca ne vom reintalni pe seara...
  Valceul de vine dintre cele doua varfuri principale ale Turnurilor, se lasa ametitor, spre valea Podragului. Trebuie sa urcam direct pe fir, pana in strunga ingusta. Usor de spus. Chiar de aici, de langa peretele de piatra, intram in firul inierbat. Panta este mare dar nu intampinam dificultati. Nu este nimic tehnic, doar oboseala genunchilor ce se forteaza in panta mare. Daca la inceput calcam cu atentie (sub iarba mare mai sunt lespezi de sisturi, foarte pacatoase mersului, din cauza instabilitatii), mai sus ne ajutam mai mult in betele telescopice. Altfel... ar cam fi de patru labe. Cel mai greu este pentru Vali, care si-a lasat betele acasa, neconsiderandu-le necesare pentru tura asta (intr-adevar, pe creasta mai mult te incurca).
  La jumatatea pantei valcelul se bifurca. Avem acum doua fire, despartite de un o panza de jnepenis si merisori. Noi initial intrasem pe cel din stanga (cum urci), ca sa descoperim ca partea superioara e acoperita de vegetatie pana in strunga. Nu-i bine.  Asta o simtim oricum dupa primii metri strabatuti prin jungla de merisori. Acu` nu ne ramane decat sa traversam la dreapta, si nu-i deloc placut. Lau se baga in fata, incercand sa cracaneze ramurile arbustilor. Cel mai dificil este sa cauti loc pentru picioare, caci sub tufe panta este destul de mare. Ne ia ceva oricum sa trecem astia cativa metri. Iesiti intr-un final (cam transpirati) dincolo de merisori, urcusul pieptis lasa in urma grohotisul, urmand a se tine doar de firul ierbii. Cu cat ne apropiem de strunga, panta e tot mai tare, valcelul ajungand sa devina un scoc ingustat intre perete de calcar si tufele de merisori. Ultimii metri sunt cei mai inclinati, si suntem nevoiti sa folosim ca prize, manunchiurile de iarba (cel putin eu, care am evitat astfel sa ies catarandu-ma pe fata stancoasa din Turnul Nordic, dar chinuindu-ma sa ma trag in sus peste pragurile de iarba, fara vreo priza sigura).

  Am ajuns in strunga. Dupa altimetru suntem la 1735 m, cu 200 mai sus decat cabana Turnuri, care se vede pierduta in hau. Daca la urcare n-a parut atat de ametitor, acum privind in jos, prin valcel, nu prea imi da sa cobor. Cel putin asta este prima senzatie. Pare prea vertical (si totusi este accesibil). Imi trag sufletul, gasind un loc mai lat pe care sa-mi odihnesc fundul. Grija cea mai mare este sa aleg locul pe care sa-mi pun rucsacul, caci suntem pe o creasta ingusta, si nu ar fi prea placut sa pierdem timp recuperandu-ne ranitele din vale. Dincolo de valea Podragului, se inalta Tarata, cu zona in care creasta inca mai are 2000-2100 metri altitudine. Pe acolo am vrea sa ne intoarcem a doua zi...
  Ma uit in sus, spre Turnul Nordic. Are 1810 metri (dupa scrisele din carte), iar cei 80 de metri ce ne despart, sunt verticali. Daca insisti sa cauti din priviri, ai sa gasesti si pe unde sa te cateri pana sus... dar este expus, fara nici o asigurare. Bine ca nu-l avem de urcat... de parca in partea opusa avea sa fie mai pasnica situatia!)
  Ne urnim din loc. La inceput putem vedea un hatas, ce trece pe linia crestei, printre ultimii molizi. Pare destul de clar. Dar se va termina brusc. Turnul Sudic (cel cu 1865 metri) ne apare in fata. Este complet acoperit de vegetatie (jnepeni si merisori) si nu pare sa aibe vreo cale de ocolire. Laurentiu oricum stia ca toate varfurile se trec pe linia crestei (ce-si aducea aminte din 1999, cand fusese). Hatasul s-a pierdut, asa ca urmeaza sa ghicim fiecare pas, sa cautam trecerile cele mai bune. Avem si o cordelina, in caz ca zonele sunt prea expuse. Dupa ce trecem de primii jnepeni, gasim un culoar (obarsia unui valcel ce da in Valea Arpasului), dezgolit de vegetatie. Partea mai curata este cea dinspre muchie, asa ca abordam varful pe aici. Firul valcelului se infunda, sub creasta, in nelipsitii merisori. Desi avem panta mare (peste 50 de grade), prizele sigure din calar (cateva lame subtiri de calcar au iesit la suprafata, din ierburi si printre arbusti), ne duc usor in sus. Inca de aici creasta este foarte ingusta, iar zonele mai late sunt cele acoperite de jnepeni. Ne vom chinui...
  Fara a fi asigurati cu coarda, pasesc cu emotie. Si in stanga, si in dreapta, sunt abrupturi puternice, chiar daca doar de cateva zeci de metri (suficienti). Dupa ce iesim din portiunea dezgolita, atingem fundul valcelului. Pana in varf au ramas vreo zece metri, care-i cataram, aproape vertical, printre merisori (partea buna este ca-ti dau siguranta si priza buna; partea proasta este ca te incurca, mai ales la picioare, si de multe ori stai suspendat pe spate, tinandu-te de ei, intr-o pozitie dezechilibrata, pentru a trece peste cei mai aerieni). Dupa metrii astia nenorociti de merisori, iesim pe o zona (chiar daca expusa) mai libera, unde, catarandu-ne peste praguri de iarba (trebuie sa avem atentie la prizele de picior, ca sunt si lespezi mici ascunse in iarba, tare instabile), atingem varful.
  Suntem la 1865 de metri, si daca ne inchipuiam ca am scapat, abia acum vedem ce ne asteapta. Sarisem din vedere, faptul ca in carte scrie ca urmeaza sase tancuri, pe creasta asta ingusta, inainte ca linia de creasta sa treaca prin locuri mai omenoase. Nici o urma nu gasim, cum ca cineva ar fi trecut recent pe aici. Daca o fi fost candva vreun hatas, acesta a disparut intre timp. Totul tine de analiza pe loc a situatiei. Sper, doar, ca nu vom fi nevoiti sa facem vreo cale intoarsa...

  Dupa cativa metri lejeri, pe creasta, urmeaza o coborare intr-o strunga, aflata la cativa metri sub noi. Coborarile intotdeauna sunt mai expuse, asa ca pe aici am emotiile mai multe, adunate peste tot. Tinandu-ne bine de jnepeni, ne dam in strunga. In stanga, spre Valea Podragului, se lasa un perete de cativa zeci de metri plin de jnepeni. Nu prea inteleg cum stau ei agatati acolo. Pe dreapta, acelasi peisaj se pierde spre Valea Arpasului. In fata noastra urmeaza alt turn, cu aceeasi catarare printre/peste jnepeni. Din cauza caldurei eram cu totii in pantaloni scurti. Nu ne-am gandit sa ne mai imbracam, desi bine am fi facut. Genunchii arata ca dupa un taras pe ei, prin nisip cu scoici. Da` la portiunile expuse peste care treceam, nu-mi mai statea mie gandul la genunchi... dadeam inainte, cu cate puncte de sprijin aveam la indemana, doar doar s-or termina varfurile astea obositoare.
  Cel mai inalt punct atins avea sa masoare 1907 metri. Era unul din ultimele turnuri. Nu si cel mai usor. O lama de calcar, de vreo zece metri lungime, acoperita din loc in loc de jnepeni, ne desparte de urmatorul. Dupa ce ca aveam doar juma de metru ce creasta (latime), si douazeci  metri de perete, in stanga si in drapta, mai aveam parte si de balanganitul calcatului peste jnepeni. Aici as fi simtit nevoia unei asigurari in coarda... am trecut cu morcovul bine intepenit de fund. Da` si cand m-am vazut dincolo... tulai ca bine am mai rasuflat usurat.  Interesant a fost sa gasim in zona asta expusa, excremente de urs.  Nu stiu cum o fi ajuns pe aici, prin arbustii astia desi, da` sigur a avut si el emotii, dupa urmele lasate in creasta. Alte portiuni calcaroase, le strabateam la un metru sub lama, folosind ca prize de maini creasta principala, desi cu picioarele nu eram atat de bine ancorati (si pamantul, si iarba, si stancile nu erau chiar atat de sigure). Turnul din fata il trecem pe sub linia crestei, agatati printre jnepeni deasupra Vaii Podragului. Direct nu aveam cum sa-l aborbdam din cauza expunerii. Am ajuns si pe varful asta de 1907 metri. De aici creasta pare mai aerisita (ca vegetatie).

Dupa ultimii jnepeni, mai avem un turn stancos, dar curat. Daca pe creasta este mai greu de trecut, din cauza vegetatiei, gasim o traversare de-a coasta, pana spre firul unui valcel expus spre Valea Arpasului. Aici sunt mai multe oportunitati. Prima ar fi sa coboram in firul valcelului, cateva zeci de metri, dupa care sa iesim pe sub merisori, intr-o zona mai putin inclinata, pe un pinten lasat spre Valea Arpasului. Dar efortul coborarii si urcarii era prea mare. A doua varianta ar fi sa traversam de-a coasta, din pinten in pinten, dar e un fel de brana de iarna, ingusta de cativa centimetri, si cum deasupra nu prea ai de ce sa te tii (decat tot de iarba), este cam expusa. Si ar mai fi a treia varianta, de a urca pintenul pana in creasta (ceea ce am si incercat), dar de pe varfulet era o spintecatura de vreo trei metri, pe care nu ma incumetam sa o cobor neasigurat, in conditiile de relief din stanga si din dreapta (un dezechilibru si o alunecare pe panta inclinata pline de moturi de iarba, nu ar fi fost placuta, si nici fara urmari; iar in stanga, spre Valea Podragului era perete).
  In cele din urma, imi iau inima in dinti, si ma tin de brana aia mica. Se si vedea o urma de hatas, prima oara dupa doua ore de mers. Ajunsi pe varf (ultimul dintre turnuri), vedem pe versantul dinspre Valea Arpasului, si un hatas mai vechi, mult sub noi. E posibil ca pe acolo sa se fi putut ocoli varfurile, dar tot trebuia trecut la un momendat prin marea de jnepeni.
  Am ajuns intr-o sa mai larga, de unde incepe Muchia Piscul Podragului (denumirea pentru sectorul superior). Ma asez in iarba inalta, terminat dupa cele doua ore peste Turnuri. Este ora cinci si jumatate. In ritmul asta, nu mai am prea multe forte, iar genunchii nu mai au stabilitate. Consider ca a continua creasta (mai exista un sector lung de cateva sute de metri, expus, intre cotele 2080 si 2287), este prea mult pentru puterile mele, si discutand cu baietii le spun ca e mai sigur sa continue fara mine (ei sunt mai rapizi si mai tehnici la catarare). In fata, sectorul de creasta era mult mai lung decat pana aici, si in ritmul asta, cu mine balast, exista riscul sa ne prinda noaptea. Epuizarea isi spusese cuvantul.
  Fac o mica paranteza pentru a vedea unde am gresit.
  Epuizarea a aparut din cauza mai multor factori: primul ar fi somnul putin si destrabalarea de vineri seara (pana la unu si jumatate noaptea, statusem in oras, la terasa,  la cateva beri); al doilea ar fi ora tarzie la care am inceput traseul â€" la ora pranzului plecam de la masina; al treilea ar fi caldura mare; al patrulea ar fi abordarea crestei printre jnepeni si merisori; si nu in ultimul rand, cand pleci la o muchie nordica de Fagaras, este bine ca sa faci popasul de noapte chiar la inceputul zonei tehnice (cabana Turnuri in cazul de fata), altfel cele cateva ore de poteca de dinainte pot sa cantareasca mult in epuizare. Traseul facut este cotat la 1B, dar pasajele, chiar daca nu toate, tehnice, sunt expuse, iar prizele nesigure. Nu poti compara o creasta de 1B cu o vale de 1B. Expunerea la caderi este diferita.
  Gresisem si era cazul sa nu intind la limita efortul. Eram in singura zona din toata creasta unde puteam sa renunt, asa ca nu am stat prea mult in balanta. Daca as fi continuat, si dupa o ora, as fi avut probleme in zona expusa, nu aveam pe unde sa ne dam jos. Ehh, muchia ramane aici, ma asteapta si altadata, dar cel putin aveam sa invatam din erori. Dupa cum spunea si Vali, ar fi trebuit sa urcam pe poteca turistica pana in a doua caldare, de unde sa cautam sa iesim pe vreun valcel, in creasta, dupa ultimii jnepeni.  Nu ne-am fi obosit atata peste Turnurile Podragului. Dar au meritat si ele, pentru ca de cate ori am trecut pe aici, ma uitam la ele cu fascinatie, si cu parerea preconceputa ca nu se pot face; sunt prea salbatice).
  Aici ne despartim, urmand a ne intalni la cabana. Baietii raman in creasta, asteptand sa vada ca sunt in poteca. Nu era prea mare diferenta de nivel (cel mult 200 metri, parea de aici), dar versantul era foarte inclinat. De-a lungul coastei, aproape de poteca se vedea un brau de piatra, ce insotea muntele, inalt de vreo zece metri. Pe undeva trebuia sa caut iesirea din capcana lui. Am coborat puternic, versantul de iarba, evitand sa ma bag in vreun valcel (pentru a nu intra in saritori cu merisori), cautand sa ajung la braul de piatra. Ajuns la merisori, prima tendinta a fost sa merg in dreapta, spre un valcel cu grohotis care se ducea lin pana in poteca. Din pacate, intre mine si limba de grohotis, se afla un valcel cu o saritoare acoperita de merisori. Sub mine era acel brau de zece metri inaltime, de care vorbeam. Clar! Nu pe aici ies.
  Urc inapoi o parte din versant, si ocolesc spre nord (cabana Turnuri) o zona de arbusti. La un momendat trebuie sa trec si prin ei, ca era prea mult de urcat. Dar, iesit dincolo, dau de un hatas ciobanesc, care ducea spre vale, chiar daca panta era inclinata. La douazeci de minute de plecarea din sa, eram in poteca turistica.
  Fac semne la Lau si Vali ca sunt unde trebuie. Acum pot pleca si ei mai departe. Pana si coborarea asta ma terminase. Cu genunchii obositi de pe Turnuri, este greu si la vale. Si nesigur... Am avut mereu grija sa nu ma grabesc, si betele si-au facut si ele datoria (ce mult inseamna in echipament!).
  Sunt la 1750 metri altitudine, si mai am vreo 350 pana la Podragu. Poteca urca usor, dar cu toate astea, caldura si-a spus cuvantul. Desi beau apa multa, nu pot merge foarte mult fara sa ma opresc. Si am viteza de melc... Pe sub Cocoasa Podragului, acolo unde poteca se inghesuie in coastele pietroase ale muntelui, ajung din urma baietii ce cara echipament la Podragu (o rama de geam, un geam, si profilul de la el). Sunt tineri, si plini de viata. Si sunt dovada faptului ca nu este usor sa intretii o cabana de altitudine (sa cari cu spatele tot ce ai nevoie...). Le prinde bine apa ce le-o dau. Tura asta, grija cea mai mare a fost sa am cat mai multa apa la mine...

  Ii las in urma, strecurandu-ma peste pragul glaciar de sub caldarea Podragu. Ma tot uit la altimetru, sa vad cat mai am. Pe la 2000 metri, intru in cuva dintre pereti. Frumoase locuri... valea coboara usor, prin nistre meandre greu de inchipuit intr-un sector montan. Bune locuri de corturi, de nu ar fi prea mlastinoase. Desi  e numai sapte ceasul, pe vale e umbra.  Doar versantii Taratei mai sunt insoriti. Profit pentru putinele fotografii... Nu prea am chef. Sunt lesinat, si ma gandesc numai la racoarea cabanei.
  Din dreapta, vine un picior puternic, coborat tocmai din Cocoasa Podragului (2287 m). Nu pare prea accesibil, din loc in loc fiind cate un brau de piatra, greu de ocolit. Dar de pe varf, dificultatile crestei se termina. Se si vede ca peretii sunt inlocuiti de versanti inclinati, dar inierbati. Pe undeva or fi si ei...
  Incep sa vad cabana, cocotata pe un damb de piatra, deasupra lacului Podragul Mic (primul pe care-l intalnesti in cale). Mi-era dor de ea. Pe Tarata se plimba ultimele raze de soare. Incet incet, galbenul muntelui la apus, se transforma in cenusiul umbrei. Am ajuns...
  In fata cabanei multi straini (olandezi), dar si romani. Iar pe langa lac... intalnesc foarte multe corturi. In racoarea din fata cabanei, imi intind oasele pe meterezelede beton, si ma odihnesc. Parca nu se mai termina. Placuta a fost si intalnirea cu d-na Corina, care nu uitase acel septembrie inzapezit, cand dormeam cu patru paturi peste noi, in priciurile cabanei, si cand jucam rummy toata ziua, asteptand sa se opreasca ninsoarea.

  Hehe. Si cine apare de sus. Banuiam ca o sa ne intalnim. Stiam ca-s pe undeva prin Fagaras, intre Balea si Moldoveanu. se aud dinspre caldarea de sus. E Garcea, insotit de Gabi, Vasi si Geanina. Placuta intalnire, in varf de munte. Si uite asa, ne-am inmultit pe aici. Dinspre Balea, veneau, lesinati de caldura de pe creasta, si de rucsacii grei din spate.
  Incet incet se lasa seara, si racoarea mult dorita. Dupa ora noua, sus pe Cocoasa, inspre Curmatura dintre Lacuri, apar doua siluete. Sunt Laurentiu si Vali. Ajunsi la cabana imi povestesc ca i-a prins epuizarea pe Cocoasa, si n-au mai putut continua decat dupa ce au tras un pui de somn, de vreo ora. Mai bine ca nu continuasem... Prea mult pentru noi, in astfel de conditii. Ciorba de fasole (8 lei) este atat de buna, ca ar mai intra una... da` cam scumpa. De inteles, de altfel... la altitudine asta.

  Ne intindem pe malul lacului, la o cina festiva, cu totii (sapte acum). Stam pana tarziu in noapte, pana ne ia somnul, si o intindem... unii la corturi, altii la cabana. Dorm pe un pat suprapus, leganat din cand in cand de miscarile celui ce doarme pe patul de jos (era chiar olandezul singuratic). Dar oricum am dormit bine.
ALBUM FOTO ALPINET

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 5053, Ultima actualizare: Vineri, 27 Iul 2007



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Fără foto Laurentiu Barză, Miercuri, 1 Aug 2007, 14:45

Am pus cateva poze din tura la: http://lbarza.blogspot.com/2007/08/podragu-on-fire.html

Cristian Flueraru Cristian FlueraruAdministrator Alpinet , Joi, 2 Aug 2007, 17:07

ai un stil foarte geografic mah emi...:-D:-D oricum, ma bucur sa vad gps-ul la lucru!

Virgil Iordache Virgil Iordache, Joi, 9 Aug 2007, 13:23

Felicitari pentru tura!:-D Da, nu prea e de gluma cu 1B-urile lui Beleaua, scot si untul din noi, nu prea se compara cu cele ale lui Kargel. Dintre 1B-urile din Bucegi cred ca doar Galbinele-Hornul Coamei e comparabil ca efort cu Turnurile sau cu Albota, restul au doar pasaje cheie. Bine ca ati avut vreme uscata, de mai dadea si-o ploaicica...

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii