Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Arhiva articolelor Alpinet - Teste la frig - lucrarea I

Bookmark and Share

Teste la frig - lucrarea I

PRIMUL EXPERIMENT ROMÂNESC DE EVALUARE A MODIFICĂRILOR METABOLICE ȘI IMUNE ALE ORGANISMULUI UMAN LA TEMPERATURI SCĂZUTE

I. IMUNOGLOBULINELE SERICE ȘI TERMOREGLAREA

Înființarea în anul 2004 a primei baze românești de cercetări științifice, Law-Racoviță, în Antarctica a însoțit derularea, în cadrul Programului Național VISAN, a proiectului coordonat de Institutul Român de Cercetări Polare, ce are ca obiectiv evaluarea modificărilor metabolice și imune induse de stresul expunerii organismului uman la frig.

Cinci adulți (2 bărbați - Teodor Negoiță, Marius Prundaru și trei femei - Ileana Bocanciu, Elena Toma și Cătălina Posta, între 25, 5 - 58, 4 ani) s-au expus continuu în perioada 17-28 februarie 2005, la temperaturi de până la - 25OC și viscole frecvente cu viteza vântului de până la 23 m/s, condiții similare cu cele ale verii pe coasta Antarcticii. Experimentul s-a desfășurat în Munții Bucegi, la altitudinea de 2257m, cu cazare în corturi.

Perioadele de repaus din timpul zilei au  alternat cu 1-2 intervale de efort fizic susținut (2-4 ore / zi). S-au efectuat măsurători ale temperaturii corporale (orale), pulsului și tensiunii arteriale, dimineața, seara precum și înainte și după efortul fizic. Proteina C-reactivă (CRP) și imunoglobulinele (Ig) au fost determinate, prin imunodifuzie radială în probele de sânge recoltate la orele 9: 00 în zilele 1, 8 și 13.

Nici un subiect nu a prezentat creșteri ale concentrațiilor CRP. Comparativ cu ziua 1, nivelurile serice ale IgA și IgG au fost crescute în ziua a 8-a cu 20, 9%, respectiv cu 16, 75%, la trei subiecți (grupa A) și scăzute cu 21, 2% respectiv 17, 39% la ceilalți doi subiecți (grupa B) cu mâini și ochi tumefiați de frig. În acest interval de timp, media temperaturii corporale, măsurată dimineața și seara, a scăzut la sfârșitul zilei, nesemnificativ la grupa A (de la 36, 42OC la 36, 22OC) și semnificativ la grupa B (de la 36, 12OC la 34, 04OC). Aceste modificări au fost însoțite de creșteri medii ale tensiunii arteriale și pulsului, mai accentuate la grupa B (139/91 mmHg vs 156/101 mmHg și 80/min vs 103/min) decât la grupa A (133/88 mmHg vs 146/92 mmHg și 76/min vs 96/min). Între zilele a 8-a și a 13-a, nivelurile IgA și IgB au prezentat o tendință de scădere în grupa A și respectiv de creștere în grupa B, ceea ce a corespuns cu o tendință de echilibrare a tensiunii și pulsului între cele două grupe. În cursul intervalului de expunere la frig, s-a evidențiat o tendință de scădere a saturației cu oxigen a sângelui arterial (Sa O2) mai mare la grupa A (97, 3% vs 95, 7%) decât la grupa B (98, 5% vs 96, 7%).

În concluzie, aceste rezultate preliminare arată că temperaturile scăzute pot influența nu numai funcțiile cardiovasculare, ci și pe cele imune, IgA și IgG având rol de markeri serici pentru adaptarea la frig.

Negoiță Teodor - Institutul Român de Cercetări Polare, Topârceanu Florica - Institutul de Virusologie "Șt. S. Nicolau", Ursaciuc Cornel - Institutul Național de Patologie "Vicor Babeș", Cristea Cristina - Spitalul Clinic de boli Infecțioase "Victor Babeș" 

Lucrarea a fost prezentată în amănunt la Simpozionul de Imunopatologie "Progrese în imunopatologia clinică și imunofarmacologie", desfășurat în la Târgu Mureș, în perioada 07-09 aprilie 2005, sub auspiciile Academiei de Științe Medicale filiala Târgu Mureș și a Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.

Autor: Teodor Negoiță și colaboratorii
Înscris de: Ileana Bocanciu
Vizualizări: 10943, Ultima actualizare: Duminică, 17 Apr 2005



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Cantonul Jepi-Sub Varful Ciocirlia

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii