Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio București


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Călători prin Țara Moților...

  • Alpinet
  • Călători prin Țara Moților...
Bookmark and Share

Călători prin Țara Moților...

          Dornici să revedem Apusenii şi să constatăm în ce fel turismul rural a căpătat amploare pe Valea Arieşului, dar şi să participăm la o nuntă tradiţională, am pornit în acest concediu, în miez de iulie 2004, spre acele locuri.

          De la Bucureşti la Deva, n-a fost decât o noapte... de mers cu trenul, iar de acolo, până în satul Chişcău unde se află vestita Peşteră a Urşilor, alte câteva ore cu "buzul" de Oradea sau Beiuş. Odată ajunşi în comuna Sudrigiu, la intersecţia spre Chişcău, ne-am pus pe aşteptat o ocazie... care întârzia să apară. Să fi mers pe jos, nu se punea problema, căci 12 km pe un soare torid, era curată nebunie. După vreo oră de aşteptare pe marginea şanţului, ne-a luat un inginer cu o Dacie care ne-a lăsat drept în bătătura lui 'nea Flutur - gazda noastră ad-hoc. Ne-am cazat chiar la vestitul (prin partea locului) colecţionar de artă populară Gheorghe Flutur, care ne-a pus la dispoziţie una din gospodăriile sale, dotată corespunzător, cu băi şi bucătărie moderne, cu un frumos foişor, contra unei sume de 100.000 lei/pers./noapte. A fost bafta noastră... aşa că am rămas 2-3 zile acolo, vizitând peştera, păstrăvăria, împrejurimile şi mâncând produse proaspete de la localnici. Fireşte, atracţia zonei este renumita Peşteră a Urşilor, amenajată din 1980, luminată feeric pe tot parcursul celui aprox. 1 km vizitabil, turiştii fiind însoţiţi de un ghid amabil. Taxa de intrare este cam piperată (60.000 lei) dar merită, căci se pot vedea formaţiuni carstice (stalactite şi stalagmite) cu înfăţişări bizare ("Ursul din tavan", "Vrăjitoarea", "Racheta cosmică" etc.) dar şi ansambluri feerice (Galeria Lumânărilor, Sfatul bătrânilor). Ceea ce impresionează în mod deosebit, pe lângă frumuseţea naturală, este amenajarea cu totul specială, cu surse de lumină plasate foarte inspirat în principalele puncte de atracţie. Am ieşit uluiţi din adâncimile răcoroase ale peşterii şi ne-am oprit să contemplăm priveliştea de sus, căci peştera este la o altitudine de 482 m, iar de aici se vede o frumoasă panoramă.

          Vrând să scăpăm de mulţimea de turişti şi de zgomotul şi mirosul maşinilor, am ales să facem o plimbare de 1 km până la o păstrăvărie (de unde am achiziţionat relativ convenabil - 120.000 lei/kg - câţiva peşti), apoi ne-am continuat călătoria spre un cătun mai îndepărtat (Juleşti) care era, supriză!, racordat la cablu TV. Acolo, în fundul văilor, localnicii erau la curent cu tot ce mişcă-n astă lume... Am luat-o înapoi spre locuinţa noastră primitoare, căci pe căldura aceea, riscam ca peştele să se deprecieze. Odată ajunşi în bătătură, am fript păstrăvii pe grătar şi ne-am ospătat în voie, iar pe seară am cumpărat lapte bătut, telemea şi dulceaţă de casă de la localnici - o bunătate!

          Ne-a impresionat la culme muzeul gazdei noastre - o colecţie de obiecte tradiţionale vechi şi de port popular, ceramică, sculpturi etc., adunate în vreo 30 de ani, ca şi inedita lui expoziţie de mijloace de transport şi agricole folosite odinioară, înşirate de-a lungul şoselei. Iar Gheorghe Flutur este nemaipomenit nu numai prin gestul său de a permite accesul gratuit oricui doreşte să vadă acest tezaur spiritual, ci şi prin faptul că ştie a povesti cu har despre pasiunile lui de-o viaţă şi despre oamenii pe care i-a întâlnit.

          Am părăsit cu părere de rău satul Chişcău, într-atât de bine ne-am simţit, dar mai aveam traseu lung de făcut, aşa că am suit cu toţii dealul spre comuna Pietroasa, de unde se putea ajunge la Padiş - vestita bază de pornire către obiective turistice din munţii Apuseni. O basculantă şi-a făcut plinul cu cei 12 turişti care stăteau pe marginea drumului, aşteptând o ocazie, căci nu era să mergem vreo 22 km până acolo, cu rucsacii în spinare, pe zăpuşeală. Ar fi fost curată sinucidere! Noi am coborât însă în şaua Bălileasa, unde se făcea ramificaţia spre noua cabană Cetăţile Ponorului, căci eram mai aproape de obiectivele de vizitat. Am mers vreo oră şi ceva pe drumul carosabil străjuit de pajişti largi şi de pădure, am trecut de locul de popas şi de pus corturile numit La Grajduri, şi am ajuns la cabana Cetăţile Ponorului din apropierea cantonului/cabană Căput (care era closed). Aici, surpriză: şantier! Cabana, popularizată intens pe o pagină web, nu era finisată, n-avea nici balustrade la etaj, ci doar scări; muncitorii îşi făceau meseria cu sârg, aşa că... s-a dus cu liniştea bucolică după care tânjeam. Iar când am auzit preţurile la cazare şi masă, ne-am îngălbenit de tot, căci 300.000 lei/noapte/pers. nu era un fleac. Să fi mers la cabana Padiş, unde era mai ieftin dar mult mai departe de traseul cu obiective, nu era o soluţie, aşa că am rămas aici numai o noapte. Am apucat să facem doar circuitul Cetăţilor Ponorului, pe la balcoane, un itinerar spectaculos, cu stânci şi zone asigurate cu lanţuri, apoi am urcat pieptiş deasupra dolinelor, pentru a vedea priveliştea de sus. Fenomenul carstic compus din peşteri şi doline, cu aspectul unor fortăreţe gigant, este realmente impresionant şi nu ştii ce să admiri mai întâi: giganticele portaluri, pereţii abrupţi, potecile prăpăstioase... Ne simţeam striviţi de măreţia naturii... Ne-am întors obosiţi dar fermecaţi în climatul inospitalier de la cabană, trişti că nu ne mai puteam permite încă o zi, ca să facem Circuitul Galbenei (cheile, izbucul) pe care l-am amânat pentru altă dată, atunci când va fi posibilă şi vizitarea altor atracţii: peştera Focul Viu, gheţarul de la Barsa, Poiana Florilor, Cetatea Rădesei.

          Părăsind zona de vârf a Apusenilor, ne-am îndreptat spre comuna Arieşeni, alegând un traseu pitoresc prin pădure şi peste culmi, străbătând vârful Cobleş şi şaua Glăvoiu. Vreo 5 ore am tot urcat şi coborât, până am ajuns în pasul Vârtop, de unde am nimerit un "buz" cu ţărani veniţi la coasă, care ne-a dus până în comuna Arieşeni. Aici am avut din nou baftă adevărată, căci am nimerit la familia Viorica şi Gheorghe Lazea, unde-am rămas 4 zile, atât de bine ne-am simţit în gospodăria lor. Ieftin (100.000 lei/noapte) şi bun! (mâncare pe săturate, foarte gustoasă, gătită de gazda care ne-a făcut să ne simţim ca acasă, ba niţeluş mai bine). Plimbările prin împrejurimi au fost şi ele plăcute (spre gheţarul de la Scărişoara, pe Valea Gârdei Seci, spre cătunul Casa de Piatră cu gheţarul de la Vârtop, Coiba Mare şi Coiba Mică), oferindu-ne prilejul de a percepe dezvoltarea întregii zone: pretutindeni, pensiuni şi vile, căci fluxul turistic este mare pe acolo. Iar peisajul comunelor Arieşeni şi Gârda de Sus - cu culmile domoale incredibil de frumoase, cu râul Arieş şi apa-i limpede, cu gospodăriile pitoreşti ale localnicilor - ne-a învăluit în mrejele sale, încât cu greu ne-am desprins de acele meleaguri de vis (unde a luat fiinţă de multişor organizaţia agroturistică "Operaţiunea satele româneşti"), pentru a ne continua călătoria pe Valea Arieşului.

          Adevăratul popas de suflet în inima Ţării Moţilor l-am făcut însă într-un sătuc pierdut pe hartă, Mogoş, unde se ajunge trecând prin Albac, Câmpeni, Abrud, şi unde am fost nuntaşi la o frumoasă ceremonie. Povestea acestui eveniment special este interesantă: Adela, o româncuţă plecată de mai bine de 10 ani în Belgia, a visat să se cunune religios în România, într-un loc în care tradiţiile de nuntă sunt păstrate cu sfinţenie. Marc, mirele belgian, a acceptat. Au venit în ţară însoţiţi de rude şi de un cuplu de nemţi; după ce au cutreierat ţara în lung şi în lat (Delta, litoralul, mănăstirile bucovinene, Clujul, Bucureştiul şi altele), au pornit-o pe drum de ţară să-şi aleagă locul de nuntit cel mult visat. Singura condiţie a fost ca acel loc să fie aproape de Arad, unde urmau să aterizeze invitaţii belgieni, naşii şi copiii. Şi mergând ei aşa prin sate, au întrebat pe localnici unde-i locul acela frumos, bun de nuntă. Răspunsul a fost: "Cum, n-aţi auzit de Mogoş?" Şi au ajuns la Mogoş, în inima Munţilor Trascău, unde primarul, preotul, poliţaiul şi apoi tot satul au acceptat să ajute la organizarea nunţii.

Cum drumul până acolo era cam... întortocheat, greu de găsit de către vizitatorii din alte ţări, ne-am gândit la o soluţie originală: am lăsat în urma noastră diverse indicatoare formate din beţe, cutii de bere şi inscripţii cu dermatograf de tipul "Spre Mogoş", pentru străinii care urmau să aterizeze la Arad şi să purceadă spre locul cu pricina; un loc special, încadrat de linia unduită a munţilor, de covoarele multicolore de flori, de căsuţele acoperite cu paie, în care simţeai mirosul îmbătător - o scenografie incredibilă nu numai pentru străini, ci şi pentru noi.

Mogoş se află într-o depresiune, înconjurat de vârfurile Negrileasa, Căpăţâna şi Gemenele. Am cutreierat dealurile înalte şi ne-am umplut braţele de flori - clopoţei, codiţa şoricelului, margarete şi câte şi mai câte - parfumate, colorate, având formele cele mai sofisticate. Şi-am împletit cu ele cununiţă pentru mireasă... Invitaţii - 18 la număr, români, nemţi, belgieni şi, alături de ei, tot satul, cu mic, cu mare - s-au adunat să vadă evenimentul anului: mirele cu păr cărunt şi cu înfăţişarea lui Avram Iancu, venit tocmai din Belgia să o ia de soţie pe româncuţa Adela. Îmbrăcaţi în straie autentice moţeşti, alb-negre, cu pieptare, cizmuliţe şi băsmăluţe, iţari din pânză aspră, purtaţi cu stoicism, s-au suit nuntaşii în trei căruţe cu cai împodobiţi cu ciucuri coloraţi şi cununi de flori şi au pornit spre bisericuţa de lemn (monument din sec. al XIX-lea), aflată pe un deal din apropiere. Pe drum, în ritmul lăutarilor, al căluţilor voinici şi al strigăturilor adresate mirilor sau naşei, împărţeam palincă sătenilor ieşiţi la poartă să vadă minunea. Slujba de cununie a fost oficiată de trei preoţi, iar cuvântarea finală a fost tradusă concomitent în flamandă şi germană, evitându-se pronunţarea numelui naşei, pe care nimeni nu reuşea să-l rostească. A urmat o noapte de dănţuit, în care taraful a fost la înălţime, iar noi toţi am încercat să deprindem tainele jocurilor populare din zonă. În final, mirii au fost invitaţi să se odihnească pe un pat de fân de curând cosit... Ceea ce ne-a impresionat atât pe noi, cât mai ales pe străini (mulţi dintre ei la primul contact cu România), au fost ospitalitatea şi căldura sufletească a localnicilor, grija şi dragostea cu care îşi păstrează tradiţiile, liniştea şi frumuseţea meleagurilor. În mod sigur, clipele petrecute la Mogoş cu greu se vor şterge din mintea şi inima noastră.

După acest splendid eveniment inedit, ne-am continuat excursia coborând pe Arieş, trecând prin Lupşa, Baia de Arieş, Sălciua, Poşaga, Ocoliş  localităţi de un farmec nespus, cu autentice case ţărăneşti dar şi cu vile moderne. Cadrul natural îmbia la popas în fiecare sat şi comună de pe şoseaua care şerpuieşte la poalele vârfurilor Scărişoara-Belioara şi Bedeleu; ce splendoare ar fi fost dacă mergea şi mocăniţa - trenul pe şine înguste - aşa cum este cea de pe Valea Vaserului din Maramureş!...

Am sosit, în cele din urmă, la Cheile Turzii, obiectiv a cărui uriaşă despicătură se zăreşte de la depărtare. Odată ajunşi acolo, ne-a izbit mulţimea de turişti gălăgioşi, în majoritate străini (unguri) care-şi instalaseră corturile prin preajmă. Taxa de intrare în cheile propriu-zise nu e mare iar traseul printre pereţii abrupţi este amenajat corespunzător, cu podeţe peste apa Hăşdatelor, drumul fiind astfel uşurat considerabil, pe toată lungimea celor 3 km. Mai dificilă este urcarea pe versanţi, iar în unele porţiuni, chiar periculoasă, mai ales când marcajul nu se mai zăreşte. Am petrecut câteva ore în această rezervaţie, respirând de la înălţime aerul curat, şi admirând zborul parapantelor purtate de vânt.

Întregul sejur prin Ţara Moţilor a durat vreo 12 zile pline de soare şi voie-bună, de încântare deplină la vederea locurilor mirifice pe care le avem şi pe care le redescoperim, iată, cu atâta plăcere, de fiecare dată.

Adina & Bogdan Baranovschi

Gina & Şerban Baranovschi

Autor: Adina și Bogdan Baranovschi, Gina și Șerban Baranovschi
Înscris de: Bogdan Baranovschi
Vizualizări: 15781, Ultima actualizare: Miercuri, 25 Aug 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BIHOR  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii