Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Munții Carpați - Revelion cu lăutari

Bookmark and Share

Revelion cu lăutari
Dinu și Marlene Mititeanu


       Povestea unei ture de 5 zile pe schiuri, cu 4 nopți în cort, între Huedin (satul Rogojel) - Vlădeasa - Padiș - Călineasa - Ghețarul de la Scărișoara - Gârda.
       Motto: Excursia fără rătăceală e ca nunta fără lăutari. (Alexandru Vlahuță)

       Pe la începutul lunii decembrie 2003, eu, invidiat de unii pentru câte zile de munte acumulez în fiecare an, dar înjurat de alții pentru logoreea... digitală - am scris un material intitulat "Cu cortul, iarna" (îl găsiți pe acest site). Ne-am gândit să "verificăm" cele scrise atunci...
       Planul inițial era să mergem cu trenul până în halta Bologa, de unde să urcăm spre cabana Vlădeasa, pe schiuri, pe culmea dintre Văile Hențului și Drăganului, prin satele Traniș și Vișag. Mai făcuserăm asta, dus-întors, dar bănuiam că acum nu vom avea zapadă suficientă în prima parte, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat. Așa că, în ziua de luni, 29 decembrie 2003, cu rucsacii de 80 l burdușiți cu de toate, coboram din Matilda, mașina, în satul Rogojel. Copiii lui Nelu, nepotul șofer și câțiva localnici, mirați de planul nostru "temerar" ("Nu vă e frig în cort? Nu vă e frică de sălbăticiuni?"), asistă la montarea "focilor" și la "start". Ca niște adevărați expediționari, ne uităm la ceas: e ora fix 11. Pornim pe drumul mai lung, cel marcat cu triunghi roșu. În curând, vremea frumoasă, peisajul tipic de Apuseni - ne îndeamnă la primele pauze foto. Ne îndeamnă de fapt și umerii! Între 13, 20-14 facem o pauză mai mare, în poiana cabanei Vlădeasa (Poiana Frânturii), dar nu mai urcăm cei cam 150 m până la ea. De aici pornim prin pădure, pe drumul știut, marcat cu bandă albastră (BA). Zăpadă bună, nici prea mare, nici prea mică, nici prea moale (mâine va fi!). Până după Poiana Zănoaga, nici o urmă. Apoi trei urme umane, ce veneau dinspre amonte, dar dispăreau în pădure! Aha, erau vânători, căutau "vânat" sau nu voiau a fi văzuți pe la/ lângă cabană. Mai sus, peste urmele lor, se suprapuneau urmele unui cerb. Lansez Marlenei ipoteza că cerbul îi urmărea pe vânători, ca să-i împuște... între picioare!!
       La ora 16 suntem lângă cele două cruci puse aici de familii și prieteni pentru trei din victimele accidentului aviatic din 4 februarie 1970: Paul Popescu, Kosa Carol și Nagy Francisc. De ce nu un mic monument cu numele tuturor celor 29 de victime domnilor de la Tarom? A, da, pe atunci nu se putea... Acum e târziu?
       La 16, 50, în Șaua Pietrele Albe, ne montăm cortul, chiar în drum, glumind că poate dimineața ne va deranja vreo mașină. Avem semnal, dăm/ primim câteva telefoane, mesaje. Mersi prieteni (Oana, Allen și unii nesemnati...) care erați cu gândul lângă noi...
       Marți 30 decembrie. Încă nu a venit vremea rea, anunțată. La 6, 30 ieșim "din scutece". Ne-am ieșit "din mână", căci abia la 8, 40 ne luăm rucsacii în spinare. Apropo de mașină, pe la 7, 30, cu mare greu, ne-a ocolit o sanie trasă de cai, ce urca după lemne. Matinali oameni. Băiatul din sanie părea congelat de-a-binelea! Nici vorbă să ne creadă că nouă ne-a fost cald astă noapte! La ora 9 suntem la ramificația spre dreapta a marcajului circuit ce se întoarce de aici la cabana Vlădeasa, peste vârf. Ne amintim cum ne-am chinuit cândva pe el, prin pădure și zăpadă mare, cu schiurile, dar ce fain a fost după ieșirea din pădure...
       În curând, Poiana Șaua Între Munți. După încă o vreme, începe urcușul. La 10 eram pe/ puțin sub Vf. Vârfurașul, 1686 m. Prima pauză de odihnă și foto. Nu e senin, dar sunt multe petice de cer albastru și vizibilitate bună. În "spate" e Vf. Vlădeasa (al 2-lea din Apuseni, 1836 m), cu ale sale două cocoașe. Undeva spre est recunoaștem "al nostru" Muntele Mare, al 3-lea din Apuseni, 1826 m. Urmează o lungă coborâre până la și prin padure, apoi un lung ocol spre stânga. Îl știam cu probleme din vara lui 1999, căci e zona cea mai deficitar marcată. Nici atunci nu am găsit marcaj, drum/ potecă /culoar. Ne cam chinuim prin pădure, ne chinuie și schiurile de care se lipește zăpada - și de piei - și de schiuri, după ce am dat jos pieile/ "focile". De disperare, ca să nu ridicăm 3-4 kg în plus la fiecare pas, le ceruim cu lumânarea! Alunecă acum fain la vale și pe loc drept. Dar urmează urcușul spre Nimăiasa. Alunecăm înapoi! Ne sprijinim bine în bețe (seara ne dureau tricepșii!), mergem în zig-zag, căci "focile" adezive nu e voie să le montăm peste lumânare! De mers pe bocanci nici vorbă: ne scufundăm, deși nu adânc, zăpada are cam 25 cm, dar în unele zone are 50. Și nu ne dorim în spate încă 5, 2 kg (eu), respectiv 4, 6 kg (Marlene) - greutatea schiurilor. În dreptul Vf. Micău/ Măcău, mai răzuim din ceara lumânării cu briceagul (de furioși ce eram, poate am pus prea multă!) și acum e mai bine, o vreme, dar mai apoi, "saboți de zăpadă" ne umplu iar de adrenalină și transpirație. Lovind în cantul schiului cu bățul - să se "descalțe" de zăpadă, Marlene reușește să-și rupă un băț! Îl "doftorim" și renunțăm la planul de a ajunge în acea seară la Piatra Tâlharului și la ora 16 punem cortul, la 3-5 minute de Gardul de Piatră și cu gândul că sus, în platou, poate va fi vânt.
       Miercuri, 31 decembrie. Alarma mobilului dă deșteptarea la ora 6. Au fost suficiente 9 ore de somn. La 7, 50, plecarea. La 8, 15 răsare soarele - ultimul răsărit din 2003. Desigur, fixăm răsăritul pe pelicule și în suflete. E foarte foarte fain. Zăpadă excelentă, dă Doamne să țină tot așa (rugămintea ne va fi ascultată!). Nu e frig, nu e vânt. Între 8, 50-9, 10, pauză la Piatra Tâlharului, o intersecție de marcaje. Aici, indicații orare rezonabile, e jumătatea distanței între cabanele Vlădeasa și Padiș. Montăm (era cazul de ieri!), rondelele mari pe bețe. Ocolim Vf. Briței, prin stânga; se mai ghicește ici colo drumul. În față ne apare "top"-ul Apusenilor: Cucurbăta, 1848 m, cotă ușor de ținut minte. A urmat o lungă și lină coborâre; dar, de lene, nu am dat jos "focile". O voi face - eu - la coborârea următoare, de pe Coasta Brăiesei: o alunecare faină, în linie dreaptă, până în șa, la crucea pe care scrie: Cosma Florin, 1948-2002. Turist? Cioban? Dumnezeu să-l odihnească! Ca timp, nu am ieșit mai bine ca Marlene; timpul câștigat de mine prin alunecarea mai rapidă, l-a consumat demontarea/ montarea pieilor.
       Lungă pauză (11, 55-12, 40) în Șaua Cumpănățelu. Indicația orară de aici, 6 ore spre cabana Vlădeasa, e aberantă! E poate pentru alergători. (Tot 5 1/2- 6 ore scria și la Piatra Tâlharului!) Aici, în șa, am întâlnit urmele a trei schiori, cu schiuri de fond! (jos, în poiană, vom găsi mai multe) Coborârea spre Piatra Arsă, pe drumul dintre ienuperi, ne pune la încercare și pe noi, care am blocat legăturile. O cauză era greutatea rucsacilor. Alta că eu nu aveam clăparii de tură, ci noii mei bocanci Kayland - aduși de Moșul. Mult mai comozi la urcuș și pe plat, dar care nu mă ajută la coborâri/ viraje, având reflexele formate de clăpari! Marlene a fost o bună "plugăriță" până în poiană, dar eu am luat vreo 3 trânte. Dar gropile făcute de fondiști erau mai multe și mai dese. Încercaseră și fără schiuri, dar se scufundaseră adânc și se puseseră iarăși pe îngustele lor tălpici de alergare, nu de coborâri în zapada intactă și viraje. Prin poienele ce au urmat, zăpada fiind "grea", am preferat coborâri în zig-zag, cu întoarceri pe loc. Apropo: evitați a face "plug" și viraje, derapaje cu "focile"! Se dezlipesc și se uzeazș rapid!
       La 14, 30 eram la ramificația spre Cetățile Rădesei. De aici, alunecăm și noi în gen schi de fond. Urmele adevăraților fondiști se opreau la cabana Vărășoaia. De aici, pe urme de tractor, ajungem la 16, 20 la cabana Padiș. Până ce Marlene ia câteva imagini, eu cumpăr 2 ape minerale de 1, 5 l. Până aici, deși băusem ceai destul (dar cu apă din zăpadă), ne chinuia dorul de "apă minerală și lapte" - cuvinte pe care Marlene mă rugase să nu le mai rostesc! Bem cu înghițituri mici, căci e prea rece pentru oameni încălziți. Întrebăm de clienții de revelion. Sosiseră deja 8 clujeni, per pedes, dinspre Ic Ponor. Bravo lor! Cabanierul era neliniștit că nu-i mai soseau cei așteptați dinspre Pietroasa: cinci mașini, remorcate de un tractor! Aș fi vrut s-o văd și pe asta! Oare unde i-a prins ora discursului prezidențial?
       Căci noi - de teama boxelor și petardelor - ne-am depărtat cu încă 30 minute de cabană, începând la ora 17, 05 montarea "hotelului de revelion", în șaua de lângă Biserica Moților. Nu e frig, nu e vânt. Așa că am motive în plus să mă pregătesc pentru "petrecere". Mă spăl bine cu zăpadă și săpun, "în două reprize": mai întâi, de sus până... deasupra genunchilor. Mă îmbrac, apoi mă descalț, mă săpunesc și alerg în jurul cortului, ca să-mi dau jos săpunul de pe picioare. Ce cald e acum în cort, ce bine e acum curat, în haine curate. Marlene îmi ține apoi oglinda (în cort) și mă rad la frontală. Îmi pare rău că nu am adus (poate la anul!) un papion! Pregătim masa festivă: eu meșteresc/ gătesc la primus. Marlene are desigur surprize culinare, mai ales desert. Apare și sticluța cu 187 ml (așa scrie pe ea!) vin Murflatar. Doamne, ce beție vom face! (Acum, când scriu, sticluța goală e lângă mine. Am avut grijă la sosirea în Cluj să n-o aruncăm cu celelalte ambalaje și gunoaie.) Ne uităm mereu la ceas, ca să știm când e secunda mult așteptată. Cu 1 minut înainte (ceasul meu e la secundă!) se aude prima petardă. Dupa ora 0 au mai fost doar câteva...
       LA MULȚI ANI! LA MULȚI MUNȚI! Nouă și Vouă dragi Prieteni!
       Din păcate, nu aveam semnal pe mobil. Iar mie, la ora de trecere dintre ani, îmi expirase cartela de Orange și nu apucasem să-mi iau alta înainte de plecare. Vă mulțumin tuturor celor care ați încercat să ne vorbiți/ scrieți, la toți care v-ați gândit la noi. Ne-am gândit și noi la voi, la toți cei care iubiți munții, indiferent unde ați fost în acele clipe, dar mai ales la cei care vă știam în cort la Lacul Pietrele sau în refugii din Piatra Craiului, în cabana Sâmbăta sau care erați în alte cabane din munți...
       Ne rememoram desigur și revelioanele anterioare, petrecute de noi doi ca și acesta, unde ne simțim cel mai bine, cel mai acasă, în cea mai dragă casă/ cabană a noastră: cortul, căci cabana noastră de la Muntele Băișorii e și la acest revelion, pustie...
       Joi, 1 ianuarie 2004. Ne mișcăm la 7, când mulți, astăzi, abia se culcă. La ora 9, pornim. În prima culme, avem semnal și ne citim mesajele și numărul de telefoane pierdute. Introducem cartela Marlenei și-i anunțăm prin SMS ca să nu-i trezim pe Radu și Luciana care sunt împreună cu alți prieteni ai lor la Hănășești - lângă Ghețarul de la Scărișoara, că vom face o zi pauză la Călineasa (tură /circuit de o zi, fără bagaje).
       Dar... "planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg". Din tot acest traseu de 5-6 zile, aveam o singură zonă - asta ce urma - pe care n-o parcusesem de 20 de ani! Și nici în 1999, cu Marlene și trupa de 17 colegi ai lui Răzvan nu o făcusem, căci atunci, venind tot de la Vlădeasa - Padiș, am urmat marcajul triunghi albastru, spre Casa de Piatră, ca să vizităm și Ghețarul de la Vârtop! De data asta, după ramificația marcajelor, am încercat/ sperat să urmăm banda albastră spre Călineasa - Stânișoara - Ghețar. Am încercat... Dar n-am reusit, deși nu era ceață, de care ne-a fost/ ne este mereu teamă. Semne de marcaj sunt aici foarte rare, în zonele fără pădure nu mai sunt stâlpi de marcaj, poteca era acum acoperită de zăpadă, semnele de pe pietre la fel. Nici harta nu era prea bună, nici noi nu am studiat-o foarte atent. Așa că a urmat... "nunta cu lăutari", rătăceala! Era ora 15. Dorind/ calculând ca - prin pădure (pădure nefigurată pe harta din Munții Carpați) - chiar fără marcaj și drum - vom ajunge rapid în Călineasa, am ajuns pe înserate în... Valea Gârda Seacă! Ceea ce părea la început un drum prin pădure s-a dovedit o amăgire. Iar pădurea rără și cu pantă lină a devenit apoi tot mai deasă, cu tot mai mulți copaci răsturnați. Așa că... intram în cursa Ecco Challenge. Desele urme de cerbi nu ne-au ajutat. De urs - aici - nu am întâlnit și nu regretăm. Greu de descris cum a fost. Ciudat e că am căzut doar de 2-3 ori, eu, fără clăpari, Marlene, care avea clăpari de tură, nu! Când am realizat în ce "horă" am intrat, nu ne-am întors pe "firul Ariadnei", pe urme. Am hotărât să ne autopedepsim și să continuăm, știind deja că nu în Călineasa vom ajunge. Panta a devenit apoi abruptă. Jos schiurile de pe bocanci, sus cu ele pe rucsaci și în spate!        Acum regretam că de pe acolo nu am luat nici o imagine; ne gonea seara, doream măcar un loc plat pentru cort, chiar și în pădure. Se zărea un pârâu. În fine, ajungem la el. Din fericire, avea drum de tractor, cu zăpadă intactă. Doamne, ce bucurie! Dar... după vreun kilometru, la o confluență, drumul dispare, rupt de torente. Iar ni se urcă și schiurile în spinare. Și iar Ecco Challenge, din piatră în piatră, pe pietre alunecoase, cu mereu treceri de pe un mal pe altul și peste bușteni/ răgălii. Doamne, cât va mai ține? Din fericire, nu mult. La ora 16, 15 suntem la drumul forestier, cu urme de camion/ tractor. Ufff! Ce ușurare! Sigur că e Valea Gârda Seacă, mai jos e satul Casa de Piatră. Ne consolează o faină alunecare - doar arareori ne ajutăm cu bețele! Zărim pe stânci semnul TA! După cam 3 km, trecem în viteză prin "centrul" satului, sub privirile uimite ale unor copii ale căror sănii nu aveau așa viteză. După încă vreun kilometru, la ora 17 (ora noastră!) montăm cortul între drum și vale. Ne amuză comentariile unor turiști ce trec pe drum. Unul (mai cherchelit!) spunea că suntem o căpiță de fân. O doamnă, mai perspicace, pe baza luminii de la lumânare, a pus corect "diagnosticul": e un cort... Nu ne-au urat "La Mulți Ani", deși era datoria lor. Nici noi nu am dat semne de viață...
       Vineri 2 ianuarie 2004. La ora 8, 15 devenim din nou schiori-fondiști. Această coborâre/ alunecare de încă vreo 7-8 km a fost o plăcere, un balsam pe "rană". La ora 10 începem urcușul spre Ghețar, pe marcajul TR. O potecă îngustă - "tobogan de gheață", de câteva sute de metri, ne stoarce din nou. În fine, devine "cuminte". La 11, 40 suntem la masa cu bănci din apropierea Ghețarului. Un grup de cam 12 persoane, inclusiv copii de 5 ani, merg să-l viziteze... Noi pornim iarăși pe schiuri, trecem prin cătunul Ghețar, spre Ocoale. De la "văiuga cu apă" (de unde plecau câteva sănii cu butoaie pline - apa în aceste cătune e mereu o mare problemă - așa că nu am înțeles de ce unii din amicii lui Radu și Arnod au fost supărați că n-au avut apă caldă!). Cotim la dreapta, pe PR, spre "stațiunea" Hănășești - un cătun foarte pitoresc, ca și celelate din zonă, unde sosim la ora 12. Urări, îmbrățisări, potop de întrebări, de răspunsuri. Arnold și Radu, experți ai zonei (au condus mulți străini și pe aici) sunt cei mai activi. Se miră de rătăceala noastră. Dar... asta este, a greși e omenește și e cinstit să recunoaștem când greșim. Grabă, neatenție, superficialitate + dificultăți obiective de orientare în zonă. Ei ne consolează spunând că mulți se rătăcesc/ bâjbăie/ caută și vara. Vara mai apar alți turiști, mai sunt localnici cu vitele. Acum... noi și Muntele.
       Eram hotărâți ca în ziua următoare - sâmbătă 3 ianuarie - împreună cu unii dintre ei (erau 11) să facem pe schiuri, fără bagaje, un dus-întors până unde am greșit. Dar ei hotărâseră ca a doua zi, la prânz, să plecăm spre casă. Între timp, știind că Târgul de la Călineasa, încă ne-khitsch-uit ca cel de la Găina, e cu o săptămână înaintea acestuia, cerem amănunte. Aflăm că nu se ține Duminica, ci în fiecare an în 13 iulie, "de Sf. Petru și Pavel pe vechi". Ne uităm în calendar. Pică într-o zi de miercuri. Așa că deja ne planificăm atunci un concediu de 5 zile, pentru a participa și la această nedeie seculară - o veche dorință - și pentru a colinda prin acele locuri minunate numite Călineasa - una din cele mai mari aglomerări de case-gospodării sezoniere "colibe/ stâne/ mutaturi" dintre cele peste 25 pe care eu le cunosc în Apuseni, adevărate sate/ cătune unde moții se mută în lunile călduroase "la vărat" sau, cum se mai spune - ce dulce sună acest verb uimitor: "la muntărit"!
       În acea seară, desigur nu am mai dormit în cort, mai erau paturi libere la pensiunea familiei Lazea.
       Sâmbătă 3 ianuarie. Este din nou soare. Ieșim să repetăm pozele/ filmările făcute ieri după masă. E un peisaj de basm. Ne deranjează doar stâlpii rețelei electrice, pe care ne chinuim să-i evităm/ ascundem. Parcurgem o parte din traseul în circuit marcat cu PR. Sanii încărcate cu gunoi de grajd. Copii duc /aduc vitele la /de la adăpat. Case, gospodării răsfirate, majoritatea decente, tradiționale. Doamne ce peisaj! O geografie derutantă; văi ce sunt și nu-s văi, doline, polii. Ne imaginăm cum va fi aici peste 4-5 luni și ne promitem să revenim în "stațiunea Hănășești - Ocoale - Ghețar" la primăvară, când pomii vor fi în floare și când stalagmitele de gheață din celebra peșteră a zonei sunt în apogeu de frumusețe.
       La ora 13 sosește "sania cu zurgălăi" care încarcă rucsacii să ni-i ducă până în Valea Ordâncușa, la mașini. Noi o urmăm, cei mai schiori pe schiuri, alții pe jos, Anca pe rucsaci, ca o mireasă în căruța /sania cu zestre. Ne mai oprim să pozăm /filmăm. În vale ne despărțim de gazda cu sania, de prieteni. Noi plecăm ultimii. Eu - mă "sacrific" - la volanul Matildei; Marlene, Radu și Luciana pe schiuri, în urma mea. În unele zone mai orizontale îi aștept, să-i remorchez. Revăd și îi reamintesc cu brațul și Marlenei, locul unde am pus cortul în 30 decembrie 2001, când începusem din Gârda tura de revelionul 2002. În Cheile Ordâncușei se fac iarăși poze. Eu îmi amintesc de faptul că am avut șansa să le văd când erau sălbatice, când nu exista actualul drum. În unele locuri sunt atât de strâmte că valea trece acum pe sub drum, nu pe lângă.
       La confluența cu Gârda Seacă dăm jos lanțurile de pe roți. La ora 18, 30 suntem in Cluj...
       A fost excursie cu rătăceală - "nuntă cu lăutari". Pentru tura viitoare de revelion, planul e deja făcut! Vom parcurge întâi traseul (eu îl reparcurg) la vară, "cu ochi de iarnă". În plus, ne vom moderniza, pentru caz de ceață mai ales. Vom folosi GPS-ul. Așa că tura de revelionul viitor nu va mai fi o "nuntă cu lăutari" ci o nuntă "cu casetofon". Am pus "casetofon" în ghilimele, căci vă dați seama că nu vom avea în rucsac, în cort așa ceva. Preferăm - acolo - muzica Măriei Sale Muntele, acordurile arcușului vânt pe strune de cetini sau troiene sau doar liniștea - "melodia" de care ne este cel mai tare dor în cetățile noastre moderne.
       PS. Pentru cei doritori de imagini, am pus câteva din turele recente, inclusiv din aceasta. Cam cu greu, căci suntem conectați la o centrală telefonică "antică, veche și de demult" - cum spunea un amic. Din cauza asta regretăm că nu prea ne putem uita pe site-uri. Aviz pretențiosilor: sunt poze de munte, nu fotografii artistice.
Autor: Dinu Mititeanu
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 14352, Ultima actualizare: Sâmbătă, 10 Ian 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BIHOR  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii