Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Știrile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Munții Carpați - Fascinantul Gutâi

Bookmark and Share

Fascinantul Gutâi
Petru Lucian Goja (Baia Mare)

       Noiembrie 2003. Ora 8, plecare din Baia Mare, extraordinar răsărit, bruma argintînd plaiurile Chioarului, albe fumuri verticale parfumînd orizontul, turle, încă tăcute, de biserici, arari trecători pe carosabilul umed, înghețat, parșiv alunecos ici colo. Aparent curată, cristalin argintie V. Cavnicului, în umbră Piatra Roșie la Șurdești, rînd pe rînd găunos semețele stîncării ale Pietrei Șoimilor, scăldați în soare cei Trei Apostoli, mai spre vest platoul alpin al Gutâiului Doamnei și Secăturii. Turtită de înșelătoarea perspectivă Mogoșa, imediat, curat, aproape (suficient de) cochet, Cavnicul ornat cu rubinele nescuturate încă ale cîtorva scoruși sălbatici, din centru.
       Din nou valea, acum mai adunată dar și mai nărăvașă, venind dinspre Pasul Neteda, în primul rînd adunînd evantaiul pîraielor născute-n pîntecul sudic al Gutâiului, la umbra paltinilor și fagilor seculari, în brîul îngust de molizi scăpați de devastatoarea furtună din urmă cu 5-6 ani. Urcăm spre mină apoi lăsăm brusc asfaltul, suind stînga 2, 5 km, pe carosabil forestier, pînă la cabana Cavnic.
       Ne luăm rucsacii în timp ce, dincolo de oglinda micului heleșteu în care se reflectă Gutâiul Doamnei, panașele cîtorva exemplare de papură și un șir de molizi își clătesc coroanele verzi întunecate. Admirăm golul alpin însorit, pistruiat de boscheți de ienuperi. Pornim imediat spre nord-vest, apreciind cum se cuvine, încă o dată, excelentul panou turistic informativ, urmînd marcajul cruce albastră, avansînd în amontele unui afluent al Gutâiului, cu obîrșia sub Gutâiul Doamnei și sud-estul Vf. Secătura, tăind ampla poiană Mlejnița.
       Soare, excelent timp, incredibil de prietenos pentru o zi de 23 noiembrie. Străjuind fidele pajiștile scunde de pe malurile pîrîului, părăluțe alb-roz își protejează căpșoarele pliindu-și grijulii petalele de gerul nopții trecute. Ici, colo ochiuri și plăci albe de gheață. În 20 de minute ajungem în Poiana Mlejnița. Soarele ne încinge efectiv obrajii. Cîtă liniște... Revăd mental miile de brîndușe înflorite aici într-un debut de primăvară, călcaserăm atunci, vrînd nevrînd, pe un împărătesc covor, imediat după însă, necunoscînd poteca actuală, înotaserăm, la poale de oploșiți de iarna cruntă, tineri molizi, prin nămeți de mai bine de-un metru. Sub cabană, într-o turbărie din stînga drumului, mii de lușcuțe dublu sau triplu îngemănate, încîntîndu-ne, răsplătindu-ne.
       Marcajul rar, dar suficient, bine plasat pe fagii solitari ce punctează poiana, conduce în aproximativ o sută de metri spre nord, lăsînd la dreapta căușul urieșesc al unei turbării cu oglindiri de ape. Sigur, primăvara devreme, la topitul groaselor pe-aici zăpezi, imensul găvan se umple de mustul cu sloi plutinzi, sporind pitorescul locului. La dreapta, un picior abrupt, în stînga lui un versant marcat de vechi doborîturi de vînt, drept în față intrîndul poienii spre vîlcel. Soarele îmbrățișează Gutâiul Doamnei, îi surprind gestul în plin avînt, decupînd, rînd pe rînd, din aparent monolitice stîncării un Police, un Index, un inexpugnabil Donjon.
       Urmînd poteca marcată, călcăm pe un gros strat de bace țepoase și fructe de fag, dulce jir. Ce festin trebuie să tragă pe-aici cerbii, ciutele, urșii. Nici urmă de sălbăticiuni deși ioc turiști iar turmele de oi și capre au coborît în debut de septembrie, și-atunci?
       Pene suave, alb străvezii, de nori umbresc tranzitoriu strălucirea soarelui, confirmînd iminenta schimbare a vremii. Deviem din poteca pastoral turistică, spre stînga, pentru a surprinde fotogenicele formațiuni geologice, abruptul impresionant, mica cruce de fier plantată de vreun cioban pe-un țanc, pentru a-i ocroti turma, stîna. Foșnet de groase, uscate, ruginiu roșcate frunze, iz de tămîie, ienuperi oferindu-și prinosul rodului, ciorchini albaștri întunecați. După o vreme o iau direct pe un torent bolovănos, abrupt; aspectul găunos, de fagure, al rocii trădează trecuturile geologice zbuciumat vulcanice. În față, spre șaua unde vom răzbi în jumătate de oră, încîlcindu-ne, agățîndu-ne, împiedicîndu-ne de șerpii morți, post netrebnic incendiu ciobănesc, ai ienuperilor, tronează un imens calup stîncos argintiu amintind de Mormîntul Sfînt de la Mecca.
       Tăiem versantul cu torenți bolovănoși, de la sud-vest spre nord-est, căutînd ipotetice poteci de turme sau sălbăticiuni prin iarba înaltă și uscată, împînzită de tufe parțial arse de ienuperi, lăsînd fantezia să zburde în timp ce privirile aleargă pe vînjoasele sau delicatele trunchiuri șerpuinde. Ce varietate de forme! Cîtă inventivitate demiurgică impusă de ariditatea solului! Am fi preferat să vedem tufele înlănțuite, țepoase, încărcate de verzi sau albastre bobițe în locul hectarelor de peninsule distruse odinioară de flăcări criminal iscate de păstori.
       Ieșim la culmea împînzită de bolovani adunați într-o dezordonată creastă. Creasta Cocoșului ni se arată acum altfel. Nici urmă de turiști alpiniști pe limitroful platou. Abia e 10, 30 dimineața. Vîntul rade platoul alpin în timp ce ne încîntăm privind spre salba de localități de la poalele Gutâiului, de la Mara la Desești, Hărnicești, Sat Sugatag, Hoteni, Ocna Șugatag... Transcarpatia ucraineană își etalează culmile încărunțite de prima zăpadă, Micu și Mica Mare au de asemeni zăpadă, Pop Ivan e curtat de cenușii neguri, Farcăul pare nepudrat în timp ce mai scundul, cu cîțiva metri, Mihailecu, are versanții sud-vestici argintați. În neguri învăluitoare sînt și Pecealu - Bardăul (Pietrosul Maramureșului). Cu greu identificăm Pietrosul Rodnei - Buhăiescu Mare și Mic, mai spre dreapta Bătrîna, apoi Țibleșul, în fața lui veghind, ușor decalat, Hudinul. Negurile lăptoase lenevesc în Depresiunile Chioarului, Defileului și Țării Lăpușului. Continuăm pe creasta succesiv înșeuată, pe poteca sinuoasă cu vagi urme de zăpadă și de cumătră vulpe.
       Vf. Gutâi (1443 m) se conturează sobru în umbră, spre nord-est, imediat apar și cei dintîi, vestici Apostoli. De cîte ori să fi fost pînă acum aici? Cine mai știe. An de an, indiferent de anotimpuri, pe ger, ploaie torențială, arși de soare, înotînd prin nămeți uriași, cu mustul zăpezii clefăind dizgrațios în bocanci... În dreapta se ivește vîrful stîncos mamelonat pe care-l suiserăm în urmă cu două săptămîni; sub el, la capătul unei culmi împădurite, ca-n palmă, cabana Cavnic apoi, mai departe, spre sud, orașelul strîns între versanți, de-o parte și alta a Văii Cavnic. În umbră, Vf. Mogoșa pare doar la o aruncătură de băț în timp ce înșeuarea Poienii Arșița se însorește treptat, spre sud.
       Sîntem la vreo 200 m de Vf. Gutâi, protejați de vînt de scutul unei custuri stîncoase. Ne așezăm în iarba groasă, uscată, ciugulind dulci acrișoare coacăze roșii (merișoare), ciupite de ger, lăsîndu-ne obrajii sărutului soarelui. Apostolii-s spre stînga, în față, spre sud, adunat între versanții înclinați punctați de ienuperi verzi argintii, se conturează vîlcelul pe care vom coborî în premieră pentru a căuta presupusele cascade salbă de pe un afluent al Pîrîului Gutâiului (ne tentase cu vuietul lui în urmă cu două săptămîni, promiseserăm să revenim, nu speram însă că va fi să fie atît de repede).
       Întrerupem reveria suind pe vîrf, admirîndu-i abrupturile nordice, contraforții suri, ridați. Nu-i de stat în vînt. Coborîm cîțiva metri, dînd într-o înfundătură circulară, protejată, în care putem sta lejer, doar în cămașă sau tricou, din ce în ce mai încinși de soarele tinzînd spre amiazăzi. Ne scoatem merindea, prînzim fără grabă, panoramînd, încîntîndu-ne candizi precum niște neîntinați copii. Doamne, de nu s-ar curma vraja. Mai sui o dată pe vîrf, imortalizez macro ciorchini de ienupăr, rubinii merișoare, trec la panorame cu nevisate succesiuni de planuri și orizonturi întrerupte de șterguri albe, de leneșe, plutinde pe văi, neguri. Văratecul, cu releul său radio, e atît de aproape, și Sermetieșul, Piemontul Văratecului, Valea Cosăului, de fapt cam toate culmile și vîrfurile Munților Lăpușului. Asfaltul serpentinelor umede, spre Rotunda sclipește orbitor în soare.
       Pe la ora 13 decidem să plecăm, pentru a surprinde lucrarea apelor în plin soare. Păcat, e-atît de frumos aici, și-atîta soare. Continuăm cîteva sute de metri spre un vîrf intermediar, ce precede cel mai vestic Apostol, cotim apoi pe o culme sudică, descendentă, drapată cu ienuperi, coborîm imediat spre stînga, descoperind un zoomorf sfinx dominînd pe soclul unei megalitice stînci. Făgetul e pudrat cu puțină nea, doborîturile de vînt, parțial putrezite, conferă plusul de farmec și sălbăticie, apar torentele de bolovani și pietre catifelate de verzi-albăstrii pernițe sau plapume de mușchi în timp ce pe trupurile fagilor se ivesc adesea ciudate formațiuni tumorale iar rădăcinile viguroase îmbrățișează mai mult decît intim roca nemiloasă. În față se aude șoapta bolborosită a apei, trecem printre puțini molizi, tăiem o limbă de poieniță mustind de nevăzute izvoare. Din dreapta apare șarpele pîrîiașului abrupt, imediat adună afluenți, unul din stînga, sărind pe un piept de stîncă, strălucește orbitor în soarele după amiezei, poteci de oi acompaniază paralele malul drept, din loc în loc praguri și trunchiuri ne ațin calea, imediat dăm de cascada alungită pe mai bine de o sută de metri, înclinată la 45-30 grade, sărind vertical sau zbughind-o printr-un jghiab stîncos negricios.
       Poteca se contuează mai bine, destul de repede se ivește și cea de-a doua cascadă, mai scurtă dar verticală, cu reptila argintie a apei împărțită-n două fuioare superbe. Continuăm spre sud apoi spre sud-vest, pîrîul rămîne tot mai la stînga. Dăm de drumul de TAF, orientat vest-est. Cum să nu admiri extaziat paltinii rozaliu-scorțoși cu diametre de 65-100 cm? Dar fagii monumentali de-alături? Sau culmile stîncoase, abrupt țîșnite, spre nord?
       Continuăm spre vest, în plastelina drumului rar umblat descopăr mai întîi amprenta unui urs adult, mai apoi pe aceea a unui pui de urs. Umbrele după amiezei pogoară asupra pădurii seculare, stîrnindu-i misterele. Limba lățită de molidiș tînăr accentuează umbra.
       În față apare pîrîul pe care am suit dimineață, la stînga, distrusă, fantoma unei căbănuțe de la fostele praznice și chiolhanuri minerești, din ce în ce mai multă mizerie turistică, inclusiv în perimetrul unui frumos amenajat izvor. Deh, (ne) omul... Ora 14, 45. Admirăm încă o dată oglinda neregulatului, mic, heleșteu. La cabană sînt acum cîteva mașini. Nici țipenie. Or fi chefuind... habar n-avînd, cu toate acestea putînd trăi, bine mersi, de minunățiile peisagistice aflate la abia cîteva sute de metri. O fi rău, o fi bine, cine știe?
       Ne pregătim de plecare spre casă. În minte-mi vine un interviu TV al inimosului primar Bindiu, strădaniile de ani buni ale acestuia de-a metamorfoza Cavnicul minieresc, amorțit, într-unul vivant, de crescînd interes turistic. Pîrtia de schi de la Icoana, cea de-a doua, abia amenajată alături nu vor putea crea mirajul zonei fără a valorifica inepuizabila ofertă a Gutâiului, de la Creasta Cocoșului la Secătura, Gutâiul Doamnei la Trei Apostoli, apoi Pietrele Șoimilor, traseele puțin umblate, deocamdată nemarcate, spre Văratec - Sermetieș, M-ții Lăpușului.
       Nu-mi vorbiți de atracții peisagistice, vorbiți-mi de proiecte viabile, fezabile, de investiții, dotări... îl apostrofase, pragmatic, un partener străin pe primarul Bindiu. Așa o fi, dar a construi hoteluri, moteluri, cabane fără a valorifica simultan generoasa ofertă montană, absolut unică, a masivului, ar însemna a ctitori la Cavnic, păstrând proporțiile, alte orașe picnicăresc montane, similare celor supraaglomerate de pe Valea Prahovei, frustrînd turiștii adevărați de taman ceea ce constituie sursa, motorul pasiunii lor, mirifica, etern fascinanta natură. Și Cavnicul o are cu prisos, o putem afirma în cunoștință de cauză.
Autor: Petru Lucian Goja
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 7926, Ultima actualizare: Marți, 25 Nov 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii GUTAI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Sighetu Marmatiei-Valea Iepii-Valea Ungureasca-Cabana Silvica Agris

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii